E pluribus unum

Ce ne face unici? Este oare înfățișarea noastră? Este culoarea ochilor? Sau este felul în care ne îmbrăcăm sau cum ne comportăm în public? Încercăm să fim diferiți, dar nu suntem oare deja? Dacă purtăm o coafură ciudată sau ne vopsim părul într-o culoare fistichie, suntem diferiți? Nu sunt oare alte sute de mii de persoane din lumea civilizată, care fac asta? Dacă ne inscripționăm în piele un desen ciudat sau ne introducem în aceasta o bucată de metal, suntem diferiți? Nu sunt alte sute de mii de oameni, în marea lor majoritate completamente idioți, care fac asta? Dacă purtăm cizme sau bocanci pe timp de vară, suntem diferiți? Nu există alte zeci de mii de oameni, cu picioarele fierte și înmuiate într-o baltă de sudoare, dar cu senzația cretină că, astfel, sunt cool?

Suntem diferiți, încă din clipa în care ne naștem; numai că nu știm asta. Nu sunt hainele, înfățișarea sau alte accesorii cele care ne fac diferiți, ci ceea ce vom deveni, mai exact, gândurile noastre. Putem găsi persoane care seamănă cu noi ca două picături de apă, dar niciodată nu vom găsi o persoană care să aibă aceleași gânduri. Chiar dacă unele dintre ideile noastre au fost rostite de multi alții înaintea noastră și vor fi rostite de multi alții după noi, totalitatea gândurilor noastre este ceea ce ne face unici. Modurile în care înțelegem această lume, în care privim viața, sunt cele care ne diferențiază în mod esențial de ceilalți. Nu aspectul exterior, care este doar o mască, la urma urmei.

Unii ar putea afirma că înfățișarea lor arată astfel pentru că așa se simt ei bine. Oare? Dacă ar fi așa, atunci, din când în când, unii dintre aceștia nu ar trebui să iasă afară, în public, complet dezbrăcați, pentru că este cald și așa se simt ei bine? Și totuși ceva îi împiedică. Să fie oare percepția celorlalți asupra lor? Atunci, dacă părerea altora este importantă, hainele, tatuajele, piercing-urile și alte extravaganțe nu au tocmai acest scop – de a crea o anumită imagine celor din jur despre respectiva persoană?
Eu spun însă că un om nu are nevoie de toate acestea, pentru a se simți diferit. Împopoțonarea de orice fel, reprezintă doar un exces, un semn al unei fragilități mentale, al unei înțelegeri deformate asupra sinelui.

Reclame

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Digresiuni. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la E pluribus unum

  1. Pingback: Sa ii spuna cineva ambasadorului Ungariei ca romanii adevarati nu fac compromisuri cu suveranitatea si integritatea Romaniei « Hai ca se poate!

  2. Pingback: Zece plăgi « Ioan Usca

  3. Pingback: Inocentul – 1 « Ilarie

  4. Pingback: Galinacee | Caius

  5. cami zice:

    tocmai; suntem diferiţi, de asta unii preferă tatuajele, iar alţii lipsa acestora (de exemplu). priveşte şi invers: poate că ne”împopoțonarea de orice fel, reprezintă doar un exces, un semn al unei fragilități mentale, al unei înțelegeri deformate asupra sinelui.”

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Văd că încerci să folosești un fel de logică circulară asupra mea… Drăguț. 🙂 Absența dorinței de „împopoțonare” nu înseamnă existența unei probleme mentale. Prezența acesteia, însă… Să mă exprim altfel: care este motivul din spatele, să zicem, unui tatuaj? În afară de motivul expus de apărătorii artei inscripționării pielii. Adică, faptul că tatuații (marea lor majoritate) fac asta, deoarece doresc să iasă în evidență (vizual) și să transmită în mod explicit „cine” sunt ei. Aceasta, pare-se, din cauză că au un simț exacerbat al sinelui și nu le este teamă să își arate tatuajele. Asta, ca să-i excludem pe timizii care-și fac tatuaje intime, ascunse, cu un evident substrat sexual. Aștept răbdător un motiv psihologic plauzibil, unul care să nu fie „because I like it and I want it „. 🙂

      Apreciază

      • Il Serpente zice:

        Nu cred ca de la mine așteptai ceva dar vreau sa mă bag și eu în seamă .Ragnar cu toate că ai dreptate și majoritatea celor care își inscripționează ceva în piele au motive care țin strict de domeniul esteticului (asa cred ei ca e frumos sau ca e cool sau mai stiu eu ) sa știi că există și persoane , destul de multe zic eu , care își fac un tatuaj cu un motiv psihologic plauzibil : ” vor sa aducă un omagiu unei persoane dragi ” .Desigur și printre aceștia sunt persoane care pe lângă omagiu apreciază și partea vizuala și astfel numele iubitei (sa zicem ) tatuat pe mână devine motiv de fală ,dar să știi că un om care își tatuează numele mamei sale discret într-un loc nu chiar ferit de priviri ,dar nici foarte expus nu vrea nimic altceva decât să cinstească amintirea acelei persoane dragi și atât , contrar opiniilor mai sunt și oameni întregi la cap care găsesc modalitatea de a-și arăta afecțiunea și aprecierea față de cineva în acest fel și iată motivul cerut 😛

        Apreciază

      • Ragnar zice:

        Dacă spui tu… Totuși, ar fi de preferat ca afecțiunea să fie arătată prin vorbe și alt fel de fapte, nu prin inscripții în piele. Numele celor dragi sunt inscripționate în inimă.

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.