Capitolul XXXIV

*** Despărțirea

Motto: „There is a time for departure even when there’s no certain place to go.”

Anul 2007 a început cu o veste bună încă din prima zi: Ragnar obținea o promovare mult-așteptată, ajungând la doar un pas de funcția de șef de departament. Pe lângă satisfacția morală, noua poziție venea și cu o mărire substanțială a veniturilor. Însă, dacă pe plan profesional lucrurile stăteau cum nu se poate mai bine, viața familială intrase într-o perioadă tulbure. Încă din prima lună a acelui an, certurile dintre Ragnar și Charlotte căpătaseră o frecvență îngrijorătoare. Se certau aproape din orice. Chiar și din cauza unor cuvinte rostite cu o anumită intonație, care i se părea zeflemitoare celuilalt. Pentru a îngreuna și mai mult situația, Charlotte era o fire introvertită, care nu iniția niciodată o împăcare, chiar dacă ea era cea care greșise. Aștepta mereu ca Ragnar să realizeze primul pas. Și, în mod invariabil, el făcea acel prim pas necesar pentru împăcare.

Anul acela părea să fie diferit de ceilalți ani. O angoasă stranie îl chinuia pe Ragnar, încă din primele luni ale acestuia. Poate că, era din cauza faptului că, în acel an, urma să împlinească posomorâta vârstă de 30 de ani. Sau poate că, răbdarea sa ajunsese la fundul paharului și obosise să-și tot ceară iertare, chiar atunci când nu era vina lui. Nimeni nu poate spune cu certitudine ce anume se schimbase, față de anii precedenți.

Iarna din acel an ajunsese la capătul puterilor. Primele semne ale primăverii se arătaseră deja. Era într-o zi de sâmbătă, 17 martie 2007, cea mai călduroasă zi de până atunci a acelui an. În acea seară, s-au certat, pentru a nu știu câta oară. După o scurtă perioadă de tăcere, ca după fiecare ceartă, Ragnar a vorbit primul; însă, de data aceasta, nu pentru a aplana conflictul. A spus, în schimb, că s-a săturat să trăiască într-un veșnic scandal și că dorește să divorțeze. Totodată, și-a exprimat intenția de a pleca din apartament, începând chiar din acea seară. Charlotte a tăcut, la fel cum făcuse de nenumărate alte dăți. Ragnar nu a mai realizat, ca de obicei, pasul spre împăcare și a început să-și facă bagajul. Iar Charlotte a continuat să tacă. Se încruntase, era aproape vânată la față, dar tăcea. Cât și-a dorit Ragnar, în acele clipe, ca ea să vorbească! A plecat în acea seară, la un hotel.
În ziua de marți, 20 martie, Ragnar va contacta un avocat, inițiind procedura de divorț. O va anunța telefonic pe Charlotte despre această acțiune. Răspunsul acesteia va fi cel din ultima vreme: tăcerea. Abia când Ragnar a întrebat-o dacă a auzit ce a spus, i-a răspuns, „da, am auzit„, închizându-i telefonul.

După o săptămână, se întâlneau în același apartament, pentru a stabili termenii divorțului. Îi va lăsa ei casa și urma să-i plătească pensie alimentară, până când aceasta se va recăsători. Deși, la început s-a opus vehement, nedorind nici apartamentul, nici pensia alimentară, la insistența lui Ragnar, Charlotte a acceptat condițiile de divorț. Singurul lucru pe care acesta îl cerea, în afara obiectelor sale personale, era motanul Tyr. Inițial, Charlotte nu a vrut să renunțe la motan, dar în cele din urmă a cedat rugăminților lui Ragnar.

Din data de 1 aprilie, Ragnar se va muta cu chirie într-o garsonieră, tot în cartierul Grünerløkka, la aproximativ un kilometru de fosta lor locuință. Cu toate că, își dorise aproape la fel de mult precum Charlotte o casă a sa, dintr-un motiv anume, renunțase destul de ușor la apartamentul acela micuț. Poate că, era un fel de compensație pentru soția sa – aceasta suferise enorm în cei trei ani și jumătate, petrecuți cu chirie prin diverse locuri. Știa cât de mult își dorise Charlotte să aibă o casă a ei, iar adevărul era că nu o ura. Considera doar că li se întâmplaseră prea multe lucruri rele, iar spiritul Charlottei fusese doborât de acestea. Poate că, nici nu încercase suficient de mult să o scoată din starea de dezolare în care se găsea. Oricum, se simțea vinovat pentru multe lucruri.

Într-un mod neașteptat oarecum, pentru cuplurile care divorțează, vor rămâne în relații amiabile. Nu puteau să devină niște străini care se urăsc; nu după ce îngropaseră un înger împreună. Pensia alimentară va deveni un pretext pentru ca Ragnar să o sune o dată pe lună, pentru a o întreba dacă a primit banii. Și va continua să facă acest lucru, până în ziua de astăzi.

*

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Viața lui Ragnar. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Capitolul XXXIV

  1. Pingback: Mâini « Gabriela Elena

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.