Lașul

Cu mult timp în urmă, cred că eram în clasa a patra sau a cincea, a avut loc o întâmplare de care nu sunt foarte mândru. În acea zi nefericită, tocmai se terminaseră orele și mă îndreptam grăbit către ieșire, mergând prin curtea școlii, când am fost abordat de către trei țigănuși, mult mai mari decât mine. Aveam la mine aproximativ 50 de lei, o sumă mare pentru acea perioadă, cu care intenționam să-mi cumpăr câteva reviste „Magazin istoric” de la un anticariat aflat în drumul către casă. Țiganii [nu știu, este corect politic să le mai spun așa? Păi, oricum întotdeauna m-a durut în cot de corectitudinea politică!] m-au înconjurat, iar unul dintre ei mi-a cerut pe un ton agresiv să le dau banii. Am intrat în panică. Nu puteam să pierd o sumă de bani atât de mare. Așa că, am căutat o cale de scăpare. Ochii mi-au căzut pe doi colegi de clasă, care se îndreptau în direcția opusă celei în care mergeam eu, doi colegi care își aduseseră cu ei în acea zi clasoarele cu timbre. Am spus că n-am bani și am indicat către cei doi, specificând că aceia au bani și chiar clasoare cu timbre. Cred că au fost clasoarele cele care i-au convins să mă lase în pace și să se îndrepte către cei doi. În acea vreme, clasoarele erau destul de scumpe, din câte îmi aduc eu aminte.

În acea zi, cei doi veniseră cu clasoarele la ei, pentru a ne arăta colecția lor de timbre. I-am urât puțin în acea zi, iar acesta a fost probabil și adevăratul motiv pentru care i-am indicat drept ținte celor trei țigani. Aveam și eu o colecție de timbre, iar în perioada celor vreo doi ani, cât a ținut „febra” timbrelor, nu am reușit niciodată să-mi cumpăr un clasor. Motivul? Cred că cititorii fideli își amintesc faptul că, atunci când reușeam să strâng o sumă mai mare de bani, părinții se nimereau să aibă nevoie de un „împrumut„. Prin urmare, timbrele mele au rămas acolo unde se găsesc și astăzi: într-o carte.

Am scăpat și mi-am păstrat banii în acea zi, însă prețul plătit a fost însăși onoarea mea. Regret și astăzi acea întâmplare, iar aceasta se deduce și din faptul că nu am uitat nici acum episodul. Nu-mi mai aduc aminte fețele protagoniștilor și nici numele unuia dintre cei doi colegi, dar momentul este la fel de viu în mintea mea de parcă ar fi avut loc săptămâna trecută. Îmi amintesc cum i-am zărit pe cei doi urcând un mic deal, care ducea către o spărtură în gardul de beton care înconjura școala. Am luat acea decizie pe loc, fără să stau prea mult pe gânduri. Mi s-a părut atunci singura scăpare și, probabil, chiar așa a fost. Însă, acesta din urmă este un lucru pe care lașii îl spun întotdeauna, în apărarea lor.

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Suvenire. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la Lașul

  1. lili3d zice:

    Singura modalitate de a scăpa de regret este (dacă se mai poate) să vorbeşti cu cei doi.

    Apreciază

  2. Stefania zice:

    Un om rau, asa cum tu insuti te pretinzi a fii, mentionand aceasta in postarea ta anterioara, nu regreta nimic din ceea ce face – prin aceasta postare te contrazici si ma bucur ca se-ntampla.

    Ai fost intr-adevar las, vis-a-vis de colegii tai, dar avand in vedere ca erai un copil, beneficiezi de circumstante atenuante. Impaca-te cu tine si apoi cu ei . 🙂

    Tragicomica e intamplarea ta – din pacate se mai intampla ca sarlatanii sa acosteze copiii si oameni cinstiti si nevinovati. E tare greu sa se scape lumea de ei ! Daca asa avea putere i-as expulza pe toti in cel mai indepartat colt al Siberiei. :))

    O seara minunata iti doresc Ragnar 🙂

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Păi, așa cum explicam altcuiva, spuneam că sunt un om rău în viziunea mea. Alții pot avea o altă opinie. 🙂
      Am fost laș față de mine, față de cei doi colegi am fost invidios și răzbunător. Așa cum spuneam mai sus, nu ma pot împăca cu cei doi. De altfel, nici nu am fost certați; ei n-au știut niciodată că eu i-am trimis pe cei trei țigani.
      Mulțumesc și îți doresc un weekend minunat. 🙂

      Apreciază

  3. Pingback: Dimineaţă de toamnă « Ioan Usca

  4. Pingback: incredere « Rokssana's Blog

  5. Pingback: 59 de principii ale profesorului de succes (21) | innerspacejournal

  6. Pingback: Să aveți un sfârșit de săptămână minunat ! « Tu1074's Blog

  7. Pingback: Parfum de vânt | innerspacejournal

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s