Dilema lui Iov

Legenda spune, că la o vârstă fragedă, pe când încă nu puteam rosti litera „r”, a avut loc o întâmplare ciudată. Mă plimbam cu mama (bunica mea) într-un ținut în care oamenii sunt fascinați de Dumnezeu. Ajungând la o răspântie, am întâlnit o troiță. Am întrebat-o pe mama ce este respectiva construcție, deoarece nu mai văzusem ceva asemănător. Mi-a răspuns că este o „bisericuță„. Am repetat amuzat cuvântul, rostind pentru prima oară litera „r”. Un semn, vor fi spus unii. Un copil predestinat unei legături speciale cu Dumnezeu și casa Sa simbolică de pe pământ, Biserica. Pentru o vreme, aceste vorbe au fost adevărate. Însă numai pentru o vreme.

La scurtă vreme după ce am început a descifra tainele limbajului, mi s-a adus la cunoștință existența Divinității. Mi s-a arătat o carte, care ar conține cuvintele Sale, legământul Său cu neamul oamenilor. Pentru o perioadă, am crezut tot ce mi s-a spus. Nu știu exact când am început să pun la îndoială acele cuvinte. Memoria îmi este încețoșată – a trecut multă vreme de atunci. Totuși, cred că s-a întâmplat cu puțin timp înainte să împlinesc vârsta de zece ani. Oricum, în jurul acelei vârste. Atunci am contestat existența Divinității. Nu era vorba despre existența Creatorului, ci a lui YHVH. Deoarece, existența unui Creator poate fi pusă la îndoială doar de mințile obtuze. Paradoxal, descoperirile științei sunt cele care au dat o grea lovitură ateismului. Mai precis, Big Bang-ul. Atâta vreme cât universul era etern, fără început și fără sfârșit, nu avea nevoie de o Primă Cauză, de Dumnezeu. Acum însă nu poți postula ideea unui univers care a luat naștere fără o cauză, atâta timp cât a avut un început. Dacă acea cauză este YHVH, dacă este sau nu o conștiință sau ceva impersonal ce nu putem înțelege, aceasta este o cu totul altă chestiune. Totuși, în mod bizar, majoritatea culturilor au ajuns la noțiuni foarte asemănătoare de bine și rău. Poți atribui acest lucru evoluției, dar nu poți scăpa de acel început al tuturor lucrurilor.

Motivul contestării existenței lui YHVH, se baza pe observarea existenței Răului. Atât a răului moral, cât și a răului natural. În timp, am înțeles totuși că răul moral nu poate fi atribuit lui Dumnezeu. Problema a rămas însă cu răul natural. În cele mai multe cazuri, răul natural poate fi explicat de acțiunile umane voluntare; precum în cazul unui om care fumează și dezvoltă cancer pulmonar – nu poate invoca mâna Domnului sau a altor creaturi supranaturale, și-a făcut-o singur. La fel în cazul unui om care consumă alcool în exces și se îmbolnăvește de ciroză; din nou răul natural este explicat de faptele acelui om. Aceste două exemple nu pot fi atribuite răului natural, ele sunt rezultatul direct al unor acțiuni benevole ale ființelor umane.

Însă, pentru că există un „însă„, în alte cazuri răul natural nu poate fi explicat prin acțiunile umane voluntare. Acest rău este cel care mă nedumerește. Acest lucru îl numesc „Dilema lui Iov„. Poate ați citit Cartea lui Iov, care constituie, în opinia mea umilă, cea mai frumoasă carte filozofică din Biblie. Dacă din acest rău natural, inexplicabil prin lucrările umane, va rezulta la final binele, atunci eu am dificultăți în a înțelege asta. Dacă acest rău este opera unor spirite răuvoitoare, precum în cazul lui Iov, nu este important – ceea ce rămâne este că Dumnezeu permite asta. Din acest punct de vedere, planul divin îmi rămâne ascuns. Nu voi renunța însă la tentativa de a pătrunde acest mister. Pentru că, spre deosebire de Iov, eu nu am primit vreun răspuns divin. Adevărat, nici nu am suferit ca Iov.