Vestitorul morții

În urmă cu trei ani, eram anunțat despre faptul că starea bunicului meu se agravase, după al doilea atac cerebral. La trei zile după o vizită fulger, un fel de adio stângaci, primeam un telefon în miez de noapte, care-mi comunica vestea morții. Au spus atunci că m-a așteptat pe mine, să mă vadă și să moară liniștit.

Duminică seara, am vorbit cu mama la telefon, în general, despre starea motanului ei; un pisoi negru, bolnav de cancer în fază terminală, care urma să împlinească 15 ani, peste puțină vreme. Puțin după ora 23, mi-a trimis un mesaj în care spunea că motanul se simte tot mai rău și că nu crede că mai apucă dimineața. Trupul îi era rece, nu mai putea să-și ridice capul și stătea cu ochii închiși. Am iubit acel motan; eu am fost prima persoană cu care a „vorbit„. L-am rugat atunci pe Dumnezeu să-l mai țină până a doua zi, să apuc să-l mai văd o singură dată. Același Dumnezeu, pe care deseori l-am renegat. Poate că nu este decât o coincidență bizară, dar nu este prima oară când îl rog ceva pe Dumnezeul părinților mei și se îndeplinește. Poate că aceste lucruri s-ar fi întâmplat oricum, sau…

Ieri am trecut pe la motanul negru și mi-am luat adio. M-a recunoscut și a încercat să se ridice, dar nu a putut. Am plâns, l-am sărutat pe frunte și i-am urat drum bun în călătoria sa în lumea umbrelor. Apoi am plecat… După mai puțin de o jumătate de oră, am primit un mesaj, care mă anunța că s-a stins. Au spus, din nou, că așteptase să mă vadă, ca să poată muri…

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Personale. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Vestitorul morții

  1. Cred că altul ar trebui să fie titlul.
    Părerea mea.

    Apreciază

  2. papornitacuvorbe zice:

    trebuie să fiu de acord cu incertitudini, nici mie nu mi se pare tocmai potrivit titlul; dar asta nu înseamnă că nu mi-a plăcut textul.

    Apreciază

  3. lili3d zice:

    Eu aș zice că le-ai adus liniștea, nu moartea.
    Am ajuns la zi cu cititul postărilor tale, așa că, mai ai un cititor în plus.
    Culoarea roșie înseamnă neliniște.

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Posibil. Mă bucur de faptul că mai am un cititor(cititoare). Neliniște? Cred că pot fi caracterizat așa: neliniștit. Între timp, am visat din nou colorat, tot roșu, dar acum nu mai era vorba despre sânge. Era cealaltă chestie roșie. Prima oară când îi visez culoarea părului. 🙂

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s