Fumătorii

Urăsc fumătorii. Și nu, nu este un eufemism. Aș vrea să se dea o lege, prin care fumătorii să fie împușcați. Glumesc, desigur; injecția letală ar fi mai potrivită, pentru că pot să vadă cum se îndreaptă către ei soluția ucigașă. Nici măcar Marlene nu mă poate face să-mi schimb părerea.

Cel mai tare mă enervează atunci când un fumător își aprinde țigara lângă mine, fără să mă întrebe nimic, ca și cum gestul său este unul perfect normal. Adică: „da, mă droghez, te deranjează cu ceva?” Cu toate că există o lege și un regulament intern, prin care fumatul este complet interzis în interiorul clădirii în care lucrez, fumătorii continuă să-și facă de cap. Bineînțeles, cu complicitatea conducerii, care conține suficienți drogați ca să-și acopere tovarășii de suferință.

Și care-i faza de nu recunosc că se droghează? De ce fumezi? Te simți bine când fumezi? Atunci, te droghezi. Cu alte cuvinte, dacă în locul tutunului se afla canabisul, astăzi jumătate din planetă trăgea joint-uri.

De ce sunt atât de rău? Nu am niciun viciu. Nu fumez, nu mă droghez și, în pofida unor zvonuri răuvoitoare, nu beau [în exces]. Așa că nu pot să înțeleg persoanele supuse acestui viciu. Sunt doar niște oameni slabi, lipsiți de voință, aflați în căutarea unor plăceri ieftine [mă rog, nu chiar așa de ieftine, cu noile accize].

Cu mulți ani în urmă, m-am întâlnit timp de aproximativ trei luni cu o fumătoare. Știți cum este să săruți o fumătoare? Foarte asemănător cu a linge o scrumieră. Nu că aș fi făcut asta, dar nu am găsit o comparație mai bună. După aproape trei luni de chin, am pus piciorul în prag și i-am cerut să aleagă: eu sau țigările. După mai puțin de două săptămâni a ales. Așa că, da, urăsc fumătorii.

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Gânduri. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

25 de răspunsuri la Fumătorii

  1. Pingback: Colecţionara de coşmaruri – 20 | Caius

  2. Pingback: Pasiuni mistuitoare – I | Ioan Usca

  3. Nu cred că a găsit cineva vreodată o comparație mai șocantă. Tare de tot!!!

    ”Știți cum este să săruți o fumătoare? Foarte asemănător cu a linge o scrumieră.”

    Apreciază

  4. cami zice:

    :-?? poate că nici fumătorii nu-i înţeleg pe cei care beau:P

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Cum știam că obișnuiești să fumezi, mă așteptam la o mică reacție din partea ta, la această postare. Cu toate acestea, nu s-a întâmplat niciodată ca un băutor să se așeze lângă mine, să-și pună sticla la gură și apoi să mă stropească cu băutură. 🙂
      Iar, dacă te refereai cumva la mine, păi, ultima dată și singura dată când m-am îmbătat aveam 16 ani și jumătate. Această poveste este prezentată în capitolul XIV din „Viața lui Ragnar.” Așa că, prefer bețivii în locul fumătorilor; cel puțin, unii dintre ei, sunt amuzanți.

      Apreciază

  5. Pingback: Ivona Boitan – Negru de fum | Ioan Usca

  6. cami zice:

    😀 mă refeream strict la „fumători” vs „băutori”; adică, mirosul există la ambii (mai pregnant la cei care beau, tind eu să zic), efectuul „nociv” la fel, „dependenţa” – şi ea…

    nici pe mine nu m-a stropit nimeni cu băutură, în schimb a trebuit să evit destule persoane de gen puse pe harţă, sau pur şi simplu atât de bete, încât nu se mai puteau ţine pe picioare:-??

    beţivii pot fi mai amuzanţi, recunosc, da’ fumătorii îs mai paşnici:D

    Apreciază

  7. Camelia zice:

    „Știți cum este să săruți o fumătoare? Foarte asemănător cu a linge o scrumieră”.
    Dragule, te înşeli; ţi-o spune o fumătoare.
    Dacă „te-aş săruta”, ai crede că ai murit şi ai ajuns în rai şi nu ţi-ai mai aduce aminte de nicio altă fericire de dinainte mea.
    Glumeam.

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Este asta o provocare? Glumeam. Probabil. :mrgreen: Și ce-i cu ghilimele? Acel „te-aș săruta” ține locul altei expresii sau indică doar imposibilitatea respectivei acțiuni?
      Acum serios vorbind, nu prea cred în varianta asta. Poate când eram mai tânăr. Atunci eram mai tolerant și mai dispus să le intru în grații fetelor, fie ele fumătoare sau nu. Acum mi-ar fi dificil să sărut o fumătoare, fără să am o… reținere. Nici nu poate fi vorba despre rai. 😛

      Apreciază

  8. Camelia zice:

    Mă amuzi din cale-afară, Ragnar; ceea ce nu e defel rău, ba dimpotrivă. Şi permite-mi să ignor ultima parte a spusului tău.
    Şi da, făr’ de’ ndoială, glumeai. Aşişderea, şi eu…dar dacă te tentează, nu te scutura de gând. Din nou, glumă.

    Apreciază

  9. Camelia zice:

    Aha…dar asta era şi ideea.
    Şi să îţi mai destăinui un secret, pe care m-aş gândi că l’ai putea şti…or’ ba…seducţia stă în spirit. Fireşte, zic asta făr’ de vreo aparentă legătură…cum altfel, când avem la îndemână atât de lesne aparenţele.
    Cred că îţi şade bine zâmbind; poartă mai des asta precum veşmânt.

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      L-am șters. Dar nu a avut efectul scontat. Sincer, mi s-a părut… silly. 😀 Și nu mi-a plăcut nici melodia. Poate și din cauză că de câteva zile ascult mai mult piese funeral doom. Cât despre zâmbit… Poate. Însă trebuie să am și motive pentru asta. Iar acestea nu sunt atât de dese.

      Apreciază

  10. Camelia zice:

    Tocmai pentru că era aşa cum zici, “silly”, pe mine m-a binedispus şi acum, şi la vremea când l-am primit în dar de la cineva, pe un blog, în semn de “bun venit ” acolo; un loc căruia i-am fost rămânere.
    Zilele astea ale teritoriilor fiinţei tale despre care îmi vorbeşti par ale extenuării şi abandonului şi sper că nu trăieşti şi vreo imaginaţie catastrofică, cu fixaţii în vreo idee de…aici lăsăm punctele de suspensie să instituie distanţe de gând.
    Eu am învăţat să îi zâmbesc fiecărui “dincolo”, Ragnar.

    Ceva pentru…tine…

    Apreciază

  11. Camelia zice:

    Nu’i musai mulţumescul; nu aştept nimic înapoi. Iubesc să dau.
    Dragi îţi mai sunt emoticoanele; le foloseşti adesea. Le găsesc stupide (asta o spuneam cu drăgălăşenie) pe oriunde dau de ele. Uitasem să-ţi zic asta, dar citeşte-o cu ochii închişi.

    Apreciază

  12. Camelia zice:

    „Trebuie să acopăr tăcerea asta cu ceva”.
    Gândul ăsta e din ultima ta poveste. Tăcerea se taie cu ceva, nu se „acoperă”, când apare în peisajul tău sufletesc. Mai cu seamă când a atât de vuitoare. E cumva şi melancolizantă?

    Îţi pare dificil? Gândeşte-te la cuvinte ca la ceva cu putere de a produce “scântei”, şi la tine, folosindu-le, ca la un amant viguros…acum glumeam, iar.

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Ne jucăm de-a semantica? Ceva trebuie s-o facă să „tacă”. Dacă tăcerea poate să tacă… Mă refeream însă la o anumită tăcere. A cuiva. Spusele mele sunt întotdeauna întortocheate. Mereu este ceva ce scapă cititorului. Neavizat, neatent sau neinteresat. O singură persoană înțelege toate dedesubturile. Sau așa cred.
      Ultima ta remarcă… Păcat însă că sunt un amant nevolnic. Glumind. Posibil.

      Apreciază

  13. Camelia zice:

    Ragnar, „comentariile” astea, cărora eu le spun gânduriurmă, chiar NU trebuia să le contopeşti într-unul singur. Crede-mă.

    Apreciază

  14. Camelia zice:

    Dragule, ne jucăm de-a ce vrei tu, şi mai cu seamă de-a semantica; ştiu fiecărui cuvânt înţelesurile şi rosturile, iar fiinţă înzestrată cu simţul încâlcelii sunt şi eu…întortocheată, labirintică…şi ţi-aş putea răspunde că putere de pătrundere am când e vorba de aprins cuvintele pe dedesubt.
    În fine…ştiu să le aud pe acelea care spun altceva decât ar putea părea a rosti.
    Şi-acum închei, aducându-ţi aminte că fiinţele, lucrurile, precum şi spusurile, sunt zugrăveli; trebuie deschipuite, „citite” pe dedesubt, acela pe care tocmai îl pomenisem.
    Ne depărtăm în vârful picioarelor, şi dacă ne va mai fi vreodată să revenim, o vom face cu pas de catifea, neauzit la călcare.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s