Capitolul XXIV

*** Izbucnirea

Motto: „Ceea ce căutăm, vom găsi; lucrul de care fugim, fuge de noi.”

După întoarcerea de la Hovjordet, viața și-a reluat cursul obișnuit. Totuși, escapadele bahice ale lui Johan parcă deveniseră ceva mai dese și mai intense. Era veșnic nemulțumit, de ceva sau de cineva. Nori negri de furtună amenințau pacea înșelătoare din casa de pe Nordraaks Gate.

Ragnar contribuia la cheltuielile apartamentului cu o cotă parte la electricitate, telefon, cablu, gaze șamd. La sfârșitul lunii octombrie, cu veniturile serios micșorate de achitarea taxei pentru facultatea Charlottei, tânărul l-a anunțat pe tatăl său că va mai întârzia puțin cu plata unor cheltuieli, până pe la mijlocul lunii noiembrie. Johan nu a dat atunci niciun semn de nemulțumire, dar – desigur – era treaz la acel moment. La aproximativ o săptămână de la acest eveniment, Johan a venit acasă beat, ca în multe alte ocazii anterioare. Anna era la serviciu, lucrând după-amiază în acea zi prevestitoare de rele. Acesta și-a vărsat nervii mai întâi pe Ronja, sora sa, ținându-i o predică despre chestiuni insignifiante, ca de obicei. Apoi, a venit rândul lui Ragnar. Johan a bătut la ușa camerei sale, chemându-l în camera de zi. Acolo, a început să-l chestioneze despre lucruri extrem de importante, precum utilizarea vaselor de bucătărie. Era prima predică, după multă vreme; acest gen de evenimente nu mai avuseseră loc dinaintea mutării Charlottei în apartamentul din apropierea parcului Frogner. După aproape o jumătate de oră, tânărul l-a întrebat: „Ai terminat? Că mai am și alte treburi.” Surprins oarecum de aciditatea replicii acestuia, Johan a răspuns afirmativ : „Du-te!

Ajuns în camera sa, extrem de furios, Ragnar a lovit pereții cu pumnii, de câteva ori. Această insolență nu a rămas neobservată de Johan. A venit după acesta, val-vârtej, administrându-i o palmă, urmată de replica „Să-ți respecți tatăl!” Față în față cu acesta, stând în picioare, Ragnar l-a întrebat sfidător : „Te-ai simțit bine?” – întorcându-i și celalalt obraz. A urmat o a doua palmă, mai năprasnică și o nouă întoarcere a celuilalt obraz. Palmele au devenit pumni, iar aceștia au depășit cifra cinci sau șase – nu-și mai amintește exact. Atunci ceva s-a rupt în mintea tânărului, ca un scurt-circuit. Era prăbușit deja pe un fotoliu, încasând loviturile. S-a ridicat, ca un taur înnebunit de durere, și s-a repezit asupra tatălui său. „Aha!” a fost strigatul acestuia, aproape încărcat de satisfacția că, în sfârșit, fiul său îi îndeplinește profețiile. În afara afirmației că Ragnar va deveni un vagabond, Johan îi spusese Annei, atunci când fiul său s-a apucat de dezvoltarea musculaturii, că acesta se antrenează cu scopul de a-l bate, într-o bună zi.

Cei doi s-au încleștat într-o luptă surdă, în vreme ce Charlotte și Ronja alergaseră la o vecină de deasupra, căutând ajutor. Cu câțiva pumni, Ragnar i-a spart nasul. Apoi l-a imobilizat, folosind un procedeu din lupte, numit full nelson. Ținându-l captiv, a încercat să-l lovească cu capul de tocul ușii, apoi de tăblia masivă a patului. A ratat însă, de puțin. Abia atunci, vălul negru care-i întunecase rațiunea s-a ridicat. L-a eliberat din strânsoare și s-a îndreptat către ieșire – înțelesese că era momentul să plece. Între timp, vecina de deasupra venise în apartamentul lor, fiind cea care a observat faptul că Johan venea din bucătărie cu o toporișcă în mână. Vecina l-a ghidat spre ieșire, oferindu-se apoi să-i găzduiască până când va veni mama sa de la serviciu. Atunci când va sosi, Anna va face o cădere de calciu, dublată de una nervoasă. Cel mai negru coșmar al acesteia devenise realitate. Era incapabilă să găsească o soluție.

Spre seară, Charlotte a sunat-o pe mătușa ei, Helene, cerându-i ajutorul. Helene s-a oferit să-i găzduiască temporar, în apartamentul ei cu două camere, până când vor hotărî în ce direcție vor s-o apuce. Au plecat amândoi în acea seară, părăsind pentru vecie apartamentul din Nordraaks Gate. Ragnar nu va mai călca niciodată în acel apartament, jurând totodată că nu va mai vorbi în veci cu tatăl său.

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Viața lui Ragnar. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Capitolul XXIV

  1. Pingback: Cu “nemarginta durere” in suflet va anunt disparitia (surprinzatoare si dupa o grea suferinta) lui Sebastian Lazaroiu din functia de Oracolul de la Cotroceni – Atentie mare prieteni liberali sa nu se intample ca in cazul Adriana Saftoiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s