Roșu

Amintiri, durere, fericire, senzualitate, roșu; culoarea părului ei. Culoarea sângelui. Culoarea care îmi trezește cele mai puternice trăiri. Roșul m-a dus către Mylène. Nu a fost vocea ei, nici concupiscența, ci pistruii și asemănarea frapantă cu ea. Roșcată și franțuzoaică – o combinație letală. Franceza este limba străină care m-a fascinat întotdeauna; chiar dacă nu am făcut-o la școală, am reușit s-o învăț singur. Dacă Mylène ar veni și mi-ar propune să fugim împreună în lume, aș urma-o a doua zi. Da, știu că va împlini în septembrie 50 de ani. Și? Este Mylène, ce naiba e în neregulă cu voi?!

Printre melodiile mele preferate se numără Pardonne-moi, Désenchantée, Appelle mon numéro, Ange parle-moi, Devant soi, Rever, Paradis inanimé, Regrets, Je t’aime mélancolie și, nu în ultimul rând, Consentement. Pe ultima am ascultat-o anul trecut vreo lună, de câteva ori pe zi, în fiecare zi.
Unii vor spune că este un fetiș, această chestiune cu femeile cu părul roșu. Poate, mai ales că trebuie să fie roșu de la natură, nu vopsit. Este, probabil, rezultatul amintirilor dureroase, a faptului că în fiecare roșcată pistruiată o văd pe ea.

Obsedat, aceasta este descrierea potrivită. Știu, am spus că am renunțat, dar am mințit. Asta nu se va întâmpla niciodată. Acele bucle roșcate mă vor urmări întotdeauna. Și nimeni nu știe povestea, decât Ea. Cel puțin, așa cred. Este secretul nostru. Mi-a trecut prin cap să-i strecor o aluzie în această vară, legată de o eventuală fugă în lume. Să observ cum va reacționa. Va fi greu, având în vedere că nu sunt niciodată singur. Însă voi încerca. Parcă îi și văd privirea uimită. Însă ceea ce mă interesează este dacă acea uimire va fi una pozitivă sau negativă. Pentru că asta îmi va contura planurile de viitor. Mă cam îndoiesc totuși că o voi prinde singură. Există întotdeauna însă și anul următor, și cel de după acesta șamd. Totuși, plănuiesc această discuție de vreo șase ani și nu reușesc s-o duc la capăt. Cam de când s-a căsătorit. Bineînțeles, aceasta din urmă este doar o coincidență.

Sunt nebun, știu. Am povestit cumva despre cele două săptămâni pe care le-am petrecut în pădure, singur? Nu? Nici nu credeam că am făcut-o. Am fost surprins să-l descopăr pe Buck, urmărind ultimul film din seria Ice Age. Am făcut imediat legătura cu mine și acea perioadă. Bine, nu am vorbit cu pietrele, dar am făcut-o cu veverițele, cu păsările și chiar cu pomii. Și asta, după numai o săptămână. Iar cei care îl urmau pe Buck, mi s-au părut a fi asemănători cu puținii cititori ai acestui blog. „No, they’re following ME! I know, they think I’M crazy!” Dacă nu știți cine este Buck, iată-l aici, vorbind la „telefon”.

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Onirice. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

12 răspunsuri la Roșu

  1. Pingback: Întâmplare simplă « Ioan Usca

  2. cami zice:

    muaamă, am aşteptat postarea asta de când mi-ai zis de ea:P

    mie-mi plac tare de tot melodiile mai vechi; nu e descoperire proprie şi personală, da’ m-a prins tare de tot.

    şi dacă are 50, ce? când reuşeşti să fugi cu ea, dă un semn:P

    Apreciază

  3. Atanvarne zice:

    din cate am observat dintr-o lectura a postarilor tale, nu ai folosit nici macar o data cuvantul iubire atunci cand te-ai referit la aceasta roscata a carei reputatie se ridica deja la un nivel mitologic. Nu ca as avea ceva impotriva cu obsesiile in general, dar acesta este una deosebit de nociva pentru persoana ta si pentru cele din jurul tau. Ma intreb oare daca ti-ai pus vreodata intrebarea cate persoane din jur ranesti cu aceasta obsesie, si in principal pe tine insuti. Incepand cu actuala sotie (nici in legatura cu ea nu vad pe undeva mentionandu-se ceva de iubire), si terminand cu tine. Daca ar fi sa fac o analiza psihologica sumara as spune ca suferi de sindromul masochistului, ar martirului, care cauta cu tot dinadinsul durerea si care gaseste chiar o placere morbida cu cat se afunda mai mult in ea, cu toate ca este perfect constient de consecintele deloc benefice ale acestui modus vivendi.
    Ar sens sa adaug ca pana acum toate relatiile despre care ai scris ca au avut loc in existenta ta de pana acum au fost umbrite de acesta himera creata in mod constient si ca, din punctul asta de vedere, ai fost infidel tuturor femeilor din viata ta?! Nu vreau sa ai impresia ca te judec sau ca imi asum rolul de a-ti deschide ochii in vreun fel cu acest comentariu. Ia-o mai degraba ca o relatare a faptelor, o alta perspectiva asupra experientelor pe care te-ai decis sa le impartasesti pe blog. In fond, blogul a fost creat pentru ca necunoscutii sa isi exprime parerea.
    Acestea fiind spuse, mi-ar face deosebita placere daca ai putea sa imi raspunzi la o intrebare… Din moment ce esti constient ca obesesia mai sus mentionata nu este productiva, ca nu vei face nimic in sensul asta (asta ca sa nu mai mentionez faptul ca imaginea pe care tu o ai despre ea este foarte posibil sa nu mai aiba nimic de-a face cu realitatea si ca, in cazul absurd in care ai avea pana la urma o relatie cu ea, s-ar termina foarte repede din simplul motiv ca piedestalul pe care ai asezat-o este atat de inalt incat nici maar EA nu mai poate sa se ridice la acele asteptari), de ce nu incerci sa iti acorzi o ansa reala de a accepta o persoana langa tine cu care sa te intelegi, pe care sa o iubesti (este un must have, din pacate, pentru a fi fericit) si care sa iti dea acel sentiment pe care il aveai demult cu acea roscata? In fond, acel sentiment se pare ca este baza crearii acelei obsesii.
    P.S: I apologize if you think i was too harsh. Like i said, judging is not the intention of this commnet. Please don’t treat it as such.

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Well, iubirea este un lucru greu de definit. Dacă te referi la acel sentiment care îți face să-ți bată inima nebunește, atunci când o vezi că se apropie de tine, care te face să uiți de cei din jurul tău, când nu vezi niciun defect la ea, atunci pot să spun că am fost îndrăgostit de multe ori. Inclusiv, de roșcată și de actuala soție. Acum însă, acel sentiment năvalnic a fost înlocuit de unul diferit. În timp, iubirea, așa cum am definit-o mai sus, moare, și este substituită de una asemănătoare cu iubirea față de familie. Se întâmplă asta, pentru că, în accepțiunea dată de mine, acea iubire oarbă inițială este rezultatul acțiunii hormonilor și a impulsurilor sexuale. Care, cu trecerea timpului, se diluează.
      Analiză psihologică sumară? Pot să întreb dacă ești cumva de specialitate? Pentru că, dacă nu, atunci orice părere izvorâtă din studierea pe cont propriu a tehnicilor psihologiei este nulă. Totuși, este posibil să sufăr puțin de sindromul martirului, la modul general, nu neapărat legat de acea roșcată. Însă, nu caut durerea, ea mă găsește pe mine. Dar asta nu constituie un stil de viață – depresia mă lovește doar din când în când.
      Nu aș fi totuși complet de acord cu chestiunea legată de infidelitate. Nu mi-am imaginat-o pe ea, atunci când am fost cu ele și nici nu le-am comparat niciodată cu ea; de fapt, nu prea am făcut comparații, în general. Fiecare femeie a fost diferită, lucru care m-a făcut să mă întreb dacă nu cumva poligamii au dreptate.
      Totuși, realizezi că întrebarea ta are mai mult de opt rânduri? 🙂 Sunt perfect conștient de faptul că imaginea pe care mi-am creat-o este cu mult diferită de cea adevărată. Cel mai probabil, în realitate, ea nu este altceva decât o țărăncuță prostuță, care – la un moment dat – a corespuns reprezentării mele dată iubirii. Nu este altceva decât o himeră, creată cu scopul de a alimenta o altă iluzie: cea potrivit căreia aș putea să-mi schimb în orice moment viața, s-o iau de la capăt, într-o altă lume, cu o altă persoană. Nimic mai mult decât un pretext pentru a visa cu ochii deschiși.
      Cât despre fericire, aceasta este supra-apreciată. Ce este fericirea, la urma urmei? Un sentiment plăcut, de beatitudine? Păi, așa ceva se poate obține și cu o oarecare cantitate de alcool. Nu aș putea să fiu complet fericit niciodată, atâta vreme cât știu că, la capătul drumului, nu ne așteaptă decât, probabil, întunericul.
      Nu m-a deranjat comentariul tău. Însă ceva din stilul tău de exprimare îmi pare cunoscut. Deși s-ar putea să mă înșel: ai mai comentat aici sub alt pseudonim?

      Apreciază

  4. Atanvarne zice:

    Oricat de mult as dori sa te flatez si sa-ti spun ca misiunea mea in viata este de a-ti spori randurile comentatorilor prin diverse pseudonime (ar cam da in patologic, nu crezi?) din pacate sau din fericire pentru tine acel comment a fost primul pe care l-am oferit acestui blog. Acum, pot spune ca raspunsul tau ma face sa ridic anumite probleme. In primul rand, nu ma refeream la genul acela de iubire pe care l-ai mentionat mai sus, ci la sentimentul profund de apartenenta alaturi de acea persoana. Mai precis, nu te gandi la fluturi in stomac si alte fantezii create de hormoni ci la sentimentul de completare a sinelui si a persoanei iubite, de rezonanta intre suflete.
    In al doilea rand, suferi doar „un pic” de sindromul martirului? A te contrazice in chestiunea asta ar lua prea mult spatiu, crede-ma 🙂 Totusi, nu ma pot abtine si voi spune doar atat: cand un om sta si isi plange de mila cu atat de mult talent precum ai dat tu dovada, „un pic” este un monumental understatement. Cat despre infidelitate….nu-mi amintesc sa fi spus pe undeva ca le inseli la nivel constient. Asta ar fi fost cel putin nepoliticos din partea ta. Dar la nivel inconstient…now that’s a different story, ain’t it? Argumente contra acestei afirmatii sunt sigura ca vei gasi, orice teorie are loopholes, dar in principiu i’m right.
    In alta ordine de idei, apreciez ca mi-ai raspuns la intrebare…oarecum. Deci, din cate inteleg din raspunsul tau, tu nu poti sa crezi ca iti poti schimba viata in orice moment, si sa o iei de la capat, decat daca exista factorul obsesia roscata in ecuatie. Si se pare ca se extinde si la daydreaming. Cu alte cuvinte, indiferent cat de mult iti urasti viata de acum, ipotetic vorbind binenteles, nu ai misca un deget ca sa o schimbi sau sa pui in aplicare macar parte din ideile care iti vin in minte cand visezi cu ochii deschisi. By the way m-a amuzat teribil partea cu fericirea este supraapreciata. My dear boy, if you actually start confusing happiness with beatitude, then i really have to say this: Houston, you have a problem! Toti murim mai devreme sau mai tarziu si sincer habar n-avem ce ne asteapta la capatul drumului. Speculatiile pe tema asta sunt irelevante pentru ca dovezile palpabile sunt inexistente. Ca atare, daca tot murim si ajungem in punctul ala oricum, de ce sa nu ne bucuram de drum? Un pic de macabru in viata e sanatos, prea mult macabru ajunge sa distruga echilibrul si sa duca in depresie, adica exact cam pe unde esti tu acum. Feel free to prove me wrong 🙂
    P.S: pentru o persoana perfect constienta de faptul ca imaginea roscatei este doar o iluzie care nu corespunde cu realitatea si care nu face comparatii, pot spune ca ai dezvoltat un obicei in a fi…partinitor in mod pozitiv fata de roscate si de a o invoca cu cea mai mica ocazie. Sa inteleg ca acele momente sunt modul tau de a intra in mood-ul de visare cu ochii deschisi? (precum vezi, mai nou intrebarea mea nu ocupa decat un rand si jumatate. Consider-o un unpgrade).

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Rezonanță între suflete? Bănuiesc că te referi la mitul sufletelor pereche, la acea iubire nepământeană, atât de cântată de către poeți. Nu știu nimic despre asta și suspectez că nici nu există.
      Infidelitate la nivel inconștient? Păi, dacă este la nivel inconștient, atunci… e în afara controlului conștiinței, nu-i așa? Prin urmare, nu se pune, este ca un reflex.
      Da, m-am exprimat eu greșit: schimbarea vieții nu depinde de roșcată, aceasta este doar un pretext de visare, de cele mai multe ori. O amintire falsă. O idee. Nu este vorba despre faptul că nu aș mișca un deget, problema este că sunt… prizonierul acestei vieți. Încerc să mă mișc, dar nu se poate. Nici măcar cu un centimetru.
      Voi fetele aveți o problemă cu semantica. Uneori, un cuvânt nu este altceva decât un cuvânt, și atât. Ca fericirea. Cum ai defini tu fericirea? Ca pe o stare perpetuă de mulțumire sufletească, nu? Totuși, această stare are, întotdeauna, o altă explicație. Fericirea constituie o noțiune abstractă, un concept sublim, un deziderat uman, dar – cu toate acestea – unul lipsit de izbândă în viața reală. Iar, chiar dacă este atinsă o astfel de stare, apropiată de concept, aceasta rezidă din rezultatul concertat al unor acțiuni și reacțiuni, voite sau nu. De cele mai multe ori, omul confundă aceste stări cu fericirea. Beatitudinea este doar una dintre ele. Fericirea este doar un cuvânt, la adăpostul căruia își găsesc justificarea o multitudine de sentimente umane plăcute.
      Cum să te bucuri de drum, atunci când nu știi unde duce acesta? Acest concept, de proveniență ateistă, l-am respins întotdeauna. „Probabil că nu există Dumnezeu. Nu mai fi îngrijorat şi bucură-te de viaţă.” Fără supărare, dar asta e bullshit. Dacă suntem maimuțe, atunci nu contează dacă murim astăzi sau mâine. Nu contează dacă am fost fericiți sau nu. Nu contează dacă ne-am născut sau nu. De fapt, nu contează nimic din ceea ce facem. Iar asta nu înseamnă că sunt într-o depresie adâncă, ci doar realist. Sau mai degrabă, într-o stare de genul „suspended animation,” metaforic vorbind. Trăiesc, dar nu chiar. Însă, nu înseamnă că nu mă pot bucura de picăturile reci de ploaie care-mi brăzdează obrajii sau de atingerea suavă a vântului de primăvară; sau de zâmbetul persoanei de lângă mine. Că nu am găsit acea noțiune de fericire, asta e o altă chestiune.
      Nu am înțeles foarte bine întrebarea de la final. La care momente te referi? Când invoc roșcata? Dacă da, atunci, nu. Amintirile mele despre roșcată nu sunt declanșatoarele stării de daydreaming. Dar de ce întrebi? Ești roșcată? 🙂

      Apreciază

  5. Pingback: Inocentul – 13 | Caius

  6. Atanvarne zice:

    O sa incepi prin a-ti linisti curiozitatea: NU sunt roscata. Acum ca stim sigur ca nu voi crea o impresie mai…placuta din cauza aparentelor pot spune ca rar mi-a fost dat sa observ un om care sa spuna atat de putine lucruri relevante folosind atat de multe cuvinte. Acestea fiind zise, evident ca am multe obiectii la comentariul tau! Conceptul de suflete pereche nu este echivalent cu rezonanta dintre suflete iar credinta in astfel de lucruri depinde de inclinatiile personale. Eu una nu vreau sa-mi traiesc viata gandindu-ma ca in fond voi nimeri cu un dobitoc ca oricare alt dobitoc si cu care nu voi avea o conexiune unica. Daca as gandi asa nu as avea nici un motiv sa vreau sa-mi propag materialul genetic.
    In mod normal si logic ar trebui sa ai dreptate la partea cu „infidelitatea la nivel inconstient nu se pune la socoteala”.Dar din moment ce te straduiesti asa de tare sa o scoti de la naftalina pe mirifica obsesie roscata si sa moon over her, descriind-o incomparabila (aici am folosit un ton foarte ironic), si asta la nivel constient….se pune. Si mult. O cauti in orice si oriunde iar daydreaming-ul este cea mai mica dintre problemele tale. Adica, come on! Asculti metale grele dar te uiti la anumite filme (siropoase de altfel) si asculti Mylene Farmer DOAR PENTRU CA ESTE ROSCATA. Vezi patternul aici? Parca iti si vedeam ochii sclipind cand ai scris ultima intrebare din comment. 🙂
    News flash, nu doar femeile au o problema cu semantica, ci orice om care are cea mai mica pretentie de a vrea cu adevarat sa inteleaga corect mesajul. Si nu, nu incerci sa te misti. Nu cu adevarat. Tu ti-ai creat inchisoarea in care te afli si doar tu ai cheia. Atata timp cat inca esti acolo pentru ca alternativa este incerta, si asta te sperie foarte tare, nu se poate spune ca ai incercat cu adevarat.
    Cat despre fericire…tind sa fiu de acord cu Gluck cand a spus ca „Fericirea este o floare rară; ea vine şi trece ca norul fugar de primăvară”. Este o insiruire de mici momente si nicidecum o constanta. Si NU poate fi confundata cu nimic altceva. Te poti multumi cu mai putin, majoritatea o si fac asa ca why not? Dar de confundat, nu poti sa o confunzi cu beatitudine decat daca nu ai simtit-o cu adevarat pana acum. Si apropo, suspended animation? Deci mai nou acesta este termenul bland pentru cei care sunt in denial? Nu spun ca cei depresivi nu se bucura de stropii de ploaie sau de un moment frumos dar in majoritatea timpului respira dar nu traiesc, sau fac umbra degeaba pamantului, numeste-o cum vrei tu. Realistul este cel care analizeaza logic variantele, alege calea cea mai eficienta si nu se lasa dus de nas de himere. Well, nu prea ma duce cu gandul la tine. Cat despre bullshitul conceptiilor ateiste, poate ai dreptate, poate nu. Poate ne inselam amandoi. Ceea ce vroiam sa spun este ca nu ai cum sa sti cum o sa se termine si unde o sa ajungi. Nu este ceva ce poti controla si nici nu o vei putea face vreodata pentru ca tine de credinta pura fara vreo dovada palpabila, adica exact ceea ce vrei tu cu atata incapatanare. A-ti petrece viata intr-un status quo doar in ideea ca nu sti ce te asteapta si te racaie intrebarea, asta este defapt bullshitul. Se pare ca mergi exact pe principiul drobului de sare…sansele sa cada sunt foarte mici si stai cu o frica constanta din cauza asta. Si nu ti-ar trece prin cap sa te muti din cale pentru ca e mai comod sa stai sub el si sa te vaiti.
    Si cu asta pot spune ca am incheiat sesiunea de disecare a persoanei tale pentru moment. Wait ‘till you see the bill!

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Mult succes în căutarea acelei conexiuni unice! Deși, nu cred că o vei găsi… pentru că nu există două suflete identice.
      Nu o ascult pe Mylene doar pentru că este roșcată; așa am ajuns la ea inițial. De fapt, doar am zâmbit, nu cred că mi-au lucit ochii. Dar cine știe…?
      Poate că nu încerc să mă mișc cu adevărat, dar motivele sunt multe. Am cheia, dar – așa cum ai spus – nu pot să deschid ușa, fără să știu ce se ascunde după ea. Întotdeauna am calculat toate variabilele înainte de a mă implica în ceva. Îmi plac numerele și statisticile. Așa am luat multe decizii: punând pe hârtie toate variantele. Precum decizia de a nu mă muta de unde stau și cea de a nu-mi cumpăra o mașină. Pot chiar să prezic, pe baza calculelor matematice, direcția pe care o va lua viața cuiva, inclusiv a mea. Și sunt chiar mai bun decât mama Omida la asta.
      Dacă fericirea este o înșiruire de mici momente, atunci cred că sunt fericit. Însă, așa sunt și restul oamenilor.
      Poate că asta este calea cea mai eficientă. Suspended animation. 🙂 Trebuie să fiu un sac ambulant plin de voioșie, împărțind bezele în jur, pentru a fi considerat că trăiesc viața la potențialul maxim?
      Poate că știu ce mă așteaptă și nu-mi place răspunsul, preferând să fiu în negare. Nu totul este ceea ce pare.

      Apreciază

  7. Pingback: What a wonderful world! « Gabriela Elena

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.