Capitolul VIII

*** Sfârșitul unui vis

Motto: „Dacă ai construit castele în aer, munca ta nu trebuie să se piardă; locul lor este acolo unde trebuie să fie.”

Următorii doi ani au trecut pe nesimțite, viața lui Ragnar fiind tulburată rareori, de câte o bătaie pe la școală sau de ieșirile abuzive ale tatălui său, care-i mai ținea, din când în când, câte o prelegere despre sensul vieții. De altfel, acestea erau rarele momente în care cei doi interacționau; când Johan îl lămurea cum stau treburile cu Dumnezeul său și îi evidenția greșelile pe care le făcea. Asta, pe lângă lungile „teorii” pe care i le ținea mamei sale, majoritatea legate tot de Ragnar și de greșelile pe care Anna le făcea în educația oferită fiului său. Au fost însă niște ani în general fericiți, datorită acelei naivități care caracterizează perioada copilăriei.

Încă de la o vârstă fragedă, Ragnar fusese atras de război și de tot ce ținea de acesta. De altfel, aceasta era o temă des întâlnită a desenelor sale din primii ani de școală. Până la vârsta de 13 ani, știa pe de rost desfășurarea tuturor campaniilor germane din cele două războaie mondiale. Pe lângă asta, întotdeauna a avut o slăbiciune pentru ordine. Inevitabil, acest lucru l-a determinat să-și dorească o carieră în cadrul armatei. Era singura sa opțiune pentru viitor, întărită poate și de faptul că și mama sa își dorise să urmeze Academia Militară, dar acest vis îi fusese întrerupt și – în cele din urmă – spulberat de un fapt neprevăzut (a se citi Ragnar).

Terminarea ciclului elementar (barneskole) a însemnat că venise în sfârșit clipa pe care o aștepta, dar înaintea examenului de admitere la școala militară, trebuia să treacă un test medical și o probă de aptitudini fizice.

Era o zi mohorâtă de primăvară, ziua în care s-a prezentat la centrul de testare medicală. Nici măcar prin gând nu-i trecea că, un eveniment, aparent banal, petrecut cu doi ani în urmă, îi va distruge toate speranțele și, odată cu ele, viitorul pe care și-l dorea. Totul a decurs normal, până în momentul în care a ajuns la departamentul de chirurgie, iar medicii din comisia de acolo l-au întrebat ce este cu cicatricea din partea stângă a abdomenului. După răspunsul său, aceștia au început să șușotească și să caute de zor prin niște registre, trimițându-l apoi să aștepte pe hol.

Într-un târziu, după câteva minute interminabile, l-au chemat înăuntru și i-au dat verdictul implacabil: „Ne pare rău, dar, potrivit normelor în vigoare, nu vă putem accepta candidatura la școala militară. Trebuie să vă orientați către altceva.” Deși, rostite în limba sa maternă, acele cuvinte îi sunau străine lui Ragnar. Refuza să înțeleagă ce se întâmplă. S-a îmbrăcat absent și a coborât în curtea clădirii, unde îl aștepta mama sa. Vestea a întristat-o, evident, și pe aceasta, dar a încercat să se prefacă precum totul este în regulă, spunându-i: „Nu-i nimic, vom contesta decizia.” A contestat acea hotărâre a comisiei, dar regulamentul de admitere era clar – nu a avut nicio șansă. Așa că, a căutat altceva.

Problema era că, după ce toată viața – așa scurtă cum fusese ea – își dorise o singură carieră și nu luase niciun moment în considerare probabilitatea ca acest deziderat să fie împiedicat de vreun factor extern, care să nu țină de voința sa, o altă opțiune era greu de ales, într-un timp relativ scurt. Și a așteptat suficient de mult, încât să aleagă alții pentru el. Ideea de a rămâne până în clasa a zecea la școala Majorstuen (ungdomsskole) a fost a mamei sale, care – prin această alegere amorfă – îi lăsa timp să găsească un alt drum, până la terminarea celor trei ani ani. Timp în care va încerca să se hotărască ce anume dorește să facă mai departe în viață; ce domeniu îi putea oferi ordinea și disciplina, care-i erau atât de dragi. Un lucru dificil, mai ales că opțiunile erau atât de puține.

Va începe o nouă călătorie, presărată de primejdii văzute și nevăzute, către un țel, deocamdată, necunoscut.

* Addenda
Sistemul școlar norvegian este structurat astfel:
– barneskole, clasele 1-7;
– ungdomsskole, clasele 8-10;
– videregående skole, clasele 11-13;
– høgskole, colegiu;
– universitet.

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Viața lui Ragnar. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Capitolul VIII

  1. Pingback: Romanul în blogosferă « Caius

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s