Capitolul XXIII

*** Charlotte și Lene

Motto: „Catastrofele sunt de două feluri: ghinion pentru noi și noroc pentru ceilalți.”

La sfârșitul lunii septembrie, Ragnar și Charlotte au decis că este momentul să facă prima vizită împreună la Hovjordet. Ragnar dorea să-i arate soției sale locurile unde crescuse și să-i prezinte și restul familiei.

Vizita celor doi va căpăta o turnură ușor bizară încă din prima zi. La scurt timp după ce au despachetat bagajele, Lene a sosit într-o vizită, după vechiul ei obicei. Era, pesemne, curioasă s-o vadă pe cea pe care o alesese Ragnar să-i fie soție. Inițial, Charlotte nu a bănuit nimic neobișnuit, salutându-se amabilă cu roșcata. Îmbrăcată, ca întotdeauna pe timpul verii, cu o rochiță minusculă, care abia îi acoperea părțile intime, Lene a studiat-o pe această străină din cap până-n picioare. Apoi, i-a aruncat o privire scurtă și încărcată parcă de electricitate lui Ragnar. Acesta a plecat ochii, simțind însă acea privire arzându-i pleoapele. Apoi, după o scurtă discuție politicoasă, cu întrebări nevinovate, Lene a plecat. Pe parcursul celor șapte zile, cât vor sta cei doi la Hovjordet, Lene nu va mai veni decât o singură dată în vizită.

Este frumoasă Lene.” Charlotte rosti aceste vorbe, după prima întâlnire cu roșcata, și-i aruncă o privire scurtă, așteptând un răspuns, o aprobare poate. Ragnar a tăcut preț de o clipă și nici măcar nu a privit-o, știind că dacă ochii li se vor întâlni, atunci Charlotte va ști adevărul. Apoi a schimbat subiectul, spre o direcție atât de anostă, încât nici măcar nu și-o mai amintește. Charlotte nu a mai insistat, considerând probabil tăcerea sa și brusca schimbare a temei de discuție drept un răspuns. Cumva femeile au capacitatea de a simți o rivală – o altă femeie care le amenință relația cu bărbatul lor. Era o teorie netestată a lui Ragnar. Probabil observase faptul că obrajii roșcatei se îmbujoraseră, atunci când Ragnar a sărutat-o pe obraz. Sau poate Charlotte a observat ceva în privirea acesteia sau a lui. De asemenea, este foarte posibil ca cele două femei să fi avut niște schimburi de priviri… nepotrivite. Acest lucru nu a fost observat de Ragnar, în eventualitatea în care a avut loc. Charlotte nu-l va mai întreba vreodată ceva despre roșcată. Totuși, de câte ori vor reveni în vizită la Hovjordet, aceasta va urmări cu mare atenție momentele – nu foarte dese – în care cei doi vor sta de vorbă.

Această primă vizită la Hovjordet cu Charlotte, va însemna și prima întâlnire mai lungă cu bunicul său. Geir fusese externat demult din spital, petrecându-și zilele, de cele mai multe ori, singur, plimbându-se prin livada și grădina din spatele casei. Atunci când îl vizitase la spital, Ragnar nu petrecuse decât vreo două ore cu acesta. Acum, va avea timp să observe cum se comportă bunicul său după atacul cerebral. Incapabil să comunice cu cei din jur, Geir se enerva foarte tare, atunci când încerca să vorbească și ceilalți nu pricepeau ce vrea. Probabil, în mintea sa, cuvintele se auzeau deslușit și numai atunci când sunetele îi ieșeau din gură erau unele de neînțeles. Aceasta va duce, în timp, la răcirea relațiilor bătrânului cu cei din jurul său. Încet, Geir va renunța la încercările de a se face înțeles de către ceilalți, iar aceștia din urmă nu vor face nimic pentru a îmbunătăți situația. Numai soția sa, Maren, va continua să facă eforturi pentru a-l înțelege, reușind să facă asta cu destul de mult succes. Inevitabil, acest lucru va duce la o apropiere deosebită între cei doi, Geir urmând-o peste tot ca un copil. Pe măsura trecerii timpului, bătrânul va deveni aproape dependent de soția sa, singura care va intui aproximativ tot ceea ce voia acesta să exprime.

După o săptămână întreagă petrecută la Hovjordet, cei doi tineri vor reveni la Oslo. După liniștea și la propriu și la figurat de acolo, atmosfera tensionată din apartamentul de pe Nordraaks Gate, de lângă parcul Frogner, li se va părea insuportabilă.

*

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Viața lui Ragnar. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s