O viață într-o clipă

În camera întunecată o lumânare pâlpâia stingheră pe măsuța de lângă ușă. Jocul flăcăruii era însă un semn macabru al prezenței în încăpere a unui muribund. Stând în pat și privind către aceasta, chinuit de dureri și de coșmaruri, bătrânul Geir simți o apăsare cumplită în piept.

Maren!” horcăi acesta, strigându-și soția. Dar sunetele ieșeau fără noimă din gura sa, auzindu-se deslușit numai în mintea lui Geir. Simțea cum se sufocă și se întreba dacă l-a auzit Maren, din camera alăturată. Totuși, aceasta a venit, trează fiind, veghindu-l neîncetat de când cu cel de-al doilea atac cerebral.

Ce este Geir?,” l-a întrebat Maren, vizibil îngrijorată. Simțind că sfârșitul îi este aproape, Geir s-a ridicat și a întins bratele disperat către aceasta, căutând parcă ajutor. Maren a venit și l-a cuprins în brate, neștiind ce altceva să facă. În timp ce trăgea aer în piept, Geir a realizat că aceasta era ultima dată când respira aerul acestui pământ.

Când s-a ajuns aici?” se întrebă Geir, iar mintea sa plecă într-o călătorie în timp.

Cu mulți ani în urmă, se îndrăgostise de buna lui Maren. O femeie frumoasă, cu origini finlandeze, care atrăgea toți bărbații din Hovjordet cu trăsăturile sale fino-siberiene, combinate cu părul lung blond închis, prins în două cozi la spate. O frumusețe rară, dar care nu a fost a lui Geir de la început. Deși Geir era printre cei mai aprigi bărbați din Hovjordet, înălțimea sa nu fusese pe placul lui Maren, care-l alesese pe Jon, un tânăr inginer de aproape doi metri să-i fie soț. Viața cu acesta însă nu va fi așa cum și-ar fi dorit; Jon era violent și după numai doi ani de căsnicie, Maren lua decizia de a divorța. Era momentul așteptat de Geir, care va reuși s-o convingă să-l ia de bărbat, după o curtare asiduă de aproximativ un an de zile. Împreună vor construi o casă și vor avea trei fete, printre cele mai frumoase din întreaga comună.

Regreta acum faptul că a ignorat sfatul medicilor și a continuat să consume alcool și să fumeze? Nu. „Decât să trăiești o viață lungă și searbădă, fără să poți să faci ceea ce-ți place, mai bine o viață scurtă și îmbelșugată,” rosti Geir în gând.

Imaginile trecutului îi treceau prin fața ochilor cu repeziciune. Nunta fiicei sale Anna, fata cea mare, nașterea primului său nepot, Ragnar, ziua în care s-a pensionat, toate acestea se amestecau într-un șuvoi de amintiri. În minte îi răsuna până și melodia „My Favorite Things” din „Sunetul Muzicii,” filmul său preferat. Dacă ar fi să-l întrebe cineva ce i-a plăcut pe această lume, Geir i-ar răspunde că i-au plăcut copiii, pentru inocența lor; câinii, și mai ales credinciosul său Rex (cât a mai plâns în ziua în care l-au îngropat la umbra cireșului lângă care își avea căsuța), pentru fidelitatea lor; păsările cerului, pentru libertatea lor; pescuitul, pentru liniștea ce i-o aducea în suflet; akevitt, pentru voioșia ce i-o oferea; caii, pentru că privind în ochii lor mari poți vedea cerul; iarna, pentru puritatea zăpezii și bucuria sărbătorilor și, nu în ultimul rând, pământul, pentru că mergând prin curtea sa cu tălpile goale se simțea acasă.

O viață lungă și frumoasă… și iată că s-a sfârșit” gândi Geir. Așteptase îndelung acest moment. Primul atac cerebral, pe care îl avusese în urmă cu nouă ani, îl lipsise de capacitatea de a vorbi și de a scrie. În capul său cuvintele sunau normal, numai că atunci când deschidea gura o serie de sunete neinteligibile erau eliberate. Frustrat și iritat de faptul că ceilalți nu-l înțelegeau, Geir se închisese într-o lume a lui, devenind tot mai retras. Numai draga de Maren îi rămăsese aproape și încerca din răsputeri să-i înțeleagă dorințele. Deși de-a lungul timpului relațiile dintre ei se răciseră, ca în mai toate căsniciile, acești nouă ani de tăcere îi vor apropia, ca în tinerețe. Geir va deveni dependent de Maren, singura care îl înțelegea, urmând-o peste tot ca un copil. Își dorise deseori moartea, dar atâta vreme cât era pe picioarele sale și se putea plimba prin livada sa, respirând aerul curat și ascultând liniștea din Hovjordet, această dorință era una frivolă – un gând de moment, rostit la nervi. Însă, al doilea atac cerebral l-a adus la pat, o stare în care Geir nu se imaginase niciodată. Atunci au fost momentele când a chemat moartea să vină să-l ia. Dar, acum, când o strângea pe Maren în brațe, o umbră de regret i s-a strecurat în suflet, gândindu-se că o va lăsa singură. „Dar este mai bine așa, oricum sunt o povară,” își spuse Geir.

Acel moment, de când a tras aer în piept, se prelungise, devenind parcă o eternitate. Gândurile îi treceau prin minte cu o viteză nebănuită. Amintiri, lucruri plăcute și mai puțin plăcute, regrete, toate i se învălmășeau într-un noian de gânduri. Sfârșitul era aproape, simțea asta în toata ființa sa. Nu se temea – moartea o primea ca pe o eliberare.

Am păcătuit, dar nu regret nimic și dacă există un Dumnezeu în ceruri, atunci nu-i cer nimic decât să mă lase să-mi dorm somnul cel de veci,” își spuse Geir. „Am obosit să fiu singur cu gândurile mele,” a adăugat acesta.

Simțea cum bătăile inimii devin tot mai rare, iar totul în jurul său se petrecea parcă cu o viteză mult încetinită. „Dacă mi-aș fi imaginat vreodată cum aș dori să mor, așa ar fi fost. Te iubesc, Maren,” rosti în mintea sa Geir.

Își dorea să urle din toate puterile acest lucru și să-i spună asta, dar nu putea. Cu acest ultim gând, bătrânul Geir a eliberat ultima sa răsuflare și a murit în brațele lui Maren. O va aștepta în lumea de dincolo, dacă va găsi ceva după această viață.

Era o zi de joi, a lunii aprilie, ziua în care s-a stins Geir. Trei zile mai târziu, pe o ploaie măruntă și deasă, trupul său inert era coborât într-o groapă rece și sinistră, pentru totdeauna. În urmă rămâneau, înfrigurați și triști, cei dragi; cu sufletele deformate de durere și zdrobiți de neputința lor de a schimba ceva.

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Tentative literare. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la O viață într-o clipă

  1. Pingback: Întâlnire de gradul III | Ioan Usca

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s