Rugă

Zac cu ochii închiși și știu că se apropie. Este ca o adiere ușoară a unui vânt rece. Aproape îi simt prezența. Știu că acesta este destinul meu și al tuturor oamenilor care au călcat sau vor călca pe acest pământ, dar parcă ceva mă îndeamnă să mă opun. Pot să simt sângele care se scurge din mine. Aș vrea să mă mișc, să lupt, dar nu mai pot face niciun gest. Cumva, am anticipat demult acest moment. Chiar dacă am ochii închiși, încep să zăresc niște imagini binecunoscute.

Te văd mamă… îți văd chipul blând pe care mi-l amintesc atât de bine. Te văd și pe tine tată și îți aud vocea puternică. Te văd și pe tine, soția mea, aleasa mea pentru eternitate. Vă aud glasurile tuturor… vă aud cum mă chemați să mă alătur vouă, în Valhalla. Nu sunt departe de voi acum. Curând, vom fi împreună. Pentru eternitate. Pe tărâmul unde cei curajoși trăiesc veșnic.

Dar acestea sunt doar niște cuvinte, încărcate de speranțe deșarte. Mă tem că, de fapt, voi ajunge în Niflheim, alăturându-mă tristei Hel, în dureroasa singurătate. Pentru că, de prea multe ori curajul m-a părăsit și am făcut ceea ce nu trebuia să fac. De prea multe ori am tăcut, atunci când trebuia să vorbesc. De prea multe ori i-am lăsat pe cei slabi să fie batjocoriți de către cei puternici. Ba, chiar eu însumi am fost cel care i-a batjocorit; numai pentru a nu-i lăsa pe cei puternici să vadă că și eu sunt slab.

Așa că, te rog Odin, tu zeu al Asgardului, mai lasă-mă doar o dată să-i văd pe cei dragi și, apoi, poți să mă trimiți în ceața uitării, pentru vecie.

Inspired by Ahmad ibn Fadlān ibn al-Abbās ibn Rašīd ibn Hammād.