Contemptus mundi

Sunt un individ infatuat și nu mă feresc să recunosc asta. Genul de individ care afișează o superioritate nedisimulată, deoarece consideră că le știe pe toate. Această atitudine are darul de a enerva pe toată lumea. Dar, adevărul este că le știu pe toate, lucru testat cu deosebită iritare de către detractori. Cunoștințele mele generale sunt extrem de vaste. Și asta nu numai pentru că știu cine a fost George Henry Durrie (pentru iubitori artei, o colecție excelentă de litografii).

Dar, toate acestea ascund un alt adevăr: nu sunt expert în nimic (toate cunoștințele dintr-un domeniu ajung până într-un punct și se opresc acolo), cu excepția domeniului în care lucrez. Aici, trebuie să fiu expert; pentru că dacă nu sunt, atunci am probleme. Dacă greșesc, mor oameni. Și nu este vorba despre unul, doi, ci despre sute de oameni. Câteodată, această responsabilitate mă apasă. Dar, de fiecare dată când am analizat motivele îngrijorărilor mele, am constatat cu oarecare surprindere că nu grija eventualelor victime este cea care nu mă lasă să adorm, ci mi-e frică să nu fi făcut o greșeală și să fiu închis pentru asta. Însă exagerez. Dacă s-ar întâmpla ceva și aș ști sigur că am făcut o greșeală, în cel mult două ore aș fi plecat din România. Direcția: Buenos Aires. De ce? Nu există un tratat de extrădare între România și Argentina. Cel puțin, nu încă.

Plebea îmi stârnește un adânc dispreț, care nu este deloc neîntemeiat. Ignoti nulla cupido, spuneau romanii și nu se înșelau. Cum poți să nu disprețuiești un om care-și duce zilele într-o ignoranță fără de seamăn? Un om care nu manifestă nicio dorință de a pune mâna vreodată pe o carte. Un om care înghite tot ceea ce îi servesc bolnavii aflați la guvernare, fără să-și pună întrebări. Un om care se recunoaște învins, încă dinainte de a începe lupta. „Dacă ies 5 milioane de oameni în stradă… atunci punem armele jos,” spunea liderul grupării aflate la putere. De ce nu ies cinci milioane pe străzi? Pentru că sunt proști, lași și leneși? Pentru că preferă să stea în fața televizorului, bându-și berea de doi lei și înjurând guvernul? Pentru că, din bruma de rațiune care le-a rămas, nu izvorăște niciun gând, în afara trăirilor fade, zilnice? Pentru că au stat atâta vreme în genunchi, încât consideră că aceasta este postura normală?

Stați acasă și admirați-i în continuare pe „băieții deștepți,” așa cum îi caracterizați, fără vreo ironie, pe infractorii care conduc țara. Și să nu credeți cumva că nu știu că lumea îmi spune pe la colțuri „agitator comunist” sau Troțki. Recunosc faptul că am rămas surprins la treaba cu Troțki, nu-i credeam atât de școliți pe dobitoci. Probabil, undeva prin ungherele întunecate ale minții vreunuia dintre cretini, noțiunea de comunist este cumva racordată la numele lui Troțki. Recunosc, sunt un stângist, dar nu sunt și nici nu am fost vreodată comunist. Resping capitalismul doar pentru că îmi displace darwinismul social pe care îl promovează. Asta, cu toate că această orânduire socială este cea în care indivizii ca mine au cele mai mari șanse de reușită. Ca mine, adică ușor psihopați. Și cu unele accente de grandomanie.

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Personale. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Contemptus mundi

  1. Pingback: Muncile lui Caius | Ioan Usca

  2. Il Serpente zice:

    Ce bine te înțeleg !

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.