Ofer consiliere și pregătire psihologică pentru jafuri. Aștept pensionari și bugetari

Dacă nu aveam serviciul pe care-l am acum, probabil aș fi ales o carieră strălucită în domeniul… jafurilor. Și de ce nu? Este periculos? Așa este și să traversezi pe trecerea de pietoni în România. Este ilegal? Așa este și delapidarea banilor publici de către politicieni. Afectează cetățeanul de rând? La fel și distrugerea sistemului de sănătate de către guvern. Este imoral? Să nu mai zic ceva de statul în care trăim, că am dat destule exemple, care sunt și ilegale și imorale.

Cei care aleg o carieră, într-un domeniu considerat ilegal, nu fac decât să se folosească de o oportunitate oferită de sistemul capitalist. Cred că ați văzut suficienți indivizi, dacă locuiți într-un oraș mare, care nu fac altceva decât să stea în fața blocului toată ziua. Și duc un trai deloc modest. Știți, desigur, că se ocupă cu ceva ilegal; poate că nu știți exact ce fac, dar învârt ei ceva. Se descurcă, vorba românului; sunt șmecheri. Personal, văd astfel de indivizi zilnic și câteodată mă irită enorm faptul că eu merg la muncă zilnic, iar aceste personaje stau la umbră și culeg roadele minunatei noastre democrații. M-am gândit, ce anume aș face dacă aș lua-o pe căi ocolite și am ajuns la concluzia că, probabil, aș începe cu jafuri. Așa că am dezvoltat o întreagă strategie pentru asta; desigur netestată, dar este o strategie care cred că ar avea succes. Bineînțeles, există și unele riscuri, dar acestea sunt generate întotdeauna de factorul uman. Dar, dacă se urmează planul întocmai, șansele de nereușită apar doar în cazul unui ghinion deosebit. Deh, shit happens!

Așadar, dacă sunteți afectat de criză și considerați că vă aflați într-o situație disperată, nu ezitați, apelați la consiliere! Mă puteți contacta lăsând un comentariu pe acest blog și o adresă de e-mail, care nu vor fi publicate, urmând să iau legătura cu dumneavoastră ulterior.

Din păcate, o consiliere adecvată necesită o discuție față în față, așa că nu sunt disponibil decât pentru doritorii din București sau pentru cei care pot veni în București, pentru ședințe. Acestea se vor desfășura într-un loc public aglomerat, ca de exemplu un parc. Costul unei ședințe este unul modic de 30 RON, iar acestea durează în funcție de individ.

* Disclaimer: Această postare este un pamflet?

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Felurite și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Ofer consiliere și pregătire psihologică pentru jafuri. Aștept pensionari și bugetari

  1. Pingback: Inocenta « Cati Lupaşcu. În oraşul de cuvinte

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s