Nu te-am întâlnit niciodată, deși te caut de-o viață întreagă. Nu știu cum arăți, dar știu cum aș vrea să fii. Tu ești cea care mă înțelege perfect, cea care îmi iartă toate greșelile. Aș vrea să ai chipul și pielea albă și pistruiată a roșcatei mele fantomatice, să mă iubești precum C.M., să mă asculți precum C.B., să pot vorbi cu tine cum vorbeam cu N.M., să fiu punctul de sprijin al lumii tale, ca pentru C.C.
Știu, probabil nu exiști, nu te voi întâlni niciodată. Dar nu voi înceta vreodată să sper că te voi găsi. Că îmi vei zâmbi de undeva, dintr-un colț al existenței. Că dorințele mele vor fi și ale tale. Că visurile mele se vor împleti cu cele ale tale.
Te voi căuta veșnic, frumoasa mea. Te caut în ochii tuturor femeilor, neobosit, până în clipa în care voi coborî în abis. Până când ochii mei nu vor mai vedea, până urechile mele nu vor mai auzi, până mâinile mele nu vor mai simți căldura altor mâini. Mai bine să alerg după un vis imposibil, decât să trăiesc într-un coșmar lucid.
Chiar dacă ești poate atât de departe de mine, te simt în inima mea. Poate că vântul va purta cu el durerea mea până la tine și mă vei auzi, într-o zi…
Per aspera ad astra 
Pingback: Două din trei « Ioan Usca
Pingback: Indicii anatomice – 9 | Caius
Pingback: Înserare | Gabriela Savitsky
Stai linistit ca apare ea candva. Nu scapi 🙂
ApreciazăApreciază
Mă cam îndoiesc. Dar mulțumesc de încurajare, oricum. 🙂
ApreciazăApreciază
e posibil să apară…e posibil să nu…nu vei ști decât tu. se poate ca atunci când va apărea, să fi obosit a o aștepta. sau trecerea se va fi făcut atât de firesc, de ca și cum Ea a fost acolo tot timpul…
minunat portret 🙂 Restul cuvintelor rămân undeva agățate de gândul meu…
ApreciazăApreciază
Totuși, postarea este situată în categoria „halucinații”… Reprezintă o idee, un gând fugar, nu neapărat idealuri și dorințe personale. Ființa imaginată de mine nu poate exista, este a mea Fata Morgana – femeia perfectă. O halucinație. 🙂
ApreciazăApreciază
păi…dacă tu poți să postezi la „halucinații”, de ce nu mă lași și pe mine să comentez tot …acolo? nu era ideea de a intra în…poveste? 😀
sau sunt dintre cei care comentează „fără cea mai vagă idee”? :-))
ApreciazăApreciază
Nu știu asta, nu am făcut eu acea afirmație. 🙂 Doar clarificam chestiunea, pentru a nu exista neînțelegeri, nu interziceam în niciun fel comentariile.
ApreciazăApreciază
Taman cand ma gandeam, plina de mandrie, ca nu mai am ce sa comentez la postarile tale, ai scris asta! Ceea ce vrei si ceea ce-ti trebuie nu merg mai niciodata mana in mana. Presupun ca sti asta, nu?! Din cate vad eu (as putea foarte bine sa ma insel, dar ma indoiesc sincer), tu practic ai peticit mici trasaturi de la diverse femei, creand astfel o imagine care crezi ca ar intruni toate conditiile necesare. Totusi, nu ar strica sa iei in considerare, daca nu ai facut-o deja dar nu vrei sa impartasesti din intelepciune si plebei, faptul ca poate persoana de care ai nevoie inca nu ti-a iesit in cale si, ca atare, nu poti sti cum ar trebui sa fie. In fond, pana acum te-ai ghidat dupa ceea ce ai vrut si iti este atat de bine incat ai putea da si altora din binele tau! 😉 Ai ales de fiecare data, probabil, femei care se incadrau intr-o imagine mentala a ta despre cum ar trebui sa arate sau sa se comporte. Stiu ca acum te vei gandi ca nu este asa si ca defapt femeile din viata ta au fost alese completamente aleatoriu. Doar nu toate au fost roscate,nu?! Si totusi, undeva in mintea ta exista o lista cu diverse criterii, incepand cu aspectul fizic si terminand cu anumite trasaturi de caracter care insumeaza tot ceea ce ar trebui sa aiba o femeie (din pacate, tind sa cred ca inteligenta, de nivel mediu macar, nu este unul din criteriile de pe lista). Evident, metoda nu functioneaza… Dovada ca momentan, complexul martirului este in plina desfasurare si se dezvolta mai rapid decat un trend in Japonia (ante-tsunami). Asta ca sa nu mai spun ca te contrazici in postarea asta. Daca observi, a cauta pe cineva visat si a spera ca o vei intalni se bate cap in cap cu afirmatia conform careia STI ca nu exista. De obicei, oamenii cauta si spera ceva care are macar o sansa de a fi real. Ca urmare, se pot trage doua concluzii posibile: ori nu ai fost constient ca te-ai contrazis mai sus si a fost o scapare de editare, ori ai fost constient in care caz iti place sa-ti petreci existenta cautand pe cineva pe care esti absolut sigur ca nu exista. In cazul celei din urma ipoteze, in eventualitatea ca este adevarata, as putea spune ca este un semn clar de o dementa in stare incipienta (nu o lua ca pe un compliment, ma refer la boala patologica netratabila pentru care sunt necesari niste pereti capitonati si o camasa cu maneci foarte lungi).
Acestea fiind zise, as vrea sa mai adaug un singur lucru….Ma asteptam ca standardul la care trebuie sa se ridice comentatorii tai este unul respectabil, tinand cont de faptul ca parerea ta despre sine este una larger than life. Dupa ce am citit unele comentarii la postarile tale date intr-un mod fad, pueril, uneori cu absolut nici cea mai vaga idee despre ceea ce a vrut sa insemne postarea respectiva, am ajuns sa cred ca ai coborat standardele. In caz ca este o manevra de PR si doar numerele conteaza, what can i say? Keep up the good work!
P.S: si la postul cu „Fara vicii” as avea destule de zis dar din pura marinimie ma abtin. In speranta ca nu te-am enervat suficient de tare incat sa ma trezesc cu un ban, please feel free to tell me how wrong i am and how right you are. 😀
ApreciazăApreciază
Atunci când am spus „să pot vorbi cu tine cum vorbeam cu N.M.”, criteriul la care făceam referire era inteligența. Cunoștințele deținute de N.M. erau/sunt vaste. Rămâne, până acum, singura fată întâlnită de mine care știa ce se întâmplă cu energia cinetică a unui obiect care intră în câmpul gravitațional al unei găuri negre. Fără Google, pentru că pe vremea aia nici nu exista.
Cuvântul „probabil” are vreun înțeles pentru tine? Adică: „Știu, probabil nu exiști, nu te voi întâlni niciodată.” Las o portiță deschisă… Oricum, felicitări pentru diagnostic. 🙂 Însă, de obicei, persoanele care afirmă că suferă de nebunie, de fapt, sunt cele sănătoase; nebunii întotdeauna insistă că nu au nimic.
Te rog indică-mi acele comentarii, care nu au nicio idee despre ce însemna postarea respectivă. Nu pun note comentatorilor, iar chiar dacă o persoană poate că nu înțelege sensul unui articol, asta nu înseamnă că-i voi șterge comentariile, pentru că nu sunt suficient de rafinate pentru acest blog. Nu am impus pe undeva vreun standard pentru comentarii. Și nici postările mele nu am pretins că sunt încărcate de genialitate. Cred că am spus într-un articol că sunt alții care se pricep mai bine la cuvinte decât mine, nu-i așa?
La final, trebuie să menționez că nu merit generozitatea ta – ce anume ai avea de spus despre „Fără vicii”?
Nu am banat pe nimeni, până acum. Pentru a „beneficia” de un astfel de tratament, ar trebui să existe obscenități în limbajul folosit de acea persoană. Chestii precum „dement” sau insinuări subtile că aș fi prost, nu sunt suficiente pentru un ban.
ApreciazăApreciază
PS: „Taman cand ma gandeam, plina de mandrie, ca nu mai am ce sa comentez la postarile tale, ai scris asta!” Acea sintagmă – „plină de mândrie” – se presupune a fi o insultă sau ce?
ApreciazăApreciază
Din contra, sintagma „plina de mandrie” se vroia a fi un compliment. Inseamna pur si simplu ca am citit cu placere ceea ce postasei si ca nu aveam ce comenta, evident din punct de vedere negativ. Mea culpa daca te-am calcat pe nervi in legatura cu commentul anterior. 🙂 Sa zicem ca consider ca majoritatea postarilor tale sunt o tentativa literara destul de reusita si uneori comentariile scurte, de cateva propozitii, si acelea pointless, din punctul meu de vedere, parca strica peisajul. Anyway, tu esti maestrul si decizi ce pastrezi si ce ignori 😉 Cat despre acel probabil despre care spui ca marcheaza portita deschisa, da, are un inteles pentru mine dar mi s-a parut insignifiant si l-am ignorat, probabil deoarece am atribuit un alt ton frazei respective. Chiar si cu acel probabil luat in considerare, faptul ca ai pus negatii in continuare inclina balanta spre improbabilitate, nu crezi?
ApreciazăApreciază
😳 Stop it, you’re making me blush. Prin urmare, comentezi doar atunci când nu-ți place o postare… Atunci ar trebui să mă bucur când nu comentezi, nu-i așa? 🙂
Totuși, următoarea unitate sintactică de după cea cu acel „probabil” precum și ultimele două fraze lasă acea portiță destul de larg deschisă, în opinia mea.
ApreciazăApreciază
Cumva, îmi amintești de scrierile lui Mihail Drumeș. Și, probabil, de propriile-mi visuri adolescentine.
ApreciazăApreciază
Mă tem că opera lui Drumeș îmi este necunoscută și nici nu simt vreo dorință să o cunosc. 🙂 Însă, comparația cu dânsul mă flatează. Cât despre visuri… cu toții am visat, la un moment dat, că vom găsi acea ființă care să fie perfectă, potrivit dorințelor noastre. Iar unii încă mai visează și acum.
ApreciazăApreciază