O lume perfectă

Articol dedicat unei admiratoare necunoscute. Știe ea cine este.
O lume perfectă, în care toată lumea este fericită. O utopie, care ar aduce totodată și moartea creației. Adică, cine vrea să vadă peste tot numai fericire și zâmbete? Oameni ținându-se de mâini și cântând “We are the World“? Arta și literatura, așa cum le știm, s-au alimentat și se alimentează încă din nefericirea oamenilor. Mizeria, durerea, suferința, toate acestea au dus la apariția unor opere remarcabile. Însă, toate acestea s-au întâmplat în trecut. Arta modernă a început să semene foarte mult cu o porcărie. Singura care mai ține capul sus este literatura. Cu greu însă.
Pentru mine, arta trebuie să reprezinte sublimul. Adică, în fața creației unui artist, fie aceasta o pictură, o fotografie sau o sculptură, sentimentele care să-mi fie insuflate de respectiva trebuie să fie divine, înălțătoare. Trebuie să simți perfecțiunea, uimirea, să rămâi fără de cuvinte, să te înfiori, ca atunci când stai în fața Păsării în spațiu. Pentru că, altfel, “operele de artă” pot fi create și de către un copil de patru ani sau de o maimuță.
Relativ recent l-am descoperit pe Saudek. Nu într-o galerie de artă virtuală sau reală, ci pe coperta albumului “New Obscurantis Order” al formației Anorexia Nervosa. Așa am ajuns pe site-ul unde se găsesc fotografiile sale, din 1951 încoace. Am fost surprins să-i observ evoluția în timp, remarcând alunecarea ușoară către grotesc și pornografie “soft“. Ultima, mai ales după 1990. De, rezultatul democrației! Când arta devine un spectacol cu monștri, se poate spune că arta a murit. De ce trebuie neapărat ca imaginile să ne șocheze, chiar să ne dezguste, pentru a se încadra în ceea ce este numit generic “artă“? De ce își dorește asta contemporaneitatea? Este un clișeu de genul “am văzut tot, am făcut tot“? Iar, astfel, arta modernă trebuie să fie obligatoriu ceva nou, nemaivăzut? Totuși, sunt nevoit să recunosc că, potrivit criteriilor esteticii, fotografiile lui Saudek se pot încadra în ceea ce numim artă. Problema constă în faptul dacă acele imagini sunt și frumoase, conform definiției sublimului, în înțelesul oferit de mine mai sus. Eu spun că multe dintre ele nu sunt. Există o mare diferență între o imagine erotică superbă și una dizgrațioasă (spre care nu voi oferi un link, din prea multă decență).