Judecă o persoană după întrebările sale, nu după răspunsuri

Am observat că o anumită persoană este foarte curioasă, dar nu pune nicio întrebare. Știu că se spune că pisica a fost ucisă de curiozitatea sa, dar atunci pisica a avut o moarte onorabilă. Cine este persoana curioasă nu știu, dar îi recomand să pună întrebările potrivite. Dacă vei reveni aici, știi că despre tine vorbesc.

Chiar dacă au existat afirmații, cum că aș putea fi cunoscut prin scrierile mele, trebuie să se aibă în vedere că majoritatea postărilor sunt simple exerciții de imaginație. Numai cele din categoria „Personale” sunt 100% adevărate. (Mă rog, 99%). Nici măcar „Viața lui Ragnar” nu reflectă adevărul, decât până într-un punct. Iar mai toate întâmplările sunt repovestite cu niscaiva înflorituri. Da, dar psihologia, bla-bla-bla… Da, psihologia este un domeniu care te poate ajuta să înțelegi personalitatea cuiva, dar nu atunci când acea persoană a citit aproape toate cărțile despre psihologie. Pentru că lucrez într-un domeniu sensibil, sunt nevoit să dau în fiecare an niște teste psihologice, în care mint cu nerușinare; pentru că dacă aș spune adevărul… Cel mai stupid mi se pare cel cu copacul, care de câțiva ani încoace a devenit aproape nelipsit. Într-adevăr, poate că este util în psihologia infantilă, dar la adulți – mai ales când știi cum trebuie să arate copacul – nu cred că are vreun rost. Oricum, Jucker era un cretin.

Din acest motiv am și citit acele cărți, ca să știu cum trebuie să răspund corect. Nu că nu aș fi știut, dar ca să fiu mai sigur… Cred că am menționat pe undeva că sunt ușor psihopat, nu-i așa?

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Personale. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

12 răspunsuri la Judecă o persoană după întrebările sale, nu după răspunsuri

  1. Pingback: Colecţionara de coşmaruri – 18 | Caius

  2. Pingback: Aventura | Ioan Usca

  3. quidam zice:

    Cum se pare ca te-am prins intr-un puseu de onestitate, nu pot sa ma abtin de la a-ti pune o intrebare: ce incerci tu sa faci aici? Daca vroiai doar sa iti etalezi talentul literar, te rezumai la postarile din „Viata lui Ragnar”, iar daca iti doreai cu adevarat un blog personal, iti eliberai alter-egoul de fictiune. Tu combini momente de romantism, sensibilitate si (pseudo)franchete, in care pari aproape uman, cu altele in care afisezi o atitudine belicoasa sau defensiva, ce denota doar labilitate. E foarte OK daca chiar ESTI rezultatul acestei combinatii, dar sunt curioasa de ce vrei sa impartasesti asta cu „gloata”. Sunt frustrarile omului de geniu care a ales aparenta normalitatii sigure, in defavoarea aparentei nebuniei eliberatoare? 🙂 Sau te-ai saturat de cele doua personalitati uzuale si te-ai hotarat sa iti creezi o a treia, posibil cu o secunda mai aproape de adevar? Si inca ceva, de ce recomanzi sa ti se puna intrebari la care e evident ca vei raspunde (cum am verificat pe pielea mea), doar dintr-o noua dimensiune a vagului?…
    Pe psihologie pura nu cred ca e nimeni atat de naiv incat sa se bazeze, si dupa ce ti-ai declarat fascinatia pentru armata si dragostea de ordine si disciplina, nu cred ca isi imagineaza cineva ca esti educator. Btw, cine e Jucker? Din cate stiu eu, copacul e parte din testul HTP al lui John Buck…
    PS: Nu ca in anuminte articole n-ai parea scelerat, dar „psihopat” mi se pare prea…. definitiv. Personal, prefer termenul de „emotionally challenged”, suna mai putin agresiv. Sau asta era si scopul?! 😉

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Am vrut să încep cu o întrebare, dar nu este politicos, deși o parte din moștenirea mea genetică ar putea susține că am acest drept. Totuși, o voi pune mai târziu.
      Vreau să-ți spun că mi-ai provocat un zâmbet cu acest comentariu, mai întâi prin termenul de „scelerat” și apoi prin însăși existența acestui comentariu, a cărui apariție am anticipat-o.
      Atât de multe întrebări… Cu toate că bănuiesc că măcar una este retorică, îți voi răspunde la toate, pe rând.
      [O paranteză: Puseu de onestitate? Asta era acum două zile 🙂 ]
      Prima. Ce încerc să fac aici? Sincer? Probabil tinde să devină un spațiu destinat refulărilor, mai degrabă ceva asemănător unui jurnal. Labilitate? Sunt (și aici îmi citez cunoscuții) cel mai echilibrat om (la suprafață) pe care cei din jur l-au cunoscut vreodată. De ce vreau să împărtășesc asta cu „gloata”? Cumva, am senzația că „gloata” nu prea trece pe aici.
      A doua. Dacă acestea sunt „frustrările omului de geniu”? Nu mă consider un geniu. Cel puțin, nu până nu rezolv conjectura lui Goldbach.
      A treia. Două personalități plus una? Mă tem că sunt trei plus una. Una la serviciu, una cu femeile, una cu familia și o a patra, cea adevărată. Din ultima, au fost întrezărite niscaiva crâmpeie pe acest blog.
      A patra. Îndemnul era pentru acea persoană curioasă, care mi-a citit toate postările de pe acest blog și de pe celalalt, în această săptămână; fără să aibă vreo opinie sau vreo întrebare. Din acest motiv, am presupus că este cineva care încearcă să mă „citească.” Recunosc, te-am suspectat pe tine și încă o voi face, până când vei nega.
      A cincea. Jucker. Sunt puțin dezamăgit aici. Îi voi lăsa pe alții să-ți răspundă.
      The H-T-P was developed by John Buck (1948) and Emmanuel Hammmer (1958). Buck, in the USA, and Emil Jucker, in Switzerland, independently noted that tree drawings could reflect underlying personality traits. The idea of the visual image as a representation of pathology reached its zenith in the mid 1950s when psychologist Emil Jucker, one of a number of visionaries who believed that the inner world of emotional experience could be made manifest externally through forms of graphic expression, introduced the “Tree Test”. [Cu observația personală că Jucker utiliza testul arborelui de prin 1928, dar nu s-a gândit să-și breveteze testul.]
      Ultima întrebare. În absența unui termen mai potrivit, îl prefer și voi continua să-l folosesc pe cel de „ușor psihopat.” Trebuie să remarci că am utilizat, de fiecare dată, o sintagmă – „ușor psihopat” – și nu psihopat pur și simplu. Iar agresiv? Nu încerc să sperii pe nimeni aici.
      În sfârșit, întrebarea mea: Care este motivul acestei curiozități?

      PS: Observi, cred, eleganța cu care am evitat anumite părți ale întrebărilor tale, nu? 🙂

      Apreciază

  4. Pingback: Colecţionara de coşmaruri – 19 | Caius

  5. quidam zice:

    Ma bucur pentru zambet (desi cred ca a fost mai curand un suras de satisfactie), dar ce altceva mai vrei sa-mi spui?! Am observat atat eleganta vorbelor cat si a tacerilor tale si desi banuiesc ca mai sunt si alti curiosi prin zona, se pare ca sunt singura care are inca naivitatea de a pune cate o intrebare. Tu nu ai evitat „anumite parti”, ai evitat sensul… poate nu ai raspunsul. Postarile de aici le-am citit demult, dar pe unele dintre cele de pe celal(alt) blog recunosc ca le-am savurat saptamana asta. De intrebari si opinii tu nu prea lasi loc… stilul tau de „Imparatul Zeu al Dunei”, poate fi destul de intimidant, sa stii! Ma intreb cum ai reactiona daca ai cunoaste o persoana cu o idee mai psihopata decat tine…
    Mda, am cam multe intrebari si niciun drept sa-ti cer raspunsuri… mai ales din moment ce se pare ca nu reusesc sa le pun pe cele potrivite. dar spune-mi, in fraza: „Sunt (și aici îmi citez cunoscuții) cel mai echilibrat om (la suprafață) pe care cei din jur l-au cunoscut vreodată.”, „la suprafata” se acorda cu „si aici imi citez cunoscutii”?! Si daca pe blog nu sunt decat cateva crampeie din a 4-a si reala ta personalitate, restul ce e? …poti sa incerci sa iei niste pentotal de sodiu inainte! 😀
    Cat despre intrebarea ta… curiozitatea are propria ratiune de a exista. Si de ce ai fi tu mai interesant decat altii, nu pare genul de intrebare pe care un om cu ego-ul tau ar avea-o.
    PS: Am inteles eu prost sau din ultimul tau post reiese ca o femeie a ales cancerul in defavoare ta?! …that would raise even more questions! 🙂

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Nope, chiar a fost un zâmbet.
      Am răspunsurile, dar poate că nu este indicat să le ofer.
      Nu, „la suprafață” nu se acordă cu „și aici îmi citez cunoscuții”, era doar o precizarea de-a mea.
      Restul este un… exercițiu de imaginație.
      Nu ai înțeles prost, ci doar ai uitat rostul acestui blog. Nu tot ceea ce scriu a și avut loc. 🙂 Am sărutat o fumătoare de vreo câteva ori, iar de atunci de câte ori sunt în apropierea unei scrumiere, îmi reamintesc acele săruturi. 😮 Deși, probabil, îți va veni greu să crezi, nicio femeie nu m-a părăsit definitiv niciodată. A fost doar una singură, care m-a părăsit pentru câteva luni, la presiunile familiei sale care nu vedea cu ochi buni relația cu un tip cu plete și geacă de rocker. Asta se întâmpla prin luna septembrie. Trei luni mai târziu, descopeream unde se ascunde, iar după alte șase luni devenea soția mea. Dar asta s-a întâmplat demult. Oricum, întrebarea ta mi-a dat ideea unei postări, legată de acest eveniment. Însă, cum personajul apare doar în capitolul XVII, apariția acestei postări va mai aștepta.

      PS: Uitasem de chestia cu persoana cu „o idee mai psihopată” decât mine. Am cunoscut deja, și reacția mea depinde de context și de persoană. Trebuie să reformulezi ceva mai concret întrebarea, dacă vrei un răspuns la obiect.

      Apreciază

  6. quidam zice:

    Acum doua zile imi spuneai ca blogul tinde sa devina un spatiu destinat refularilor, asemnator unui jurnal, iar acum spui ca nu ii mai inteleg rostul si ca e doar o lucrare de fictiune (oarecum bazata pe fapte reale)! Si ma miram de ce aveam uneori senzatia ca citesc din Bridget Jones!
    Nici nu ma mir ca nu te-a parasit nici o femeie (or fi auzit si ele de Ted Bundy!). Sincer, imi imaginez chiar ca daca cineva ar face sapaturi la groapa cu nisip din parculetul in care ti-ai petrecut copilaria, ar gasi cadavrele copiilor care au facut nesabuinta de a-ti fura lopatica! 😀
    Intrebarea mea era mai curand retorica. Ignori sensul unor intrebari mult mai accesibile… 😉 la asta nici nu aveam pretentii.
    PS: Poate incerci sa postezi mai des capitole din „Viata lui Ragnar”. Not getting any younger here!

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Nu era nicio groapă cu nisip în acel parc. 😉
      Ultima dorință nu ți se poate îndeplini, din mai multe motive. Mai întâi, acest lucru necesită timp liber, care nu este foarte mult. Apoi, deși unele capitole sunt scrise parțial, iar altele sunt gata (ca de exemplu capitolele 28 și 32), majoritatea cuprind doar ideile principale. Și, nu în ultimul rând, unele capitole cer o anumită stare de spirit, care uneori este dificil de atins.
      Și ar mai fi și o oarecare neliniște provocată de faptul că, după publicarea ultimului capitol din „Viața lui Ragnar”, aș putea rămâne în pană de subiecte.
      Așadar, rămâne același ritm de două-trei capitole pe lună. Asta, dacă nu mă voi confrunta din nou cu un blocaj. 🙂
      Have patience!

      Apreciază

  7. quidam zice:

    OK, cu postarile din romanul vietii tale pot sa am rabdare. 10 luni, un an, sau cat va dura. Dar cum sunt genul de persoana care nu se lasa pana nu obtine ce vrea (am fost deseori comparata cu diferite plagi care s-au abatut asupra umanitatii), o sa continui cu intrebarile… dar schimb strategia! 😉

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s