Trădarea

Cineva spunea că oamenii nu sunt construiți să fie monogami. Poate că așa este, deși, către această formă de relație tindem – cel puțin declarativ – încă din clipa în care începem să fim atrași de sexul opus. Ne căutăm „sufletul pereche„, cel mult cântat de către poeți și, relativ mai nou, de Hollywood; acea legătură specială, unică, pe viață, cu o ființă deosebită, care corespunde tuturor dorințelor și așteptărilor noastre.

Nu spun că am descifrat misterele minții feminine, eu vorbesc din punctul de vedere al bărbaților. Însă bănuiesc că mecanismele sunt similare și în cazul urmașelor Evei. Chiar dacă femeile sunt capabile să reziste mult mai mult timp într-o relație monogamă, fără să fie supuse tentației. La un moment dat, și ele ajung să aibă gânduri… necurate; presupun.

Vrem să fim monogami, dar ajungem să descoperim că acea relație magică nu există, decât în povești. Ce se întâmplă, de fapt, este că intervine plictiseala; chiar dacă această afirmație pare una rece, inumană aproape, iar unii nu vor recunoaște în veci asta. Ne dorim ceva nou; tânjim după acel moment în care atingem pentru prima oară mâna unei străine; când îi sărutăm pentru prima oară buzele. Acel fior, este cel care ne lipsește. Sau așa suntem noi, bărbații. Nu știu dacă funcționează și în cazul femeilor.

Majoritatea dintre noi cedează ispitei și își trădează partenera. Acest gest, chiar dacă pare unul oribil, are o explicație în mintea bărbaților: este vorba doar despre sex, punct. Dacă s-ar întâmpla însă invers? Dacă partenera l-ar trăda pe el? Sunt sigur că acțiunea va avea repercusiuni dintre cele mai neplăcute. Un bărbat nu poate ierta cu ușurință trădarea. Motivul principal, dacă nu-l știați deja, este că nouă, bărbaților, gândul că partenera noastră a fost cu un alt bărbat, este unul pur și simplu unul repulsiv. Nimic mai mult! Dincolo de gestul de neiertat, de trădare a încrederii, imaginea trupului ei contaminat de atingerea mâinilor și a altor segmente corporale ale unui străin respingător nu este una peste care mulți dintre noi putem trece. Știu, este ipocrizie pură, dar așa sunt bărbații construiți: cer fidelitate, dar nu oferă reciprocitate în această privință. Din acest motiv, cei care nu calcă strâmb sunt extrem de apreciați de genul feminin, pentru că sunt o rara avis.

Pentru mine, nu există nimic mai respingător într-o relație, decât trădarea. Cu toate că, deseori, îmi imaginez că dacă aș fi pus în fața acestui fapt, aș face ceva violent, probabil, adevărul este că doar aș părăsi-o. Dinspre partea mea, până acum, nu am înșelat pe nimeni. Nu numai asta, dar nici măcar nu mi-a trecut prin cap ideea. Sigur, mă uit la alte femei, dar asta este în același fel în care privesc un apus de soare sau un tablou frumos. Ipocrizia nu mă caracterizează. Nu aș face niciodată așa ceva.

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Felurite. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

17 răspunsuri la Trădarea

  1. papornitacuvorbe zice:

    ha! nu poc să cred! deci mai există rarităţi de-astea care gândesc ca mine? din ăştia de modă veche, care nu-s capabili să trădeze într-o relaţie? mă bucur să aflu asta, ai reuşit să îmi luminezi seara 🙂

    Apreciază

  2. papornitacuvorbe zice:

    doar că, partea mai proastă e că asta nu te scuteşte de a fi trădat; eu am păţit-o, probabil şi tu

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Sunt puțin surprins, bărbații nu prea comentează pe blogul meu. Nu credeam că pe bărbați îi interesează ceea ce gândesc ceilalți, de același gen. Însă nu consider că asta este de modă veche. A fi leal este mereu ceva de actualitate; nu se demodează vreodată. Totuși, nu am cunoștință că mi s-ar fi întâmplat așa ceva 🙂 – să fiu trădat. Poate nu am avut o relație suficient de lungă, pentru a se întâmpla asta, nu știu. Sau poate că le-am iubit prea mult și n-au simțit nevoia să mă trădeze.

      Apreciază

      • papornitacuvorbe zice:

        nu ştiu dacă e suficient să iubeşti prea mult pe cineva ca acel cineva să nu te trădeze; uneori poate tocmai asta determină trădarea, poate se simte sufocată şi vrea altceva, alteori poate apărea la mijloc o distanţă mult prea mare (la distanţă măsurabilă în mii de kilometri mă refer, nu la altceva); la mine cel puţin distanţa a fost, pare-se, motivul

        Apreciază

  3. Pingback: Confuz « Ioan Usca

  4. lili3d zice:

    Să vă felicit?
    Mai cunosc câţiva ca voi.
    Da, vă felicit.

    Apreciază

  5. Pingback: nu consideraţi că este ceva personal « Rokssana's Blog

  6. Pingback: Cristian Preda crede ca exista un blocaj cromatic « Hai ca se poate!

  7. lili3d zice:

    Unii fără prea multă conştiinţă.

    Apreciază

  8. Il Serpente zice:

    Ragnar, ce te-a facut pe tine sa renunti la credintele din acest post ?:D

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Nu știu. E foarte ciudat, pentru că până la un anumit punct din viață însăși gândul că există astfel de oameni îmi repugna. Și am ajuns eu însumi trădător.

      Apreciază

      • Il Serpente zice:

        Pfff , oare ma paste aceeasi soarta si pe mine ? adica in acest moment sunt exact cum erai si tu acum ceva timp, in mine exista o ura tacita ce ii vizeaza pe tradatori , mi-e sila de acesti oameni, poate si pentru ca o persoana foarte apropiata mie , prin adulter , a dus la destramarea partiala a familiei sale si apoi mai sunt toate femeile care ajung usuratice din cauza tradatorilor , isi pierd increderea in barbati si insasi gandul ca mai exista barbati fideli nu le mai trezeste niciun interes pentru ca nu mai cred in asa ceva . Si bineinteles reversul medaliei, barbatii care ajung niste nenorociti si niste porci ce isi bat joc si se joaca cu sentimentele cautand nimic altceva decat placere carnala , din cauza unei fete ce i-a tradat si la care au tinut enorm ………,oare asta ne asteapta pe toti ? sincer cred ca daca inainte de quidam iti spuneam ca si tu o sa comiti infidelitati m-ai fi luat la bataie si daca iti ziceam ca o sa se intample si fizic probabil ma credeai nebun ,dar iata-te !!! nu pot sa zic ca sunt dezamagit ,dar ma gandesc daca nici tu nu ai rezistat tentatiei cum pot rezista altii mult mai slabi si cu un sistem de valori mult mai scazut si mult mai slabi din punct de vedere intelectual ..

        Apreciază

      • Ragnar zice:

        Știu… Nu aș fi crezut că o voi face vreodată. Mi s-a schimbat sistemul de valori? Cred acum în altceva? Straniu, dar nu. Și atunci, ce s-a întâmplat? Uneori, greșim și nu vrem să admitem că am greșit. Ne agățăm de o minciună și trăim o minciună. Doar din simțul datoriei și onoarei. Până într-o zi… Într-o zi în care ceva ne face să ne scuturăm și să ne trezim, și să punem capăt agoniei. Chiar și să zdrobim un suflet…
        Dar acestea sunt doar vorbe, o știm amândoi prea bine. Ar fi trebuit să tac și să-mi duc crucea până la capăt. Să trăiesc pentru ea, nu pentru mine. Asta ar fi trebuit să fac. Cred că, până la urmă, sunt mai slab și mai egoist decât am crezut. Pentru că am făcut-o pentru mine și numai pentru mine.

        Apreciază

      • Il Serpente zice:

        Nu știu ce să zic , poate că până la urmă ceea ce ai făcut ai făcut bine și hai să-ți zic de ce . Acum ceva timp un om pe care îl respect mult spunea altora că fiecare trebuie să aibă în vedere , atunci când face ceva , scopul său final pe această lume . Care este scopul tău principal pe acest pământ Ragnar ? Eu îți pot spune că m-am gândit destul de mult la chestia asta , la început mă gândeam că scopul meu este să am o cariera de succes , să nu am griji materiale și cam atât . După ceva timp mi-am dat seama că de fapt nu vreau asta până la capătul vieții , am realizat că de fapt nu vreau bani și averi ci vreau doar să fiu iubit și să iubesc . Mai târziu m-am răzgândit și nu a mai fost nici asta țelul meu final , m-am tot gândit și mi-am dat seama că de fapt le vreau pe amândouă ,dar apoi mi-am pus întrebarea ce fac cu familia mea ? , și iarăși mi s-a schimbat scopul , în final după încă vreo 4-5 schimbări am ajuns la concluzia că toate țelurile pe care mi le fixasem înainte adunate mi-l dau pe acela final : DE A FI FERICIT CU ORICE PREȚ . Deci Ragnar , dacă și scopul tău în această viață e fericirea cu orice preț ,iar această fericire o poți obține numai prin ceea ce ai ajuns să faci acum , atunci așa să fie ,până la urmă nu știi cum o sa fie după ce mori .dar ce poți ști sigur e că atunci când mai ai foarte puțin de trăit regretul că în viață în calea fericirii tale au stat niște principii idioate impuse de societate până la urmă , cu siguranță nu îți vor face viața mai ușoară. În domeniul religilor nu știu nici pe departe câte ști tu ,dar cred că cei care au creat legile poligamiei în religia musulmană s-au gândit și la acest aspect despre care vrobeam eu mai sus. Omul se schimbă și dacă pe parcursul vieții găsești dragostea care te face fericit la altă femeie de ce să dai cu piciorul fericirii din cauza unor legi care spun că monogamia este ceea ce trebuie sa accepte fiecare bărbat ..

        Apreciază

      • Ragnar zice:

        A fi fericit, da. Dar fără să faci rău altora. Iar eu am eșuat în această direcție.

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.