Iarna

Iarna a fost dintotdeauna anotimpul meu preferat. Încă din copilăria mea, când mă găseam în fiecare vacanță de iarnă la bunici, farmecul zilelor petrecute pe derdelușul aflat în spatele casei vecinilor a sădit sâmburii unei relații de amiciție pe viață cu iarna. Cu toate că, acele zile nu se vor mai întoarce niciodată. Chiar dacă, născut fiind cu o sensibilitate la plămâni, nu ar trebui să-mi placă iarna. Nu este zăpada – neapărat – cea care mă atrage, ci liniștea. Este perioada în care oamenii dispar pur și simplu de pe străzi, ascunzându-se în căsuțele lor, la căldură. Este momentul în care ies eu din bârlog. Eu sunt tipul ciudat, care se plimbă cu iubita sa prin parc la minus zece grade Celsius. Eu sunt tipul care preferă să iasă din casă noaptea, nu ziua; nopțile reci de iarnă, cele în care orașul este aproape pustiu. În plus, iluminatul public difuz ascunde și murdăria orașului, făcându-l să pară mai frumos decât este în realitate. Iar atunci când mă întorc acasă nu este nimeni în fața blocului, care să mă irite prin simpla lui prezență.

Nu am mai fost de foarte mulți ani iarna la casa bunicilor mei. Acum a mai rămas doar ea, mama – așa cum i-am spus, pentru că m-a crescut până la vârsta de opt ani. Tata a plecat, iar fără el nicio iarnă nu a mai fost la fel. Poate și din acest motiv nu voi mai ajunge niciodată pe acolo iarna.

Și da, am hotărât să duc mai departe acest proiect, acest blog. Pe termen indefinit. Și voi continua să visez, chiar dacă asta înseamnă că nu m-am maturizat încă. Mai bine un suflet de copil naiv, decât un suflet de adult posac.

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Gânduri. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Iarna

  1. Pingback: Colecţionara de coşmaruri – 12 | Caius

  2. Pingback: Ideal | Ioan Usca

  3. Lora zice:

    Mi-ai amintit de ce imi plac iernile cu zapada 🙂

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Pentru că-ți amintesc de săniuș?

      Apreciază

      • Lora zice:

        Da , dar mai ales pentru:
        „Este perioada în care oamenii dispar, pur și simplu, de pe străzi, ascunzându-se în căsuțele lor, la căldură. Este momentul în care ies eu din bârlog. Eu sunt tipul ciudat, care se plimbă cu iubita sa prin parc, la minus zece grade Celsius. Eu sunt tipul care preferă să iasă din casă noaptea, nu ziua; nopțile reci de iarnă, cele în care orașul este aproape pustiu. În plus, iluminatul public difuz ascunde și murdăria orașului, făcându-l să pară mai frumos decât este în realitate. Iar, atunci când mă întorc acasă, nu este nimeni în fața blocului, care să mă irite prin simpla lui prezență.” 🙂

        Apreciază

  4. Pingback: Viata vazuta din unghi drept « Cati Lupaşcu. În oraşul de cuvinte

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.