Capitolul XXI

*** Până când moartea ne va despărți

Motto: „Sper să fie o proastă – acesta este cel mai bun lucru care poate fi o fată în această lume, o proastă mică și frumoasă.”

Luna februarie a acelui an, adusese cu ea momentul în care Ragnar și Charlotte fuseseră descoperiți de către mătușa acesteia. Aceasta din urmă, simțindu-se trădată de către nepoata sa, a luat o decizie aspră: la sfârșitul acelui prim an de facultate, Charlotte trebuia să se mute de la ea, eventual înapoi la mama ei, la Strømmen. Cum Charlotte lucra ca asistentă medicală la un cabinet stomatologic, cu jumătate de normă, era de la sine-înțeles că, pentru a putea rămâne la Oslo, trebuia să se angajeze cu normă întreagă. Asta ar fi însemnat însă să renunțe la facultate. Cum tânărul Ragnar se imaginase pe sine întotdeauna ca fiind reprezentarea legendarului cavaler pe cal alb, pus pe Pământ pentru a salva tinerele domnițe aflate la ananghie, acest curs al evenimentelor nu putea fi lăsat să aibă loc astfel. S-a gândit, a analizat opțiunile și a ajuns la o singură concluzie, care atunci i s-a părut a fi cea logică. Cinci martie este ziua în care i-a oferit Charlottei un inel și o propunere. Se vede treaba că și aceasta se găsea sub influența acelui sentiment bizar numit dragoste, pentru că a acceptat propunerea, după o scurtă ezitare, provocată – cel mai probabil – de emoția stârnită de către surpriză. Desigur, inelul oferit de Ragnar nu i s-a potrivit și a fost nevoie să fie înlocuit de un altul, mai micuț, pe care i l-a dat în ziua de 21 martie. Poate că, această nepotrivire era un semn al lucrurilor care urmau să vină, peste câțiva ani.

Principalul motiv pentru care luase această decizie era acela că nu o putea lăsa să plece, acum, când abia o descoperise. Era și îndrăgostit; sentiment care, ulterior analizat de acesta, era unul iluzoriu; acea dragoste atât de cântată de către poeți, nefiind altceva decât rodul unor porniri cu mult mai josnice.
Acum, mai trebuia să-și anunțe și părinții despre acțiunile sale. I-a spus mai întâi mamei sale. Apoi, a făcut anunțul în fața amândurora. Era o informare, nu o consultare, acesta fiind dispus chiar să plece de acasă în cazul unui refuz. „Unde o stați?” – așa a sunat răspunsul sec al tatălui său. „Aici, cum unde?!” a intervenit mama sa, ușor iritată de atitudinea acestuia. „Da, bine, până vă veți face un rost al vostru,” a adăugat Johan, oarecum surprins de replica soției sale. Aceste vorbe ar fi trebuit să-i sune însă alarma tânărului, dar acesta era încă prea necopt pentru a da atenție sensului ascuns al unor astfel de afirmații. Bine, asta și acea pasiune nebună simțită pentru Charlotte, care-i întunecase rațiunea.

A urmat apoi momentul întâlnirii părinților săi cu viitoarea lor noră. Apoi, o doua întâlnire, la care au venit părinții și fratele acesteia de la Strømmen. La sugestia acestora, data căsătoriei va fi stabilită pentru anul următor, din motive așa-zis organizatorice. De fapt, cel mai probabil, părinții amândurora sperau ca, după o perioadă de trai împreună, cei doi să se răzgândească. Părinții lui Ragnar îl considerau prea tânăr pentru un astfel de pas important în viață, iar cei ai Charlottei nu vedeau cu ochi buni diferența de vârstă dintre ei. Fiica lor nu putea să aibă un viitor cu un bărbat mai tânăr; o astfel de relație pur și simplu nu se cuvine, este împotriva obiceiurilor – opinie exprimată anterior și de mătușa acesteia, Helene. Numai viitorul urma să se pronunțe asupra acestor presupuneri.

Data la care Charlotte se va muta în apartamentul părinților lui Ragnar va fi cea de 15 iulie. 23 de ani și două luni avea la acel moment Ragnar, iar Charlotte avea 26 de ani și cinci luni. Porneau într-o călătorie, care se va dovedi una plină de tot felul de piedici și de evenimente dramatice. Fără să aibă nici cea mai mică idee despre ceea ce le rezervă viitorul. Fără să știe că, foarte curând, viața îi va lovi cu forța unui torent sălbatic. Iar asta se va întâmpla nu numai o singură dată.

*

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Viața lui Ragnar. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s