Capitolul XXX

*** Crâmpeie de viață

Motto: „Learn from yesterday, live for today, hope for tomorrow. The important thing is not to stop questioning.”

Înainte ca pisoiul negru să-și încheie aventura în această lume, și la scurt timp după sosirea acestuia în viețile lor, au mai avut loc și alte întâmplări. Astfel, în luna octombrie a anului 2003, Ragnar începea cursurile în cadrul Facultății de Științe Sociale, Departamentul de Științe Politice, la frecvență redusă; a treia facultate pe care își dorise s-o urmeze. Era cea de-a treia facultate și, după cum timpul o va dovedi, ultima pe care o va absolvi. O altă cărămidă așezată la baza construcției ce reprezenta un demers, aproape subconștient, de a-i demonstra tatălui său cât de mult s-a înșelat în privința sa.

Tot în acea toamnă, sătul să tot aștepte o promovare care nu mai venea la firma de construcții la care era angajat, tânărul va lua decizia să plece la o altă companie, aflată în cartierul Ulven. Oportunitatea îi va ieși în cale atunci când un fost coleg și amic de la firma din St. Hanshaugen, pe nume Mikkel Andreassen, plecat pe la începutul verii la o altă companie, îl va anunța despre existența unui post liber în cadrul compartimentului tehnic; pe o poziție superioară celei ocupată până atunci de Ragnar. Prin urmare, acesta a înaintat o cerere către compania respectivă, una care se ocupa cu activități asemănătoare celei la care era angajat: inginerie civilă, lucrări de construcții, lucrări edilitare, consultanță în construcții și construcții de căi de comunicații. Ceea ce nu știa atunci, era că directorul tehnic al companiei din Ulven fusese coleg de facultate cu tatăl său; lucru care va contribui într-o mare măsură la aprobarea foarte rapidă a cererii sale.

Luna octombrie va fi ultima la firma din St. Hanshaugen. Începând cu data de întâi noiembrie 2003, va începe activitatea la compania din Ulven. Din nefericire, nu va fi repartizat în cadrul aceleiași divizii cu fostul său coleg Mikkel Andreassen. Totuși, noua sa funcție va reprezenta o promovare, care venea ca o îndeplinire târzie a unei mai vechi dorințe de-a sa. Pentru că, Ragnar era un om mândru, iar noua sa poziție îi așeza în sfârșit eticheta socială pe care considera că o merita.

În luna următoare dispariției lui Oddvar, august 2004, tatăl său era internat în spital, cu diagnosticul apendicită. O operație aparent banală, dar totuși una riscantă, având în vedere faptul că Johan era în vârstă de 48 de ani.

În lunile care au urmat după moartea Kjerstinei, mama sa l-a înștiințat despre faptul că Johan se simțea vinovat, pentru că nu a venit la înmormântare. Atunci când a avut loc aceasta, Anna l-a întrebat dacă nu vine, iar acesta a tăcut. Iar când Anna a insistat, s-a ridicat și a plecat, întorcându-se aproape de miezul nopții, mort de beat. Ulterior, Anna îl va surprinde plângând. Era probabil un semn al faptului că Johan regreta absența de la înmormântarea Kjerstinei.

În vara acelui an, Anna va veni cu ideea unei împăcări, socotind pesemne că cei aproape trei ani în care soțul și fiul ei nu-și vorbiseră erau suficienți. Iar operația lui Johan i se părea cel mai potrivit moment. Credea probabil că, fiind suferind și vulnerabil, acesta putea trece mai ușor peste această clipă delicată. Astfel, Anna a propus ca Ragnar și Charlotte să vină la spital, să-l vadă pe Johan. Deși, reticenți la început, ci doi vor accepta planul de reconciliere al Annei. Aceasta îi asigurase de reușita planului, interpretând de-a lungul timpului semnalele primite de la soțul său.

Era o după-amiază călduroasă a lunii august, ziua în care cei doi se vor îndrepta către spitalul universitar Aker. La poarta acestuia, conform planului dinainte stabilit, se vor întâlni cu Anna, nedorind să meargă neînsoțiți în acea vizită. În timp ce se apropiau de clădirea spitalului, Anna îl va observa pe Johan privindu-i, aflat în acel moment în balconul salonului său. Astfel, vizita nu mai va mai constitui o surpriză completă pentru acesta, oferindu-i câteva minute de gândire. Momentul propriu-zis va fi unul ciudat, Ragnar și Charlotte nefiind în largul lor, față în față cu cel care le făcuse destul de mult rău. Discuția va fi una de complezență, fără sentimente, gravitând în jurul operației suferite de Johan. Însă primul pas, cel mai important, fusese făcut.

Aceasta va fi prima oară când tânărul își va încălca o promisiune – Ragnar jurase că nu va mai vorbi în veci cu tatăl său. Însă, considera că motivele acestei încălcări erau mai presus de un jurământ lăuntric, făcut la vreme de mânie.

*

Reclame

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Viața lui Ragnar. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Capitolul XXX

  1. Pingback: Misiune imposibilă: misiune îndeplinită! « Gabriela Elena

  2. Pingback: De ce are RCS -RDS angajati ca Pintilie Tatiana? « Hai ca se poate!

  3. Pingback: De ce are RCS -RDS angajati ca Pascu Tatiana? « Hai ca se poate!

  4. Pingback: In Rosiorii de Vede mai sunt romani curajosi – Felicitari! « Dum spiro, spero

  5. Pingback: miercurea fara cuvinte -10 (Wordless Wednesday) « Rokssana's Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.