28 ianuarie 2012

Așadar, am avut dreptate când spuneam că acest jurnal nu va fi unul zilnic. Însă, de data asta, lucrurile nu au depins de mine. Era miercuri, în jurul orelor 18:15, și abia terminasem de mâncat, după ce ajunsesem acasă pe la 17:30. Contrar obiceiului meu deschisesem televizorul, deoarece auzisem că tătucul urma să se adreseze națiunii; eram curios ce va spune. Când, deodată, sună telefonul. Era șeful, care mă anunța – fără a fi foarte bucuros – că am fost convocați cu toții la serviciu la orele 19:00. Grozav! Și nici n-am mai aflat ce a spus tătucul… Reveneam acasă abia vineri la 7:02, iar în sfertul de oră cât am stat în pat înainte să adorm, mi-am adus aminte de seara de miercuri, când mă aflam în mijlocul acelui viscol. Toți ceilalți își vedeau de treburile lor, doar eu mă oprisem și admiram rafalele de zăpadă. Astfel s-a născut postarea intitulată “Alb“. Am vrut să mă ridic și să o notez, dar eram prea obosit pentru asta. Am zis că o să mi-o aduc aminte atunci când mă voi trezi. Desigur, în mintea mea, dimineață, suna mult mai bine. Titlul, ales provizoriu, “Alb“, a rămas până la urmă și cel final. La început, nu era nicio femeie, era doar viscolul și atracția șuieratului vântului. Unele elemente le-am inventat pe parcurs, în timp ce o scriam; precum Freyja. Mi-a rămas, totuși, destul de bine întipărită în minte și după ce m-am trezit; drept dovadă faptul că am scris-o doar în 20 de minute și am avut nevoie doar de trei editări pentru mici corecturi.

“O fată care își trăiește viața ca un fluture“. Mi-au trebuit vreo 15-20 de secunde ca să mă prind de înțelesul acestei propoziții. Nu înțelegeam: cum, ca un fluture? Ce naiba fac fluturii?! Apoi am înțeles… Cred că dacă nu era vorba despre o fată, ar fi durat și mai mult. Ce? Sunt misogin? Păi, este adevărat, majoritatea femeilor sunt niște curve. Desigur, acest lucru este valabil și pentru bărbați. Dar bărbații nu sunt curve, ei sunt cuceritori, donjuani etc. Da, este un dublu standard, bla-bla-bla, dar asta este oarecum adevărat. Nu că ar fi vorba despre obiceiuri deprinse în urma unor milioane de ani de evoluție, de ordinea impusă de diverse religii șamd, ci despre un adevăr care rezultă din însăși modul de gândire al femeilor și, mai ales, al bărbaților. Cunoașterea unei femei depinde numai și numai de aceasta și, astfel, reprezintă pentru un bărbat (și va reprezenta multe secole de-acum încolo) o cedare din partea femeii. O cucerire, dacă vreți. Niciodată un bărbat sedus de o femeie nu se va simți că s-a predat în fața acesteia (desigur, dacă îi sunt toți boii acasă). Bineînțeles, pot exista și femei care să nu considere că au cedat, dar în mintea bărbatului va fi altceva. Este o chestiune de percepție, ca să zic așa.
Există și zvonul că bărbaților le-ar place curvele. Păi, acest lucru este adevărat, în anumite situații și în cazul multora dintre noi. Singura problemă este că nu prea sunt bărbați dispuși să își împartă viața cu o curvă. Știți expresia, once a thief, always a thief. Sigur, în cazul curvei acel “once” ar trebui înlocuit cu “numberless times“. Este o problemă de încredere.

Tocmai ce mi-am adus aminte (ca o legătură cu ceea ce spuneam pe la începutul săptămânii)… Când m-am văzut cu M.A. săptămâna trecută, acesta mi-a spus că la fostul nostru loc de muncă (am fost colegi în două societăți) toată lumea mă credea nebun. (Ironic este că tocmai M.A. a ajuns la nebuni.) Se pare că ochii mă trădaseră – cică aveam privire de nebun. Damn it! Și eu care am crezut întotdeauna că privirea mea nu denotă decât inocență. Nu pot să spun că sunt surprins însă – și la actualul serviciu majoritatea mă suspectează că nu sunt întreg la minte. Concludo adunque, meglio essere temuto, che amato.