Capitolul XXVIII

*** Grădina

Motto: „Avem nevoie să-L găsim pe Dumnezeu, iar El nu poate fi găsit în zarvă și agitație. Dumnezeu este prietenul liniștii. Uitați-vă cum natura – pomii, florile, iarba – prosperă în liniște; uitați-vă cum stelele, luna și soarele se mișcă în liniște… Avem nevoie de liniște pentru a putea atinge sufletul.”

Viața în apartamentul din cartierul Tøyen devenise sufocantă. Prezența pătuțului și a jucăriilor Kjerstinei era tot mai greu de suportat. Însă, parcă nu se încumetau să scape de aceste obiecte neînsuflețite, care fuseseră atât de aproape de fiica lor. Pe acest fundal, mătușa Charlottei, Helene, le va aduce vestea că una dintre cunoștințele sale are o casă la curte, liberă, pe care dorește s-o închirieze unor persoane serioase. Părăsirea acelui apartament, în care trăise micuța lor pentru o scurtă perioadă, era poate lucrul de care aveau nevoie, așa că vor accepta oferta, fără să stea prea mult pe gânduri.

În ziua de întâi septembrie a anului 2003, vor părăsi pentru totdeauna apartamentul din Tøyen. Vor abandona în urma lor toate lucrurile care-i aparținuseră Kjerstinei, ca pe niște martori tăcuți ai durerii lor. Se vor muta într-o căsuță cu două camere din cartierul Sagene, nu foarte departe de râul Akerselva. Casa nu era foarte mare, dar avea în schimb o curte generoasă, în forma literei „L”, la capătul căreia se găseau cinci pomi fructiferi. Curtea era brăzdată pe mijloc de o alee acoperită cu zgură roșie, iar de-o parte și de alta a acesteia se găseau plantate diverse flori și legume. Acolo se va îndrăgosti Ragnar în mod iremediabil de ideea unei case la curte; poate căutând un înlocuitor al casei bunicilor din Hovjordet. Un vis care îi va scăpa mereu printre degete.

Deși chiria era destul de mare, față de vechiul apartament din Tøyen, în acea mică gradină verde vor găsi o oarecare liniște sufletească, datorată probabil și absenței unor vecini gălăgioși. Aici, în această acalmie, îl va căuta Ragnar din nou pe Dumnezeu, stând nopțile până târziu și privind bolta înstelată, continuând să ceară un semn, un răspuns. La fel ca în alte dăți, divinitatea va păstra o tăcere grea; nici măcar o stea căzătoare nu-și va face apariția. Înstrăinarea față de religie va deveni astfel aproape completă. Nu că ar fi fost vreo persoană foarte religioasă înainte. Însă, a oscilat mereu între speranță și deznădejde, iar acum aluneca de partea celor lipsiți de credință.

La doar câteva zile de la mutarea în casa din Sagene, cei doi soți vor pleca într-o vizită de zece zile la Hovjordet; cea mai lungă vizită de până atunci, împreună. Ploaia le va strica însă cea mai mare parte a vacanței lor. Era prima întâlnire a lui Ragnar cu bunicul Geir, de la moartea fiicei sale. Geir a plâns ca niciodată, atunci când ochii li s-au întâlnit. Nu va uita niciodată câtă durere a văzut atunci în privirea acelui bătrân tăcut.

Liniștea și aerul curat de acolo vor funcționa ca un tampon asupra unei răni sângerânde – le vor aduce puțină alinare, dar cicatricile vor rămâne acolo. Fiica lor nu era îngropată în pământ, ci în adâncurile sufletelor lor; în gândurile, visurile și amintirile lor.

Vor reveni la Oslo, într-o zi de miercuri. Frunzele pomilor din fundul curții începuseră deja să se îngălbenească și să cadă. Era un început al unei toamne care promitea să fie una lungă și caldă. Doar un singur lucru le deranja liniștea celor doi: proprietarii obișnuiau să vină pe acolo duminica, spre a folosi grătarul din mijlocul curții. De altfel, își anunțaseră această practică înainte de le închiria casa. Prin urmare, tinerii își făcuseră obiceiul să nu stea duminica pe acasă. De cele mai multe ori, cutreierau parcurile din oraș; plecau oriunde, numai ca să nu fie acolo.

A doua zi după întoarcerea de la Hovjordet, o întâmplare bizară și amuzantă le va mai însenina sufletele celor doi tineri. O fărâmă de energie și inocență își va face loc în viața lor.

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Viața lui Ragnar. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Capitolul XXVIII

  1. Pingback: 28 de Legi Universale ale Succesului « Rokssana's Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s