Ora magică

Se pare că o mare parte din populația acestei țări suferă de o boală tare ciudată. Pe măsură ce se apropie ora 22:00, mulți sunt cuprinși de frisoane și încep să se joace cu butoanele; butoane care au darul de a porni ceea se numește – în mod generic – muzică. Nu contează din care, deși majoritatea („99%”) românilor ascultă manele.

Cumva, în cutia craniană a acestor persoane, percepția distracției înseamnă că poți face ce vrei în propria ta casă, la orice oră, chiar dacă locuiești la bloc, unde – evident – nu ești singur. Odată, am făcut parte și eu din această categorie – parțial numai, simțind nevoia distracției într-un loc cu muzică la maxim după ora 22:00. Dar niciodată la bloc. Deși am fost invitat la petreceri la bloc, am refuzat politicos, considerând că nu pot participa la ceva odios. Pentru că este dezgustătoare acțiunea de a-i obliga pe alți semeni de-ai tăi la acest supliciu.

Da, am auzit de nenumărate ori povestea că „românul este sărac,” din cauza asta se distrează acasă și nu la restaurant sau la club. Această afirmație nu este complet adevărată; mulți români se distrează acasă fie pentru că sunt proști, fie bețivi, fie ambele. Și nu poți să te duci la restaurant să bei până cazi sub masă, deoarece costă și, în plus, mai trebuie să ajungi și acasă.

În zilele mele bune, pe timpul verii eram cel puțin trei zile din săptămână nelipsit din discotecă; până la ziuă. (O tempora!) Dar niciodată nu mi-am deranjat vecinii de bloc cu muzică, cu atât mai puțin între orele 22:00 și 8:00. Pentru că este unul dintre lucrurile pe care nu le fac, punct.

PS: Pentru cocalarii maneliști, care pot crede că sunt un plăpând adorator al muzicii clasice, iată ce ascult acum (este 4 dimineața): Skyfire (bineînțeles la căști). Puteam să postez direct videoclipul, dar așa începe: un filmuleț, o poză și gata-i blogul gen tabloid. (Mă rog, recunosc, muzica clasică se află și ea printre preferințele mele, chiar dacă pare o combinație bizară.)

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Jurnal și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Ora magică

  1. Pingback: Adela | Caius

  2. Pingback: Povestea cu flăcăul cel năzdrăvan – I | Ioan Usca

  3. Vania zice:

    Azi nu mi-am pus încă manele, dar urmează…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s