Til Ragnarök

Prima oară când am murit, aveam 24 de ani. Pe vremea aceea, locuiam într-o casă, nu departe de Akerselva. O casă micuță, cu două camere, între care se găsea un hol, la capătul căruia se aflau o bucătărie și o baie. Avea însă o curte destul de generoasă, chiar dacă era îngustă, fiind de forma literei „L”. Cinci pomi fructiferi se găseau la capătul curții, imediat după cotitura făcută de aceasta. Înainte de aceștia, chiar în locul în care curtea o lua spre stânga, se afla o a doua casă, neterminată. Era liniște acolo, mai puțin în momentele în care vecinul care locuia în casa din dreapta se găsea să-și repare mașina în fața geamului dormitorului sau când câinele vecinului din spate avea chef de a susține un mini-concert de lătrături.

Eram singur acasă și dormeam în acea zi. A fost o explozie, cauzată de instalația de gaze naturale. Suflul m-a proiectat în perete, contorsionându-mi trupul. Zăceam acolo, ascultând cum stropii de sânge picurau pe podeaua acoperită cu gresie. Vedeam cum flăcările albăstrui se apropie de mine. A urmat o nouă explozie, care mi-a spart timpanele. Am simțit o durere absolut îngrozitoare. Atunci m-am trezit, transpirat, înfricoșat și cu inima bătând de parcă voia să-mi iasă din piept. Fusese un coșmar – acea casă, în care locuiam cu chirie, nici măcar nu avea gaze.

Nu voi ceda ușor în fața morții. Sunt aici, respir încă, și nu voi renunța, atâta vreme cât îmi va pulsa sângele în vene. Chiar dacă îmi este frică. Chiar dacă nu mă așteaptă nimeni și nimic dincolo de această viață. Voi lupta, din toate puterile, până la Ragnarök.

Slightly inspired by „The Jacket”.

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Digresiuni. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Til Ragnarök

  1. Pingback: Destăinuiri | Gabriela Savitsky

  2. Pingback: Am lipsit motivat « Hai ca se poate!

  3. Pingback: Sa nu uitam: Ieri s-au implinit 67 de ani de la bombardamentele anglo-americane din 4 aprilie 1944, bombardamente soldate cu mai mult de 4000 de romani morti « Hai ca se poate!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s