Capitolul XXXVI

*** Înapoi la Hovjordet

Motto: „In solitude we give passionate attention to our lives, to our memories, to the details around us.”

La două săptămâni de la revenirea din excursia în pădure, Ragnar își va lua o lună de concediu, pe care o va petrece la bunicii săi, la Hovjordet. Se afla încă într-o perioadă tulbure, din punct de vedere sufletesc. După atâția ani împreună cu Charlotte, această separare definitivă avea nevoie de un interval de tranziție, de adaptare.

În unele zile nu va face nimic altceva, decât să stea pur și simplu în livada din spatele casei bunicilor și să privească cerul. Iar în altele, va cutreiera ulițele copilăriei sale, rememorând momente uitate demult. De vreo două ori, va bântui malurile și lunca râului năvalnic de la marginea satului. Locuri unde trăise clipe magice, pierdute pentru eternitate în adâncurile obscurității.

Cu toate că a stat la Hovjordet timp de 30 de zile, nu s-a întâlnit nici măcar o singură dată cu roșcata Lene. Asta, deși, părinții acesteia locuiau chiar lângă bunicii săi, fiind despărțiți doar de un gard. Lene se căsătorise în anul 2005, iar acum locuia cu soțul său, la Drammen. După cum avea să afle de la bunica sa, Lene era însărcinată, urmând să nască spre sfârșitul acelui an. Și sora mai mică a acesteia, Pernille, se căsătorise tot în anul 2005 și plecase din casa părintească, locuind tot în orașul Drammen. Iar în anul 2006, verișoara sa Grete se căsătorise cu bunul lui prieten din copilărie, Brynjar Viken. Aceștia din urmă rămăseseră în Hovjordet, Brynjar făcând parte din poliția locală. Se va întâlni cu cei doi, însă destul de rar pe perioada sejurului său. Poate că așa era mai bine – nu avea nevoie de alte amintiri răscolitoare.

Vacanța sa nu va fi însă chiar atât de aducătoare de liniște, precum spera. Peste tot pe unde privea erau prezente imagini mohorâte ale copilăriei pierdute; bătrânul cireș, la umbra căruia își avea casa acel câine negru, nu mai era – se uscase și fusese tăiat. Până și casa acelui uriaș blând era în paragină, deoarece Rex murise în urmă cu doi ani, și nimeni nu se mai îngrijise de aceasta. Cât au plâns și el și Geir în acea zi, în care Rex a închis ochii săi lipsiți de vedere pentru ultima oară… Chiar și nucul falnic din fundul livezii, în care se urca și își imagina că zboară, avusese aceeași soartă cu cireșul. Peste drum, bunicii lui Magnus Viken se stinseseră, pe rând. Cathrine Viken, bunica lui Magnus, îl plăcuse mereu, considerându-l cel mai potrivit tovarăș de joacă pentru nepotul ei. Aceasta murise chiar la începutul verii acelui an. Parcă nu demult îl oprise la poartă și stătuse de vorbă cu el, ca întotdeauna. În locul unde ulița părea că se încovoaie, luând-o spre nord, cei doi bătrâni care locuiau în casa aflată chiar la cotitură, verii bunicului său Geir, și din a căror livadă obișnuia să fure nuci în primii ani de școală, nu mai erau nici ei. Moartea, ruina și dezolarea năpădiseră locurile care-i erau atât de dragi.

Totuși, această lună de vacanță nu a fost complet inutilă – pe la mijlocul acesteia, o idee îi zămisli în minte. Compania la care era angajat, avea o filială și în Drammen, la doar o jumătate de oră de mers cu trenul din gara din Mjøndalen. Va începe să dea telefoane, interesându-se despre posibilitatea unui transfer. Va afla că acesta este posibil, dar cu deosebirea că postul pe care ar fi urmat să îl ocupe era unul inferior actualei lui funcții. Pe data de 15 august, vacanța lua sfârșit, iar Ragnar revenea la Oslo cu un plan bine stabilit. Va demara procedurile pentru obținerea transferului la filiala din Drammen. Începând cu data de 1 septembrie 2007, acest transfer devenea efectiv, iar ziua de 3 septembrie era prima la noul său loc de muncă. Unii vor fi spus că s-a dus s-o caute pe Lene, dar adevărul este că își dorea dorea să fie mai aproape de locurile copilăriei sale și de bunicii săi. Poate și să fie mai departe de Charlotte, deși, această din urmă afirmație nu a fost niciodată dovedită.

*

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Viața lui Ragnar. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Capitolul XXXVI

  1. Pingback: 59 de principii ale profesorului de succes – şi nu numai – 22 | innerspacejournal

  2. Pingback: Doar unul pentru ca ceilalti nu au timp « Hai ca se poate!

  3. Pingback: 59 de principii ale profesorului de succes – şi nu numai – 23 | innerspacejournal

  4. Pingback: Rokssana's Blog

  5. Pingback: Din studenţie… « Gabriela Elena

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.