Diabolus fecit, ut id facerem!

Oamenii nu încetează să mă uimească. Nicio altă făptură nu este atât de fățarnică și de tristă, în același timp. Au creat legi care-i separă de celelalte vietăți, pentru că ei sunt „speciali,” spunând că o ființă invizibilă le-a spus asta. Cei care le resping în vreun fel ființa divină, sunt repede puși la zid. Eretici, păcătoși, sataniști, oameni răi șamd. De fapt, ei nu fac altceva decât să spere că vor trăi veșnic, îngropând adânc acel gând insidios „și dacă…” Iar viața continuă.

În fiecare zi, miliarde de oameni se mișcă fără întrerupere, grăbit și haotic, ca niște furnicuțe. Fiecare dintre ei are visuri și dorințe ascunse. Unele sunt bune, altele rele, iar pentru a și le îndeplini, unii sunt dispuși să-i zdrobească pe alții sub talpa pantofilor, ca pe niște viermi. Nu le pasă că și aceștia au, la fel ca ei, dorințe și idealuri. Consideră că asta este dreptul lor, uneori chiar „dat de Dumnezeu.” Asta se întâmplă până într-o zi, în care toate visurile și speranțele lor dispar în eter. Atunci, tot ceea ce au făcut întreaga lor viață nu mai contează cu adevărat. Decât, eventual, pentru zeul lor iluzoriu. Și atunci vor spune, poate, că Diavolul i-a amăgit. Chiar dacă lamentabila creatură n-are nicio vină.

Uneori, îmi doresc să ne izbească un asteroid, să ne trimită în epoca de piatră. Iar eu să fiu printre puținii supraviețuitori. Să vă văd atunci cum vă veți descurca. La cine veți alerga să plângeți?
Resistance is futile, and so is your life.

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Onirice. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Diabolus fecit, ut id facerem!

  1. Pingback: Au inceput sa apara acuzatii impotriva lui Vasile Marica. Sunt sigura ca vor urma acuzatii impotriva altor lideri sindicali si chiar si impotriva unor lideri ai USL « Hai ca se poate!

  2. Pingback: Deoarece din luna martie expira perioada in care am avut dreptul la ajutorul de somaj si situatia mea materiala tinde sa ajunga imposibil de suportat fac aceste apeluri catre prietenii si colegii mei din blogosfera: Urgent caut loc de munca si vand teren

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s