Șobolanul

Este o seară răcoroasă de primăvară. O femeie vine de la serviciu și se îndreaptă spre intrarea în bloc. Atenția îi este atrasă de către un șobolan gri, care iese de la subsolul blocului, abia mergând, părând să fie rănit. Se duce către acesta și-l privește curioasă, înțelegând apoi că animalul fusese otrăvit. Un adolescent îl observă la rândul lui, luând o piatră cu intenția evidentă de a-i zdrobi capul.
Nu! Lasă-l! Nu vezi că oricum va muri?!”, rostește femeia indignată.

Oarecum rușinat, tânărul se retrage, lăsând-o singură. Femeia se apropie de șobolan și se așează pe vine, privindu-l în tăcere. Creatura se culcase pe pământ, incapabilă să se mai miște. Ochișorii îi erau tulburi, iar trupul îi era zguduit de mici convulsii. Respira foarte repede. Pentru o clipă, femeia a avut senzația că o privește în ochi, cerându-i poate ajutorul. A vrut să întindă mâna și să-l mângâie, dar repulsia a împiedicat-o să-și continue gestul. A simțit un puternic sentiment de milă pentru acea ființă muribundă. Părea să nu-i mai fie frică de oameni. Murea și nu-i mai păsa de nimic altceva.

Însă, în ochii inexpresivi ai acelei vietăți nefericite, femeia a ghicit că-și dorea să trăiască, mai mult ca orice. Nu există vreun animal care să-și dorească să moară, indiferent cât de mult l-ar durea. Numai oamenii își doresc moartea pentru a scăpa de durere, asumându-și uneori această decizie și pentru prietenii lor necuvântători. Aparent, făpturile asemenea șobolanilor sunt atât de malefice, încât oamenii au hotărât că trebuie să fie uciși în chinuri îngrozitoare.

Ritmul respirației șobolanului s-a încetinit brusc. A deschis gura, căutând parcă să tragă mai mult aer în plămânii săi minusculi. Apoi, nimic; s-a așternut liniștea. Trupul micuț a mai tresărit o singură dată și apoi a încremenit. Intrase în umbră, pentru eternitate.

Femeia l-a mai privit încă o dată în ochii rămași deschiși și apoi a plecat. În timp ce urca scara de la intrare, o lacrimă i se scurgea încet pe obraz.

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Felurite. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

15 răspunsuri la Șobolanul

  1. Quidam zice:

    De ce ai scris asta?

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Pentru că s-a întâmplat.

      1:29 De ce? Ți se pare dezgustător? Sau este calitatea slabă a scriiturii?
      Dacă este ultima, păi…aparent, ideile mele puține sunt în suferință în ultima vreme. Poate este astenia de primăvară, nu știu. 🙂

      Apreciază

  2. Quidam zice:

    Nu e nici dezgustator, nici slab. Mi s-a parut doar un pic ciudata aparitia articolului in „Compozitii”. Pentru asemenea povestiri scurte aveai o alta categorie si am crezut ca poate exista un inteles ascuns al cuvintelor, pe care nu l-am sesizat eu. 🙂

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Sincer, nu știam în ce categorie să-l încadrez. Pentru „scurte povestiri” am o regulă care stipulează că trebuie să aibă cel puțin 450 de cuvinte, iar „Șobolanul” are doar vreo 300 și ceva.
      Acum, de ce anume mă suspectezi, atunci când spui „înțeles ascuns al cuvintelor”? 🙂 Sau sunt prea curios? Pentru că întrebarea ta („De ce ai scris asta?”) m-a dus cu gândul și la posibilitatea că ai crezut că mă refer la ceva anume. Ceva care ar putea fi legat de persoana ta.

      Apreciază

      • Quidam zice:

        …Si cand iti spuneam ca ai o minte incalcita, tu ziceai ca exagerez! 😕 Intrebarea mea a fost cat se poate de inocenta. Din moment ce tu esti foarte riguros cu incadrarile articolelor si ai spus ca nu mai scrii „la comanda”, nu-mi dadeam seama daca articolul e povestirea unei intamplari sau transpunerea literara a unei idei. Penultimul paragraf mi-a dat senzatia ca post-ul e o alta metafora pentru nemernicia oamenilor, dealtfel cel mai mare daunator al Terrei. In genul celor pe care le scriai pe la inceputurile blogului.
        Cat despre unde te-a dus pe tine gandul…. Toootally not creepy!… ” :mrgreen: ” …Yup! Not creepy at all…

        Apreciază

  3. Pingback: Lovitura – 3 | Caius

  4. Pingback: Ultimul Mitropolit – 12 « Ioan Usca

  5. Pingback: dorinte « Rokssana's Blog

  6. Ragnar zice:

    Ok, așadar m-am înșelat. Însă, privește din nou la întrebarea ta. „De ce ai scris asta?”
    Dacă voiai să întrebi de ce se găsește în această categorie, întrebai asta. Așa, este interpretabil. Iar cum eu am o minte încâlcită… 🙂
    Și gândul nu m-a dus unde crezi tu că m-a dus. Am crezut că tu ai senzația că insinuez ceva inspirat de micul tău proiect; cel cu tipul bolnav. Este, până la un punct, un articol inspirat de un fapt real. Și, într-adevăr, este și un atac la adresa omenirii. Era și un paragraf care suna cam așa: „Oamenii, molima acestei planete, îi privesc pe șobolani ca pe niște dăunători periculoși, care le invadează casele. De aceea au hotărât că trebuie stârpiți. Au ales pentru asta o metodă foarte „umană” – deoarece cât de dureroasă poate fi uciderea șobolanilor prin otrăvire, în convulsii, în timp ce vomită și se scapă pe ei? Sunt sigur că nu-i doare deloc.” Însă, mi s-a părut puțin cam dur și l-am scos, înlocuind-l cu asta: „Aparent, făpturile asemenea șobolanilor sunt atât de malefice, încât oamenii au hotărât că trebuie să fie uciși în chinuri îngrozitoare.”

    Apreciază

    • Quidam zice:

      Da, poate ca a sunat putin interpretabil. Eram obosita si nu mi-am dat seama, exact cu cine vorbesc. Nici acum nu prea sesizez care ar fi putut fi legatura dintre cele doua postari… dar nebanuite sunt caile intelectului tau. 🙂
      De ce scoti partile care ti se par dure, cand stim cu totii ca sunt adevarate? E mai usor sa indulcesti vorbe decat oameni, dar atunci cuvintele nu mai sunt adevarul tau.

      Apreciază

      • Quidam zice:

        PS. Crede-ma, mi se rupe sufletul pentru suferinta pe care oamenii o provoaca necuvantatoarelor, dar sobolanii chiar sunt doar daunatori. Si niste adversari pe masura! Bolile ale caror purtatori au fost, si-au pus serios amprenta pe istoria omenirii.

        Apreciază

      • Ragnar zice:

        Scot părțile mai dure pentru că nu vreau ca articolele de pe acest blog să stârnească repulsie. Nu este prima oară când fac asta. Este tot adevărul meu, dar este varianta „soft”.
        Maybe the rats are pests, but they are so darn cute. 🙂 Ne-au transmis ciuma, dar suntem încă aici, nu-i așa?

        Apreciază

  7. Pingback: Ce partide il deranjeaza pe Sebastian Lazaroiu? – “Este nevoie de o nouă lege a partidelor politice” spune Lazaroiu in Romania Libera « Hai ca se poate!

  8. Quidam zice:

    Da… uitasem ca tu nu spui niciodata lucrurilor pe nume… 😀 Yup, rats are adorable but unfortunatly for them, they have a really bad reputation… Si oamenii omoara cainii si puii de pisica, isi infometeaza caii sau ii bat pana ce mor, ce sanse la un strop de bunavointa ar putea avea sobolanii?! Noi suntem inca aici, pentru ca de distrus o sa ne distrugem singuri; sper doar sa mai ramana ceva in urma noastra…

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Știu, ziceam și eu. Șobolanii n-au nicio șansă. Totuși, vor fi aici după ce noi nu vom mai fi. Ca un fel de payback.
      Suntem doar o clipire de ochi în imensitatea timpului. N-o să mai rămână nimic după ce vom dispare. Nimeni nu va ști că am existat vreodată.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s