În iad

Așadar, am ajuns în iad; din nou. Trebuie să spun că nu este așa cum îmi aminteam. Durerea este relativ suportabilă, iar plictiseala nu este foarte accentuată. Cel mai îngrozitor lucru în Iad este neputința; nu poți să faci absolut nimic pentru a schimba situația în care te găsești. Însă, de departe, cel mai neplăcut este să descoperi că persoana în care aveai încredere nu este lângă tine, la nevoie. Nu numai asta, ci chiar îți reproșează faptul că ajuns în Iad, împreună cu tine. Chiar dacă nu ai făcut nimic ca să ajungi acolo.

Bineînțeles, nu vorbesc despre acel iad, aka hell. Este un iad metaforic. O situație pentru declanșarea căreia eu nu am avut nici cel mai mic aport. Absolut nicio contribuție. Lucrurile pur și simplu ne-au izbit în față, fără niciun fel de avertizare.

Asta înseamnă că-mi voi anula vacanța? Nu, bineînțeles că nu. Planurile merg înainte, mai ales că am plătit deja rezervarea la hotel. Totuși, un plan este distrus, în totalitate; aproape ireversibil. Și, aș mai adăuga că, era dublat de un alt mini-plan, secret și cu desăvârșire magistral, dar puțin cam… malefic. Mă întreb dacă a existat vreo forță supranaturală, care a lucrat la ruinarea acestui din urmă plan. Singura rază de speranță este una ipotetică și depinde de terțe persoane, asupra cărora nu am nicio influență. Ziua în care voi ști cu certitudine dacă această speranță de doi bani se poate concretiza, este ziua de 23 august. Până atunci, mă așteaptă miliarde nervi.

Însă nu pot trece peste ziua de ieri. Nu este prima oară când C.C. mă dezamăgește. Este adevărat ceea ce se spune: nu poți să cunoști o persoană, până când nu locuiești împreună cu aceasta pentru câțiva ani. Astfel, caracterul ascuns al acesteia iese, treptat, la iveală.
Egoismul și lipsa ei de empatie mă cutremură. Mă face să mă întreb, dacă nu cumva are ceva probleme la mansardă; să fie o psihopată mică. În pofida icoanelor pe care mi le-a pus pe pereți, legătura ei cu creștinismul este numai una pe bază de tradiție și superstiție. Noțiuni precum iubirea față de aproapele tău îi sunt complet străine. Singura persoană importantă este ea. Numai dorințele și nevoile ei contează.

Am început să observ aceste chestiuni către sfârșitul anului 2010. La fel de repede cum au ieșit la suprafață, la fel au și dispărut. Când sursa nemulțumirii dispare, răutatea ei se disimulează. Această criză recentă, însă, a dezvăluit din nou acea răutate. Iar dacă eu nu mă comport conform dorințelor ei, devin o parte a problemei. Cum nu sunt un ins slab, am ripostat și atunci și ripostez și acum.

În consecință, ne-am certat. A fost o ceartă mică, pierdută puțin în complexitatea problemei. A plâns puțin, învinuind pe toată lumea – de la familie, până la Dumnezeu. Cuvintele mele de încurajare au fost cam diluate, marcate de faptul că m-a dezamăgit și iritat prin atitudinea ei. Însă lucrurile cu adevărat oribile vor veni abia în zilele următoare. Și ea știe asta. Dacă lucrurile degenerează, nu știu ce decizie voi lua. Am fost o dată în iad și nu mi-a plăcut. Aceasta a doua ședere nu va dura în mod sigur cât a durat prima.

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Personale. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la În iad

  1. lili3d zice:

    Încearcă să vezi lucrurile din punctul ei de vedere. Nu spune că nu poţi. Şi, aşa cum am citit într-o postare de pe blogul Rokssanei, respiră câteva minute în acelaşi ritm cu ea.

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Nu există un punct de vedere al ei și unul al meu. Există punctul de vedere al ei și cel uman, corect. Însă, totul s-a sfârșit acum. Aceasta criza a dispărut la fel de repede cum a apărut. Iar acea răutate despre care vorbeam, s-a ascuns din nou în conștiința ei. Până data viitoare.

      Apreciază

  2. papornitacuvorbe zice:

    eu unul nu îţi pot da absolut nici un sfat. de fapt, nu este vorba că nu aş putea, aş putea foarte bine să dau zeci de sfaturi, dar este un teritoriu mult prea delicat, mult prea instabil, un teritoriu care nu funcţionează după reguli prestabilite sau în care să existe reţete general valabile. aşa că nu îţi pot dori decît să ieşi cît mai repede din iad.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s