Liberi

Din clipa în care ne naștem, intrăm într-un angrenaj infernal extrem de bine pus la punct. Totuși, pe măsură ce facem primii pași în viață, ni se insuflă ideea falsă precum am fi liberi. Nimic nu este mai puțin adevărat. Sistemul care ne așteaptă să ne integrăm, odată ce atingem o anumită vârstă, ne aduce în fața a tot felul de constrângeri. Lucruri pe care nu le-am cerut vreodată și cu care, poate, nu suntem de acord. Ca, de pildă, impozitele pe proprietate. De ce trebuie să fim forțați să plătim o taxă statului, doar pentru simplul fapt că deținem o locuință sau un teren? Mai ales că acel stat nu a ridicat un deget pentru a ne facilita obținerea acelei proprietăți. Iar dacă nu plătim, atunci statul – reprezentat de către niște netrebnici care, chipurile, ar trebui să ne promoveze interesele – vine și ne ia acea proprietate. Atunci, suntem liberi?

Poate că ar trebui ca terenurile sub o anumită suprafață și deținerea unei singure case să nu fie impozitate. Statul, adică aleșii noștri, ar trebui să inventeze poate o taxă pentru dreptul de a utiliza domeniul public (străzi, trotuare). Știu, a existat deja o taxă de drum, dar ar putea fi reintrodusă și pentru pietoni. Astfel, am fi puțin mai liberi.

Unii își fac iluzii că, trăind în afara sistemului, beneficiind de venituri ilegale – neimpozitate – sunt liberi. Da, însă doar dacă nu vor deține niciodată o proprietate. Altfel, din clipa în care începi să plătești taxe, libertatea a luat sfârșit. Chiar dacă te muți în pădure și te hrănești cu roadele naturii, nu vei fi niciodată complet liber. Sistemul te va ajunge și acolo: pădurea aceea este și ea proprietatea cuiva.

Libertatea este o iluzie vândută maselor largi de către niște elite fără scrupule. Însă, ironic, nici cei care alcătuiesc aceste elite nu sunt liberi. Suntem cu toții parte a aceluiași sistem.
Nu suntem sclavi, dar nici nu suntem liberi complet. Nu vom fi niciodată. Suntem „legați„, din clipa în care venim pe această lume.