Capitolul XXXV

*** Singur

Motto: „Le véritable amour est éternel, infini, toujours semblable à lui-même; il est égal et pur, sans démonstrations violentes; il se voit en cheveux blancs, toujours jeune de cœur.”

Divorțul cuplului va fi pronunțat rapid, având în vedere acordul dintre cei doi în privința partajului. Astfel, începea o nouă perioadă în viața lui Ragnar; una în care va încerca din răsputeri să se desprindă de trecut. Amintirea Charlottei și a anilor petrecuți împreună nu-l va lăsa de multe ori să doarmă. Nu reușea deloc să treacă peste unda de regret care-i măcina conștiința. Simțea că are nevoie de o perioadă de liniște completă, pentru a se putea reculege. În mod cert, Oslo nu era orașul care să-i ofere acest lucru. Pentru asta, va plănui o vacanță de două săptămâni cu cortul, singur, în mijlocul pădurii din Hovjordet, pe care o cunoștea prea bine.

Își va anunța familia că pleacă la munte, într-o zonă unde nu există semnal la telefonul mobil, așa că nu va putea fi contactat în cele două săptămâni care vor urma. Ceea ce era oarecum adevărat, doar că telefonul său rămânea acasă, închis. Nimeni nu va ști despre asta sau despre faptul că era doar la câțiva kilometri de casa bunicilor săi.

Va alege drept loc de campare o zonă dominată de conifere, aflată în mijlocul pădurii întunecate de la marginea Hovjordetului. O zonă puțin umblată de oamenii din localitate, deoarece la est, nord și sud, pe direcțiile dinspre Hovjordet, era separată de restul pădurii de o vale în formă de semicerc, cu maluri adânci și abrupte, pe la baza căreia trecea un pârâu agitat. În plus, pentru a ajunge în zona coniferelor, trebuia ocolit timp de aproape o jumătate de zi. Iar în partea vestică, următorul sat era destul de departe și locuitorii acestuia nu se aventurau până aici.

Însă, Ragnar avea tot timpul din lume. După o călătorie anevoioasă și obositoare, va ajunge în sfârșit în pădurea de conifere. Locul era pur și simplu magic, dominat de un miros puternic de brad. Își va așeza cortul însă în zona molizilor, deoarece crengile lăsate ale acestora alcătuiau un fel de protecție față de eventualele animale nedorite. Din fericire, în acea pădure nu trăiau urși sau lupi; singurii musafiri nepoftiți periculoși erau mistreții. Dar aceștia din urmă preferau sectorul împădurit cu fag și stejar.

În primele zile, va merge aproape zilnic către valea în care era găzduit pârâul rece. Mai precis, într-o porțiune unde acesta forma o bulboană adâncă. Stătea acolo și privea ore în șir vârtejul amețitor, aproape lipsit de orice gânduri. Apa rece parcă îl chema, să-l învăluie într-un giulgiu străveziu și să-l ajute să uite toate necazurile. Se va desprinde însă de aceste impulsuri nefaste și își va continua aventura în pădure. Două săptămâni mai târziu, aceasta va lua sfârșit, odată cu terminarea hârtiei de toaletă. Se va întoarce în acea zi la Oslo, fără să treacă pe la bunicii săi, deși, se afla atât de aproape de casa acestora.

Însă această călătorie se va dovedi una inutilă, neîndeplinindu-și scopul propus: acela de o lăsa în urmă pe Charlotte. Pentru o lungă perioadă de acum încolo, somnul îi va fi chinuit și, de multe ori, îi va trece prin cap ideea unei împăcări. Nu dorea însă să fie el cel care să aibă această inițiativă și va aștepta un semn de la Charlotte; unul care nu va veni. Fosta sa soție, o sintagmă care îi suna atât de ciudat, va rămâne aceeași persoană introvertită, timidă chiar, care aștepta întotdeauna ca alții să întreprindă primul pas. O singură dată în viață, după cum aflase, Charlotte avusese ea inițiativa – în acea seară a petrecerii de după absolvirea colegiului, atunci când îl invitase pe Ragnar la o plimbare, și-i spusese că-l place. În rest, pe perioada divorțului și după, aceasta va păstra o tăcere aproape enervantă; de parcă sufletul i se împietrise. O noțiune care nu era foarte departe de adevăr, așa cum timpul va dezvălui. Faptul că nu reușise să facă acea relație să funcționeze va rămâne cel mai mare eșec al vieții lui Ragnar, și încă unul extrem de dureros.

*

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Viața lui Ragnar. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Capitolul XXXV

  1. Pingback: Speranţa « Gabriela Elena

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s