Capitolul IV

*** Plecarea din Hovjordet

Motto: „Absența celor pe care-i iubim este mai rea decât moartea, iar speranța zadarnică mai neagră decât desperarea.”

Era o zi tristă de septembrie, ziua când Ragnar a părăsit Hovjordetul. Pe drumul către gara din Drammen, în cale i-a ieșit o înmormântare; o imagine care se potrivea cu starea de spirit a copilului. După opt ani, se despărțea de acele locuri cu inima grea. Desigur, va reveni în toate vacanțele școlare, dar nu va mai fi același lucru.

Cu toate că își mai vizitase părinții la Oslo în alte ocazii, orașul îi era străin. Acasă, în Hovjordet, cunoștea pe toată lumea, aici era înconjurat de oameni ciudați și reci. Dar, partea cea mai grea era reprezentată de faptul că noua sa locuință era situată la etajul doi al unei clădiri de apartamente. Curtea generoasă a bunicilor săi fusese înlocuită cu trei camere, care i se păreau minuscule. În plus, cu toate rugămințile lui, părinții nu au vrut să-l aducă la Oslo și pe cățelul Rex. Îl va mai vedea pe acel uriaș blând doar în vacanțe. Cățelul nu-l va uita însă niciodată; nici măcar atunci când, bătrân fiind, va orbi. Îl va întâmpina mereu cu aceeași bucurie, până în ziua în care se va stinge, departe de Ragnar.

Primele zile au trecut greu, de parcă nu se mai terminau. Prima zi la noua școală a fost îngrozitoare; colegi noi, care-l priveau cu ochi indiscreți și o răutate nedisimulată. Pentru aceștia va rămâne mereu ca în prima zi: doar un străin ciudat. Însă, se va adapta; mai greu, dar o va face în cele din urmă, creându-și pentru asta o armură, în spatele căreia se va închide în următorii ani.

Lucrul care-i va schimba perspectiva va fi nașterea surorii sale, pe 6 decembrie, în acel an fatidic în care venise la Oslo. Micuța Nicole Ronja, o jucărie vie, îi va însenina zilele și îl va face să uite, cel puțin pentru o perioadă de timp, de amarul provocat de plecarea din Hovjordet. Numele de Ronja i-a fost pus la insistențele lui Ragnar, în vreme ce primul fusese ales de părinți. În clădirea în care se mutase, la etajul al treilea, locuia o fetiță de aproximativ patru anișori, cu părul roșu ca focul și cârlionțat, pe nume Ronja. Numele îi plăcuse lui Ragnar și a decis că este unul potrivit pentru mica lui surioară, iar părinții au cedat la dorința copilului.

Vor urma zile mai bune pentru Ragnar; până și tatăl său parcă devenise mai puțin sever, pesemne fascinat de mica ființă ce își făcuse apariția în casa lor. Se apropia și vacanța de iarnă, iar scurta perioadă ce o va petrece la Hovjordet îi va mai alina dorul de bunici; și parcă nici vara nu mai părea atât de departe, acum. După șocul inițial al mutării, se părea că lucrurile reveneau la normal, iar viitorul nu se mai arăta atât de negru.

Unul dintre motivele adaptării sale mai dificile la noua sa locuința era absența copiilor de vârsta lui. Toți erau fie mai mici fie mai mari decât el. Așa că, Ragnar va fi nevoit să devină prieten cu niște copii, cum îi considera el pe vecinii săi, Aksel și Erik. Împreună cu aceștia își pierdea după-amiezele în parcul Frogner, aflat în apropierea clădirii în care locuiau, admirând statuetele nerușinate ale lui Vigeland. Aceste imagini ostentative ale trupului uman, în special a celui feminin, vor contribui la dezvoltarea unei atracții premature, și poate nepotrivită, față de una dintre tinerele sale colege de clasă. De aici i se vor trage și problemele cu părinții și cu școala, din anul următor.

Dar, până atunci, va mai trece o vacanță de vară, pe care o va petrece acasă, la Hovjordet. Reîntâlnirea cu bunicii, cu cățelul Rex, cu prietenii săi Magnus, Brynjar și Mikael și, nu în ultimul rând, cu enigmatica Lene, verișoara sa cu bucle roșii, va fi una extrem de fericită. Micul lac și pădurea deasă, de lângă casa bunicilor săi, vor fi locurile încărcate de magia copilăriei, unde se va întoarce întotdeauna cu plăcere.

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Viața lui Ragnar. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Capitolul IV

  1. Agnusstick zice:

    Dar micul Ragnar nu ştia că fusese văzut când, înainte să plece spre gară, se oprise să hrănească singura lebădă de pe râul Drammen (restul preferau Drammen Fjord în care se varsă râul, cu liniştea lui mai rar tulburată de bărci şi cântece marinăreşti).

    Apreciază

  2. Pingback: Dioramă – Sânge balcanic (95) poem « Cosmin Stefanescu's Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s