Angoasa

Era o noapte lipsită de lună, iar pe bolta cerului stelele clipoceau șiret, dându-i parcă de veste că-l vegheau. O liniște profundă se înălța deasupra micuței localități Hovjordet. Ici-colo, se mai auzea câte un câine lătrând, glasul greierilor sau țipătul lugubru al unei cucuvele.

Ragnar venea, ca de obicei în ultimele două săptămâni, din Mjøndalen, unde fusese să se întâlnească cu Lise. Erau vremurile în care, în astfel de localități rurale, se păstra obiceiul ca fetele să stea de vorbă cu băieții, la poartă. Drumul până acasă îl făcea pe jos, ca întotdeauna. În acea noapte, ca niciodată, până și becurile de pe stâlpii de iluminat erau stinse, făcând ca întunericul să fie complet. „Ce naiba s-a întâmplat cu lumina?” se întrebă în gând tânărul. Intră pe strada atât de bine-cunoscută, care ducea către casa bunicilor săi. Călca apăsat, iar la un moment dat remarcă faptul că doar sunetul pașilor săi se mai auzea. Se opri pentru o clipă și realiză că nu recunoaște zona.

Pe marginea străzii, copacii păreau înlănțuiți, ținându-se parcă de niște brațe ascunse vederii și se înălțau amenințători deasupra sa. Vârfurile acestora dădeau impresia că încearcă să cuprindă strada, încovoindu-se, mânați parcă de un vânt demonic. Tânărul avu senzația bizară că aceștia îl privesc, iar foșnetul frunzelor îi suna ca un râs sinistru, prevestitor de rele. De la martorii încremeniți de altădată, acum erau parcă animați de niște spirite răuvoitoare. Putea să jure că asupra sa sunt ațintiți zeci de ochi malefici, mascați de umbra frunzișului bogat. Șiroaie reci de transpirație începuseră să-i curgă pe spate. Deși, fiecare fibră a rațiunii îi șoptea că așa ceva este imposibil, totuși, era acolo și ceva nefiresc se petrecea. În acel moment, fu în pragul unui atac de panică. Inima începu să-i bată nebunește în piept.
Ce-i asta?” îngăimă acesta. „Unde sunt casele?” – fu gândul chinuitor care-i trecu prin minte.

Casele dispăruseră, iar totul era învăluit de crengile înfrunzite ale pomilor. Întunericul părea că înghițise întreg peisajul. Cele câteva secunde, de când se oprise, i se păruseră o veșnicie. Ce i se întâmpla era complet irațional. Pătrunsese într-o lume care nu trebuia să fie acolo. Nu se zărea nimic, absolut nimic, în afară de acei pomi înfricoșători. Teama și groaza îl paralizaseră. Incapabil să se miște, îi ceru ajutorul lui Dumnezeu, așa cum procedează majoritatea nevolnicelor creaturi umane, atunci când se găsesc la ananghie. Se uită către cer și o luă la fugă, iar după câțiva zeci de metri, lătratul unui câine îl făcu să-și revină. Copacii se despărțiseră, reapăruseră gardurile și casele, de parcă nimic nu se întâmplase.

Poate că, fusese un avertisment din partea unei lumi tăcute, aflată în umbra realității percepute. Sau un coșmar, cu ochii deschiși.

Reclame

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Digresiuni. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Angoasa

  1. Pingback: Briza marină « Ioan Usca

  2. Pingback: Tenebre – 12 | Caius

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.