Uimire

Ieri, datorită unei întâmplări, am ajuns într-o zonă a Bucureștiului în care nu am fost niciodată. Am fost în zona străzilor Lizeanu și Maica Domnului. O lume complet nouă mi s-a deschis în față. Parcă eram în București, dar nu semăna. Doar linia tramvaiului, traficul aglomerat și – din loc în loc – apariția unor blocuri îmi confirma că nu am părăsit orașul. Căsuțe mizere; bătrâni jerpeliți; fete îmbujorate ca niște țărăncuțe, mergând cu ochii plecați; copii aproape dezbrăcați, jucându-se în fața porții. O imagine a sărăciei, care însă nu m-a indispus, ci mi-a stârnit doar un sentiment de uimire. Dincolo de pereții coșcoviți, de hainele sărăcăcioase, am întrezărit o atmosferă boemă, nefirească. Părea că timpul s-a oprit în loc pe aceste străduțe, undeva la începutul secolului XX. Locurile semănau cu fotografiile sepia din cutia prăfuită cu amintiri a bunicii.
A fost o experiență înviorătoare.

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Jurnal și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Uimire

  1. Pingback: Un banc | Caius

  2. Pingback: Capriciu | Ioan Usca

  3. Pingback: Bilanţ | Ioan Usca

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s