Capitolul XXV

*** Oameni și locuri

Motto: „Fiecare se naște rege, iar majoritatea oamenilor mor în exil.”

La două zile după evenimentele nefericite, Charlotte revenea în apartamentul de lângă parcul Frogner, însoțită de mătușa sa, Helene, pentru a lua lucrurile celor doi. Discutase în prealabil cu Anna și primise aprobarea inclusiv din partea lui Johan pentru această acțiune. Vor urma apoi câteva zeci de minute extrem de stânjenitoare. Johan va sta tolănit în pat tot timpul în care Charlotte se va afla în fosta lor cameră, probabil ca nu cumva să plece de acolo cu ceva ce considera că-i aparținea lui. Cele două femei nu vor vorbi cu Johan, pe toată durata vizitei lor, temându-se oarecum de acesta. Aceasta va fi ultima oară când Charlotte va fi prezentă în acel apartament.

Luna noiembrie o vor petrece în camera de zi a mătușii Helene – o situație jenantă, atât pentru cei doi cât și pentru Helene și fiica acesteia în vârstă de 19 ani, Gabrielle. În acest timp, vor căuta să închirieze o locuință; una ieftină, care să le permită achitarea în continuare a taxelor de școlarizare. Vor găsi, în cele din urmă, o garsonieră în cartierul Grünerløkka, la doar trei străzi de apartamentul Christinei Mjelde, fosta iubită a lui Ragnar. Surprinzător, deși vor locui atât de aproape, timp de mai bine de un an de zile, nu se vor întâlni niciodată cu Christine prin împrejurimi. Poate că aceasta se mutase de acolo, cine știe?

Rănile li se vor vindeca de la sine, descoperind ușor că noua lor viață era una mai bună decât cea din apartamentul de pe strada Nordraaks Gate. Erau mai liniștiți fără stresul provocat de ieșirile intempestive ale lui Johan. Numai Ragnar simțea o undă de regret, considerând că și-a abandonat mama și sora la cheremul unui om rău. Privind înapoi, va regreta mereu însă acea ieșire nervoasă din acea zi. Oricât de rău fusese Johan, era totuși tatăl său, iar tânărul avea un bizar simț al onoarei, care includea respectarea formală a părinților. Acel demon furios care locuia în interiorul său, va mai ieși la lumină, dar niciodată atât de violent ca în ziua de patru noiembrie a acelui an. Acel temperament vulcanic îl moștenise de la bunicul său cu părul roșu, Geir, și de la mama sa. Cu toate acestea, în cazul Annei, izbucnirile erau atenuate de faptul că aceasta era femeie.

La data de întâi decembrie a anului 2001 vor părăsi apartamentul mătușii Helene, începând astfel o perioadă de aproape patru ani în care vor locui cu chirie prin diverse locuri. Garsoniera în care se vor muta nu era foarte mare, dar va fi primul loc în care vor cunoaște o oarecare liniște sufletească. Prima locuință în care vor locui singuri. Chiar dacă nu era a lor, acolo se vor simți ca acasă; va fi locul unde vor cunoaște unele dintre cele mai frumoase momente ale vieții lor împreună.

Luna februarie a anului 2002 este luna în care Charlotte va rămâne însărcinată. Confirmarea sarcinii va veni la data de 14 aprilie. Nu era un eveniment planificat, dar cei doi vor lua decizia de aduce pe lume acel copil. Înainte ca bebelușul să se nască, Ragnar va decide să-și schimbe numele de familie. Va alege, așa cum era de așteptat, numele mamei sale de dinaintea căsătoriei cu Johan Grol, și anume, Sigurdsen. Cu toate că, schimbarea numelui era, în mod evident, o lovitură adresată tatălui său, Ragnar nu va spune nimănui despre aceasta, decât mamei sale și bunicului Geir. Acesta din urmă, fiind incapabil să vorbească sau să scrie, nu a putut să transmită această veste mai departe. Iar Anna nu-i va spune această informație lui Johan; tatăl său aflând despre acest gest mult mai târziu.

Totuși, va mai exista un episod neplăcut. Către sfârșitul toamnei anului următor, cu aproximativ o lună înaintea nașterii copilului, tânărul cuplu va face demersurile necesare pentru obținerea unui credit locativ. Cu toate că aveau un avans de 20%, peste limita minimă de 15%, banca le va refuza aprobarea creditului. Și asta, după ce aleseseră banca ce avea regulile cele mai permisive. Vor abandona apoi definitiv această idee, a creditului imobiliar.

*

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Viața lui Ragnar. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s