Capitolul VII

*** Șoaptele nopții eterne

Motto: „Eu sunt pedeapsa Domnului… Dacă nu ați fi comis păcate grave, Dumnezeu nu ar fi trimis o pedeapsă ca mine peste voi

Sfârșitul celui de-al cincilea an de școală va coincide cu o decizie care, privită ulterior, nu a fost poate cea mai bună idee. Poate că, dorind să mai amâne o reîntâlnire – care era tot mai bizară – cu Lene, Ragnar a hotărât să mai rămână o săptămână la Oslo. Către mijlocul acelei săptămâni, era în parcul Frogner, din apropierea casei părinților săi, jucându-se cu prietenii săi. Nu se întâmpla nimic deosebit, până în clipa în care Ragnar a avut ideea grozavă de a se urca pe fântâna arteziană și de a alerga pe marginea acesteia. Cum aceasta era udă, a alunecat și a căzut cu burta de marginea de beton, simțind apoi o durere cumplită în partea stângă. Prietenii săi au râs, așa cum, probabil, ar fi făcut și el, dacă ar fi fost în locul acestora. Ragnar s-a ridicat cu greu și primul său gând a fost să se îndrepte către casă. Nu era departe; parcul Frogner era la doar câteva sute de metri de locuința părinților săi, iar mama sa era acasă la acea oră.

A alergat până acasă. A intrat în clădire și s-a îndreptat către ușa apartamentului, ținându-se de abdomen; durerea era îngrozitoare. În timp ce urca ultimele trepte, a început să vadă încețoșat. Mergea împleticindu-se către ușa casei, când, deodată, totul s-a întunecat. Nu știe nici acum cât a stat fără cunoștință pe podeaua rece a holului – minute sau ore. Când și-a revenit, era întins pe jos, la doar doi metri de ușă. A intrat în casă și a trezit-o pe mama sa, spunându-i ce s-a întâmplat. Aceasta a chemat ambulanța.
Câteva minute mai târziu, aceasta sosea, iar o tânără asistentă medicală îi acorda un consult sumar. După examinare, aceasta a spus că, probabil, nu este nimic grav, dar – dacă vrea – poate să meargă la spitalul din Drammen, pentru o consultație amănunțită. Mama lui Ragnar l-a lăsat pe el să decidă, dacă dorește să facă asta sau nu. Pentru o clipă, Ragnar a ezitat. Ideea de a merge la spital, nu era una care să-i placă vreunui copil de vârsta sa. Dar, confruntat cu durerea teribilă pe care o simțea, a considerat că trebuie să meargă.

Ajuns acolo, a fost examinat de un medic. După o palpare rapidă a zonei dureroase, acesta a ridicat receptorul telefonului și a rostit niște cuvinte care, inițial, Ragnar nu a înțeles ce însemnau: „Pregătiți sala de operație.” Totul se petrecea ca într-un vis lucid; nu-și mai amintește decât faptul că a ajuns într-o sală de un alb strălucitor. Era întins pe o masă rece, iar deasupra sa erau niște lumini orbitoare. Acele lumini sunt ultimul lucru care i-a rămas în minte, de dinainte de operație.

La aproape 24 de ore de la intervenția chirurgicală, Ragnar deschidea ochii într-un pat străin, iar primul lucru pe care-l vedea era chipul mamei sale, pe care se citea un amestec de bucurie și îngrijorare. O durere atroce era prezentă în partea stângă a abdomenului, dar era una diferită de cea din ziua anterioară. Ridicându-și bluza, a dat de un pansament imens. Va afla că i-a fost îndepărtată splina, care explodase pur și simplu în urma impactului din parc. Ulterior, i se va spune că, dacă ajungea la spital cu două ore mai târziu, nu ar mai fi fost în viață. La momentul deschiderii cavității abdominale, în aceasta se aflau mai mult de 1,5 litri de sânge.

O întrebare îl va bântui de atunci; dacă spunea „nu” atunci când mama sa l-a întrebat dacă voia să meargă la spital? Nu ar mai putut să-și pună această întrebare acum. Numai două ore l-au despărțit de neant. Însă, vor fi și destule momente în care își va dori să fi spus „nu” atunci…

După aproape două săptămâni petrecute în spital, Ragnar se întorcea acasă, iar primul său gând era să plece cât mai repede la Hovjordet. Era totuși un copil și, deși fusese atât de aproape de încheierea voiajului său lumesc, își dorea să își continue vacanța. Totuși, va mai sta încă o săptămână la Oslo, la dorința părinților săi, care considerau că nu este încă în stare să călătorească.

Lucrurile se vor întoarce pe făgașul lor obișnuit. Nimeni nu știa atunci că acest eveniment tragic, aparent depășit cu succes, va fi cauza spulberării unui vis. Și, probabil, a declinului moral care-i va urma. Era, poate, o pedeapsă pentru desfrâul de vara trecută, venită din partea zeilor nemiloși.

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Viața lui Ragnar. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Capitolul VII

  1. Agnusstick zice:

    Nu este o critică, dar aş fi vrut să înţeleg mai bine mecanismul prin care întâlnirile cu Lene şi accidentul din acest capitol au căpătat o atât de sumbră conotaţie religioasă. Ni s-a spus despre tatăl lui Ragnar că era un om credincios, dar nu am înţeles dacă băiatul a primit o educaţie religioasă foarte strictă – din text înclin să cred că nu. Este important, pentru că este cu totul altceva dacă Ragnar simţea apăsarea vinovăţiei în timpul hârjoanei sale cu Lene, sau acest tip de sentimente a apărut mai târziu, sub povara tot mai multor nefericiri şi în căutarea unui blestem al trecutului. Descrierea din capitolul anterior sugerează ceva pur, copilăresc, chiar inocenţa în privinţa unui eventual incest din partea lui Ragnar – care oricum a fost „sedus”, poate de o fiinţă chiar mai pură decât el. Sper să nu bruschez cu aceste întrebări, dar dacă e aşa vă rog să ştergeţi comentariul. Mulţumesc.

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Cred că ai citit de prea multe ori motto-ul. În capitolul propriu-zis singura referire la divinitate este aceasta: „Era, poate, o pedeapsă pentru desfrâul de vara trecută, venită din partea zeilor nemiloși.” Cu accentul pe poate
      La fiecare capitol, motto-ul are o legătură oarecum vagă cu acțiunea și personajele. Este mai degrabă ca o mini-prefață, dar nu în sensul descrierii capitolului, ci mai mult ca un comentariu.
      Motto-ul în cauză este, de fapt, un citat adaptat după Ginghis Han. Și am spus „zeilor” nu Yahveh sau Iehova, zeul iudeo-creștin fără nume. Acești zei pot fi oricine, de la Odin, până la Zalmoxis.
      Iar despre educația oferită de Johan fiului său, Ragnar, capitolul următor va lămuri mai multe.
      Cât despre Lene, nu voi răspunde niciunei întrebări despre ea. Subiectul este tabu; puteți comenta, dar nu veți primi răspunsuri. În această privință, nici măcar întreaga poveste nu va fi dezvăluită.

      Apreciază

    • Agnusstick zice:

      Am înţeles, mulţumesc.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s