Nu încă

Atunci când am intenționat demararea acestui proiect de blog personal, aveam conturată o oarecare idee despre cum ar trebui să arate. Se pare însă că practica este mai grea decât teoria. Deși aveam schițate în minte primele 15-20 de capitole ale acestei încercări autobiografice, odată așternute pe hârtie (în acest caz pe blog), parcă nu mai sună atât de bine. Voi încerca să le cizelez, pentru a le face să sune așa cum îmi doresc. Sunt un perfecționist, obsedat de ordine, și din acest motiv nu pot publica o postare până nu consider că este gata pentru asta. În consecință, capitolele din ciclul „Viața lui Ragnar” vor fi publicate destul de rar, poate două-trei pe lună, lungind astfel și viața acestui blog. Așa că îi rog pe cei 5-6 cititori, care-i am în acest moment, să fie răbdători.

Ce mă face să cred însă că viața mea este/a fost atât de interesantă, încât să fie substratul creării a ceea ce se vrea a fi literatură? Nu știu, la prima vedere pare o viață ca oricare alta, dar dacă privești mai cu atenție s-ar putea să descoperi un personaj interesant. Pe lângă asta, viața mea este doar materia brută de alcătuire a acestei tentative literare, fiind utilizate numeroase licențe poetice. Întâlnirile tête-à-tête cu moartea, aventurile bahice, promiscuitatea, micile tragedii personale și o relație învolburată cu familia vor fi elementele care vor alcătui imaginea unui individ posac.

Inițial aveam de gând ca blogul să fie ceva mai acid, în genul lui mantzy, dar apoi mi-am zis că blogosfera mustește deja de dobitoci, nu mai are nevoie de încă unul. Așa că, tonul va fi unul moderat (după criteriile mele, care se pare însă că nu sunt și ale majorității).

PS: Eram dator cu un ping. Sau cu două.

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Personale și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Nu încă

  1. Pingback: Regina arkudă şi amuletele puterii « Ioan Usca

  2. Pingback: Regina arkudă şi amuletele puterii « Ioan Usca

  3. Pingback: Dreptul la supravietuire « Cati Lupaşcu. În oraşul de cuvinte

  4. Pingback: Sensul vieţii « Ioan Usca

  5. daurel zice:

    Unii nu dau pinguri, dar, cred ca majoritatea sunt bucurosi de comentarii scurte si simtite. Parerea mea…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s