Câinii

Bărbații sunt precum câinii. Literalmente. Desigur, există și unii care sunt lupi, dar aceștia sunt foarte puțini. Majoritatea este formată din corcituri. În relațiile dintre ei formează un clan, cu o ierarhie bine-stabilită. Începând cu masculul alfa, liderul clanului, până la ultimul câine, cel mai slab, de obicei și fizic și psihic. Desigur, această ierarhie este în continuă schimbare, fiecare câine dorind să avanseze într-o poziție mai bună. Aceasta duce, de la mârâieli și arătatul dinților, până la lupte violente, chiar fizice; cele din urmă, în cadrul clanurilor formate din câini ceva mai neevoluați. Cei mai agresivi sunt, ca întotdeauna, cei tineri, care-și doresc să obțină cât mai multe, cât mai repede posibil. Câștigă cel care este mai puternic, adică mai bine pregătit, sau cel care are mai mulți aliați, aparent, fideli. Deși, în interiorul clanului, nu domnește deloc pacea, câinii sunt foarte uniți, atunci când este vorba despre cei din alt clan. Îi vor lovi fără milă, pe aceștia din urmă.

Asemănarea continuă și în ceea ce privește relațiile câinilor cu femelele. Aleasa câinelui este, de cele mai multe ori, mai degrabă precum o stăpână, și nu ca o cățea oarecare. Ea este cea la care câinele se întoarce mereu, pentru că nu uită niciodată unde i se află casa. Ea este cea pe lângă care se gudură, cautându-i mereu aprobarea. Ea este cea pe care se bucură să o vadă, de fiecare dată, după o absență mai lungă. Ea este cea căreia câinele îi rămâne fidel, de regulă, tot restul vieții sale. Sigur, atunci când observă o altă femeie, care prin mișcările, comportamentul și ținuta ei îl provoacă (câinele este, aproape întotdeauna, o victimă inocentă :mrgreen:), iar câinele simte că aceasta este în călduri (pentru că, da, câinele are un nas foarte fin), uneori, acesta se va ține de coada ei, până când va primi undă verde. Acest lucru nu este văzut de câine ca o trădare, pentru că stăpâna lui se află pe un piedestal; nu o poate murdări cu perversitatea lui, pentru asta există toate celelalte. Pentru că, din păcate, majoritatea câinilor sunt niște perverși nenorociți. Mintea lor funcționează cu totul altfel decât cea a femelelor. Nu sunt rău-intenționați, pur și simplu așa sunt ei construiți.

Îi înțeleg și îi apăr pe frații mei, câinii. Asta, cu toate că eu sunt un lup, chiar dacă unul îmbrăcat într-o blană de miel.

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Felurite. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Câinii

  1. Pingback: Concursul « Ioan Usca

  2. Pingback: Pensionarii militari membrii SCMD vor protesta maine 24 ianuarie în toată ţara « Hai ca se poate!

  3. Pingback: Tenebre – 19 | Caius

  4. Pingback: Din pozitia in genunchi, Curtea Constituţională decide ce isi doreste Basescu Traian – Consiliului Superior al Magistraturii va arata asa cum ii “doreste sufletelul” lui Basescu « Hai ca se poate!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s