Vreau să precizez că, în cazul în care cineva va dori să comenteze primul post din ciclul „Viața lui Ragnar,” doar comentariile laudative sunt permise. Celelalte, vor fi drastic cenzurate. Puteți face remarci de genul „ești noul Hemingway” sau „absolut genial, dragul meu” fără nicio restricție. Dar, dacă aveți de gând să postați niște critici constructive sau păreri dezaprobatoare, păstrați-le pentru voi. După ce am primit niște vești îngrozitoare în urmă cu patru zile, care m-au determinat să-mi reevaluez viața, nu mai sunt dispus să accept observații. Osanalele sunt însă în regulă. Acest blog nu este o democrație și nu va fi niciodată. Uneori, o dictatură sănătoasă este de preferat unei democrații bolnave.
Anunțuri
Pingback: Baieti buni. Baieti rai « Cati Lupaşcu. În oraşul de cuvinte
Dictatorule!
Nu o sa te laud, nu o sa te critic. Am sa iti spun insa un secret. Una din cartile mele preferate (te rog sa nu ma intrebi de cate ori am citit-o pentru ca sigur o sa razi) este „Torente” de Marie Anne Desmarest. O extraordinara si complexa poveste de dragoste, amplasata intr-o tara nordica.
Primul capitol al povestii tale deja l-am citit de 2 ori. Deci, pentru inceput e bine. Astept capitolul II.
ApreciazăApreciază
Mulțumesc.
Nu am citit respectiva carte, așa că nu știu despre ce este vorba. Poveștile de dragoste nu au fost niciodată printre preferatele mele.
ApreciazăApreciază
Aoleu! Si eu care mă pregatisem pentru „constructive”. Pai nu ziceai mata „nou Hemingway” in postarea „Nu încă” : „voi adopta un ton moderat”. Păi moderat este cand promiţi să dai in stânga si-n dreapta cu cine indrăzneşte să mişte în front, altfel decât comnda? No, că eu tot nu mă execut! Dar… până acum îmi place. Imi place fiindcă prezentarea pare firească, concisă, fără devieri plictisitoare, avand totusi darul de a te introduce in atmosfera dorită, lasand impresia ca te invarti printre personaje asteptandu-le urmatoarea miscare.
ApreciazăApreciază
Chiar dacă pare surprinzător, asta înseamnă ton moderat în accepțiunea mea. Un ton nesocotit ar fi fost „noul Dostoievski.” Oricum, mulțumesc pentru aprecieri.
ApreciazăApreciază
Pingback: Ia în bot, chiaburule! « Cati Lupaşcu. În oraşul de cuvinte
Pingback: Ursul « Ioan Usca