Așteptări

Una dintre puținele certitudini din această viață este faptul că nu putem trăi singuri (cel puțin, în cazul majorității oamenilor). Putem încerca, dar vom eșua, întotdeauna. Avem nevoie de o ființă alături de noi, fie și pentru simplul motiv de a avea cine să ne răspundă la o remarcă banală, de genul „astăzi va fi cald.”

Prin urmare, ne alegem un partener, pe cineva cu care să împărțim cele bune și cele rele, de preferat până la sfârșitul călătoriei noastre. Nu întotdeauna vom reuși, însă. Se va întâmpla câteodată să dăm greș, iar persoana aleasă să nu corespundă dorințelor și viselor noastre. De cele mai multe ori, asta se întâmplă deoarece avem așteptări prea înalte de la respectiva persoană. Atunci, în conformitate cu proverbiala bârnă din ochi, trebuie să ne analizăm atent pe noi înșine. Este această dezamăgire provocată pur și simplu de faptul că persoana de lângă noi nu este așa cum am crezut, sau am știut tot timpul că este astfel și cerem ceva de acolo de unde nu este? Ar trebui să o luăm mereu de la capăt, în căutarea acelei persoane speciale, lucru care s-ar putea să fie o acțiune sisifică, sau trebuie să ne mulțumim cu ceea ce se apropie oarecum de perfecțiunea persoanei imaginată de noi?

Răspunsurile la aceste întrebări sunt unele dificile și țin de fiecare persoană în parte. Personal, în ultima vreme nici nu mai am timpul necesar să caut un răspuns. Probabil, perechea ideală nici nu există, iar orice tentativă în această direcție ar însemna doar o uriașă pierdere de timp. Iar timpul, după cum se știe, nu se mai întoarce niciodată înapoi. Poate că traiul cu o altă persoană nu înseamnă decât un lung șir de compromisuri, într-o încercare de a obține ceea ce ne dorim. Depinde, la urma urmei, de scopul urmărit de fiecare și de dimensiunea compromisurilor necesare. Deoarece, uneori, „prea mult” este prea mult.

Reclame

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Gânduri. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

28 de răspunsuri la Așteptări

  1. papornitacuvorbe zice:

    e practic imposibil să găseşti perfecţiunea la o specie care prin natura ei este imperfectă; te poţi amăgi, doar că nu o vei putea face la nesfîrşit.

    Apreciază

  2. Stefania zice:

    Adevar spui Ragnar in toata postarea si-i adevarat ” Poate că traiul cu o altă persoană nu înseamnă decât un lung șir de compromisuri ” – nu putem ramane plafonati pe ideea noastra ca cel de langa noi, sa fie cum noi ne-am dori, pentru ca si acea persoana, la randul ei, poate sa aibe alte ateptari de la noi. Nu putem sa ne schimbam noi, dupa poftele si preferintele altora, pentru ca ne-am pierde personalitatea, nu ne putem transforma in clone sa gandim sa actionam si sa ne comportam dupa bunul plac al celor din jur, atata timp cat noi suntem decenti si onesti. Cred eu ca cel mai important este sa ne cautam unii altora calitatile si sa nu despicam firul in patru sa cautam defecte invizibile.
    Iar daca dorim cu adevarat sa nu ramanem singuri, suntem nevoiti sa facem unele compromisuri constructive, sanatoase, sa acceptam persoana de langa noi, asa cum este, sa ne adaptam situatiei, iar prin comunicare amiabila putem face o schimbare care este chiar deranjanta indiferent cine o face, noi insine sau pe cel de langa noi.

    O seara minunata iti doresc Ragnar ! 🙂

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Cred că relațiile ideale există numai în filme. Poate este și vina lumii hollywoodiene pentru existența acestor visuri deșarte legate de ființa perfectă. 🙂 În lumea reală, cu toții suntem supuși micilor compromisuri, încercând să menținem o legătură funcțională.
      Îți urez o săptămână frumoasă, Ștefania. 🙂

      Apreciază

  3. Pingback: Pădurea cu arome de… vis | innerspacejournal

  4. Pingback: Compot de gutuie. « Tu1074's Blog

  5. Pingback: duzina de cuvinte 7 – casuta din deal « Rokssana's Blog

  6. Quidam zice:

    Niste fiinte imperfecte precum oamenii, nu pot percepe un absolut ca „Perfectiunea”. Chiar si pe cea individuala. Odata ce acceptam asta, restul tine de o simpla alegere: iubesti din Dragoste sau iubesti din Frica? Care din ele e destul? Dar daca gasesti o persoana pe care o iubesti chiar si atunci cand o urasti, langa care ajungi si cand ai vrut sa fugi, in fata careia poti sta complet gol si care ti se muleaza pe suflet, atunci esti ok. Unii oameni se unesc pentru a-si usura viata, altii pentru ca desi stiu ca si-o complica, nu pot altfel. Dragostea ii poate face pe ambii fericiti. Trebuie doar sa stii din ce categorie faci tu parte.

    Apreciază

  7. Pingback: Povestea fotografiei din MIERCUREA FĂRĂ CUVINTE « Dictatura justitiei

  8. Quidam zice:

    P.S. De ce nu mai raspunzi la comentarii?

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Răspund acum. 🙂 Dar la cele spuse mai sus de tine, nu văd ce aș putea răspunde. Deoarece, întrebările conținute de comentariul tău suspectez că sunt retorice. Cât privește ultima afirmație, eu sunt dintre cei care aleg dragostea știind că asta le va complica viața. Eram singur, nimeni nu m-a forțat într-o noua relație; eu am ales.

      Apreciază

      • Quidam zice:

        Vorbele mele cer rareori raspunsuri dar spera intotdeauna la reactii! 🙂 Si tu esti foarte zgarcit cu ele!
        Aici nu prea inteleg… Spui ca ai ales singur sa intrii intr-o noua relatie si asta ar trebui sa-ti justifice apartenenta la „Grupul Oamenilor Care Aleg Dragostea Stiind Ca Asta Le Va Complica Viata”, nu?! Dar daca asa cum bine ai spus „nu putem trai singuri”, nu inseamna ca toti oamenii fac la un momendat gestul asta? Cu totii intram in relatii, iesim din relatii si incepem alte relatii. Diferentierea se face in functie de momentul in care te opresti: Dragoste sau Frica. Singurele doua sentimente reale,
        Si tu categoric nu faci parte din categoria in care iti place sa crezi ca te incadrezi, pentru ca atunci ar trebui sa o imparti cu mine, si niciunul dintre noi nu ar putea sa ia deciziile celuilalt. 😉

        Apreciază

    • Ragnar zice:

      Frica? Frica de a rămâne singur, la aceea te referi? Nu prea cred. Singurătatea am experimentat-o și a fost destul de bine.
      Totuși, cu tot sprijinul celor trei neuroni care zburdă liberi prin creier, nu am înțeles ultima ta frază; a fost prea subtilă pentru mine. Deși, înțeleg toate cuvintele, semnificația lor laolaltă îmi scapă; în special a ultimei tale afirmații. Dacă dorești să mă luminezi… 🙂

      Apreciază

      • Quidam zice:

        Nu stiu ce intelegi tu mai exact prin „complicatiile” pe care ti le aduce dragostea… Poate am ales eu gresit cuvantul, poate ar fi trebuit sa spun riscuri sau pasiune… Ideea e ca din nimic din ce ai scris pe acest blog, nu reiese ca esti genul de om care iubeste din Dragoste… ai facut mereu alegerile „corecte”, utile, nobile… M-ai innebunit cu Lene, cu fanteziile tale despre ea, dar nu ai facut niciun gest ca sa le indeplinesti! Cum poti sa spui ca desi te-ai mai vazut cu ea nu ai avut niciodata ocazia sa ii spui ce simti?! Ce e atat de greu in a lua de mana omul de care simti ca ai nevoie langa tine si a-i spune ca il iubesti!? Nu se poate sa nu poti face asta! Daca asta simti, daca il vrei, daca e posibil sa te vrea, cum poti sa treci pe langa o asemenea sansa?! De ce ai face asta!? De frica ca te-ar refuza!? Ca sa nu-i ranesti pe altii!? Pentru ca esti constient ca e doar o iluzie cu care te minti in lipsa de ceva real si nu vrei s-o pierzi!? Incepi sa intelegi unde bat? Si culmea e ca nici macar de ea nu vorbesti cu pasiune! In postarile tale gasesti regret, melancolie, speranta, disperare, dar pasiunea se simte doar din cele cu substrat moral, social sau religios. Nu am vazut pe nicaieri sa fi scis ceva despre cat de mult iti iubesti sotia, despre cat de fericit te face, cat de implinit te simti, cum de nimeni altcineva nu mai conteaza sau cat de mult ti-a usurat viata! Tu vorbesti de salvare reciproca, sprijin si dragoste familiala! Nu numai de frica de singuratate vorbeam eu; exista mult maI multe feluri: frica de a nu dezamagi sau a fi dezamagit, teama de necunoscut, frica de sine, de altii, de ziua de maine, groaza ca nu esti omul care te crezi, sau care ai vrea sa fii, teama ca ai putea pierde singurul lucru pe care il ai… sunt atat, atat de multe… Dar pentru Dragoste, ele nu exista. Cand am scris eu de „What dreams may come” mi-ai spus ca tu esti genul ala de om, ala care s-ar duce pana in iad dupa persoana iubita. Ok, sa zicem ca ai face-o, dar DE CE? Pentru ca e normal, si brav si barbatesc sa faci asta, sau pentru ca desi iti vine sa fugi in directia cealalta, pasii te poarta inspre ea?! Cred din toata inima ca ti-ai dori sa faci asta, sa fii omul ala, dar nimic din ce ai povestit pana acum nu sta ca marturie. Spui ca singuratatea a fost „destul de bine”?! Cat timp ai fost singur dupa divort? Fac pariu ca nu mai mult de-un an. si ala cred ca a fost primul an solo, de cand erai in generala! tu esti unul dintre oamenii care traiesc cel mai bine in cuplu. Au nevoie sa aiba pe cineva langa ei si tie iti trebuie mai ales cineva de care sa ai grija, care sa te preocupe intr-atat incat sa uiti de problemele tale. D’aia nici nu pleci de la actualul loc de munca. Ai innebuni doar tu singur cu gandurile tale! dar intr-un fel, asta ti-e si-un mare noroc. POti sa iubesti in mai multe feluri. Sunt sigura ca iti iubesti foarte mult sotia dar stiu ca ai putea iubi o alta femeie altfel, si mai mult. Eu nu pot iubi asa! Cand iubesc dau totul sau nimic, si e al dracului de greu sa traiesti asa! Sa nu poti sa te minti, sau sa ii minti pe altii, ca iubesti mai mult decat simti. AI idee cum e sa iti curga lacrimile siroaie cand un om te saruta, pentru ca te simti vinovat ca nu poti sa-ti pui tot sufletul in sarutul ala?! E crunt. Eu iubesc doar din Dragoste. Fara Frica. Tu ai mai multe variante asa ca nu ai ce cauta in categoria mea! Eu nu pot sa stau langa un om care nu-mi face fiecare celula sa vibreze! Tu nu poti sa risti totul pe necunoscut! In aceeasi situatie, am lua decizii complet diferite. Nu mai spune ca esti „dintre cei care aleg dragostea știind că asta le va complica viața”!!! Viata inseamna in primul rand Sufletul!

        Apreciază

      • Antag zice:

        Vorbele tale pustii mă amuză aprig şi mă îngrețoșează vârtos, nearătato.
        Poate îți faci cândva timp și îmi satisfaci curiozitatea, neînfricato: Pe Ragnar l-ai iubit? Sau ți-a fost nimic mai mult decât o vremelnică sursă de divertisment intelectual-onanist?
        Dacă nu l-ai iubit, de ce i-ai declarat-o sistematic? Dacă l-ai iubit, de ce ai acționat în totală discordanță cu doctrina Iubirii-fără-de-Frică, a cărei adeptă nativă te declari?
        Haide, autentico, adună-ți curajul și revino din tăcerea în care te-ai retras mișelește. De ce te temi? Nu te mai simți protejată de anonimat? De ce să dispari în neant? Glăsuiește fără frică, suflet brav. Ești la adăpost – nu știe nimic despre tine. În atâtea luni de discuții nocturne, declarații înflăcărate și planuri pentru viitorul vostru comun, nu i-ai dezvăluit nici măcar numele tău.

        Apreciază

  9. Quidam zice:

    Am exagerat… Imi pare rau… Nu aveam niciun drept sa spun toate lucrurile astea. Si probabil ca oricum nu am vazut niciodata nimic din tine…
    Nu o sa mai spun nimic… Iarta-ma…

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Hmm… Intrasem aici cu gândul de mai scrie ceva sau măcar de a termina vreo postare din ciorne, dar acum mi s-a cam tăiat cheful. Adică, nu sunt supărat, chiar m-au amuzat cele spuse de tine, sunt doar puțin bulversat de faptul că ai interpretat corect cele scrise de mine. Dar nu ar trebui să-ți ceri iertare, pentru că aproape tot ceea ce ai spus este adevărat, prin prisma celor publicate sau afirmate de mine pe acest blog sau altundeva. Iar eu nu mă supăr niciodată, atunci când îmi este spus adevărul în față. Totuși, ai pierdut din vedere un amănunt: lucrurile despre vorbești sunt chestiuni pe care un bărbat le exprimă cu dificultate. În plus, nu poți să vorbești despre dragostea pasională, care te face să îți pierzi orice rațiune, pentru că acea dragoste se trăiește. Deoarece, fiecare cuvânt, indiferent cât de…diafan ar fi, ar fi gol de conținut. Aș vorbi despre asta, dar prefer să nu o fac.
      Iar lucrurile despre care vorbești, pur și simplu nu se fac. Nu te duci la o femeie căsătorită, cu un copil, și-i spui „te iubesc.” Adică, ce este asta?
      Nu am vorbit despre dragoste? Ce aș putea spune? Am fost vreodată îndrăgostit? Eu spun că da. Dar, în cazul meu, acest sentiment la intensitate maximă ține aproximativ 6 luni, maximum un an. Aceasta este perioada maximă în care ea nu are niciun defect, iar până și defectele ei îmi par calități. Presupun că o femeie este îndrăgostită lulea pentru o perioadă mai mare de timp, dar la mine atât durează. După asta, încep să observ anumite lucruri, iar intensitatea sentimentului începe să scadă. Dar este tot dragoste, doar că într-o altă formă, lipsită de acea pasiune nebună inițială, mai cerebrală, dar dragoste.
      Cu mulți ani în urmă, când am căutat-o pe „Charlotte”, poate că era gestul unui adolescent întârziat, care se afla în căutarea unui răspuns. Poate era și puțin egoism, adică „nimeni nu mă părăsește”; cel puțin, nu fără a specifica vreun motiv. Doream o încheiere, într-un fel sau altul. Până mi-am primit răspunsul (deoarece nu a venit imediat), timp de vreo trei zile, m-am plimbat prin camera mea ca un tigru proaspăt închis într-o cușcă. Ce era, dacă nu dragoste? Iar ziua în care mi-a răspuns, spunând că „vreau să fiu cu tine” a fost una dintre cele mai fericite din viața mea de până atunci. Când mătușa ei a trimis-o acasă, în provincie, de ce am făcut acel gest, de a o cere de soție? Era doar gestul unui bărbat imatur care se temea că-și va pierde jucăria? Deși, această ultimă ipoteză ar merita poate aprofundată, eu prefer să cred că era dragostea cea care m-a împins la acel gest. O iubesc pe actuala femeie din viața mea? Eu spun că da, iar pentru vreun an a existat și acea pasiune nebună și oarbă. Am iubit-o pe „Lene”? Da, și încă o iubesc suficient încât să o las să-și trăiască viața, departe de mine.
      Oricâte trăsături feminine s-ar găsi în personalitatea mea, la urma urmei, rămân ceea ce sunt: un bărbat, o bestie. Iar un bărbat va avea întotdeauna dificultăți în a-și exprima sentimentele de dragoste. Chiar dacă strămoșii noștri au inventat noțiunea de pasiune nebună, pe vremea când femeile erau un fel de animale domestice, bune pentru perpetuarea speciei, pentru efectuarea treburilor gospodărești și în general pentru a satisface orice capriciu al soților lor. Iar acum și-au însușit aceste noțiuni, ducându-le chiar pe noi culmi ale desăvârșirii, modificându-le sensul inițial oarecum. Vorbiți acum despre aceste virtuți ca și cum ați ști ceea ce însemnau ele la început. Noi am inventat dragostea, drept o explicație a unor simțiri pe care nu le puteam înțelege altfel. Ce înseamnă cu adevărat? Nu voi insista acum, dar are o legătură cu unele lucruri ceva mai josnice.
      Și m-aș duce în iad din dragoste, nu din simțul datoriei sau pentru că ar trebui să fac asta. Dar asta este explicată de complexul martirului, nu-i așa? 🙂 Totuși, toate femeile din viața mea își vor avea pentru vecie un loc în inima mea. Într-un fel, le iubesc pe toate. Poate că sentimentul nu este unul care mă sufocă, dar este o dragoste pe care voi femeile nu o înțelegeți, la fel cum majoritatea dintre voi nu ați înțeles niciodată de ce ar muri cineva pentru noțiuni precum patrie, onoare sau credință.
      Primul an solo din generală? :mrgreen: Încearcă din nou. Primul an singur, like ever! Dar mi-a plăcut. Fără responsabilități, fără griji, doar liniște. Însă, nu a fost chiar un an; vei vedea de ce. Este o poveste care nu trebuia spusă, dar după răzgândirea din vară, am hotărât să modific unele capitole finale.
      Dar ai dreptate, nu am ce căuta în categoria inventată de tine. Decât doar în primul an de dragoste. Ce ar trebui să fac atunci? Să mă despart după un an de zile de fiecare femeie, pentru că nu o mai iubesc la fel ca-n primele zile? Dragostea mea se schimbă cu timpul, dar asta nu o face mai puțin nobilă față de a ta. Deoarece devine cea mai prețioasă formă de dragoste: cea necondiționată. Nu există vreun lucru pe care-l să-l facă această femeie care să mă determine s-o urăsc vreodată. Chiar dacă m-ar înșela, tot aș iubi-o. M-aș ascunde într-un colț și aș muri lent, dar tot aș iubi-o. Așa cum le iubesc și pe toate celelalte.
      Așa că nu-mi vorbi despre dragoste ca și cum n-aș ști ce înseamnă, R. Știu prea bine, și are prea puțină legătură cu rațiunea. Voi femeile o trăiți altfel – vă abandonați rațiunea pentru prea multă vreme, iar din acest motiv alegeți deseori în mod greșit. Noi suntem lipsiți de rațiune o perioadă ceva mai scurtă, atât.

      Apreciază

  10. Quidam zice:

    Nu era locul meu sa spun acele lucruri. Dar raspunsul tau, nu ma face decat sa continui…
    Barbatilor le e mai greu sa isi exprime dragostea in fata celor pe care ii iubesc. Dar cand ea ii chinuie, cand le fura noptile si le bantuie zilele, isi gasesc un refugiu in lucrurile al caror adevarat inteles si poveste il stiu doar ei: in arta; in muzica, pictura… si mai ales in scris. Pentru ce s-au scris cele mai mari romane si poezii ale lumii daca nu pentru Dragoste?! Pentru dragostea in care totul e posibil dar nimic nu e facil, pentru dragostea care nu poate sa moara desi incerci sa o ucizi, pentru dragostea ce scoate extraordinarul de unde nu credeai ca se afla decat obisnuitul! Dar daca asta simti tu fata de ea, incep sa inteleg de ce din scrierile tale lipseste mereu ceva…
    Ai dreptate, nu faci o asemenea declaratie unei femei casatorite ( decat in anumite conditii), o faci INAINTE! O faci cand unicul impediment e frica, nu onoarea. Doar nu o cunoscusei ieri! Daca chiar ai fi simtit ca „she’s the one”, ai fi facut-o demult.
    Si primul an dintr-o realatie e bazat in primul rand pe atractia fizica si vriia serotoninei surescitata de noua descoperire. E indragosteala, nu dragoste! Cand faza asta trece incepi sa sesizezi defecte care diminueaza instant pasiunea. Dar dragostea reala si durabila, contine de la inceput si pasiune si ratiune! Dragostea e mai inteleapta decat credem noi! Si voi barbatii sunteti mult mai capabili de a le imbina pe cele doua decat sunt femeile. Dar tu esti atat de dur cu tine insuti si atat de recunoscator pentru fiecare bruma de dragoste si intelegere care ti se ofera! Urasc asta la tine! Toate relatiile de care ai vorbit au fost cu femei care ti s-au oferit fatis. Ai luptat pentru ele cand simteai ca obstacolul nu e in inima lor ci in mintea altora. Iti place sa te vezi o bestie pentru ca asa e mai usor sa te explici, sa taci, sa te infranezi. Spui ca esti mai bun decat Papa… Cat de crud!
    Te cred ca ai destul testosteron in tine cat sa mai donezi si altora, dar mizezi exagerat de mult pe sex si sexualitate! Pasiunea nu e doar carnala. Si sa ramai langa un om si dupa ce ea trece e mai mult apanajul femeilor! Ca Dragostea unui barbat sa ramana constanta, e nevoie sa ca pasiunea pentru o femeie ca tot, sa nu se diminueze. Si asta nu se poate intampla cu oricine, oriunde, oricand. Voi nu ati inventat dragostea, dar probabil ca ati simtit-o primii. Desi femeile isi pierd capul mai usor. ele trec mai repede peste un esec emotional, daca le sunt satisfacute alte nevoi.
    N-am vrut sa insinuez ca tu nu ai sti ce e dragostea. Doar ca te multumesti cu foarte putin. Din punctul meu de vedere DA, ar trebui sa te desparti de fiecare femeie dupa primul an daca sentimentele nu mai sunt aceleasi. Ar trebui sa o faci in secunda in care te uiti in ochii persoanei iubite si realizezi ca pentru prima data nu mai simti nevoia de a-i spune te iubesc. Punct si de la capat. Sa pui capat unei relatii nu inseamna neaparat sa ranesti sau sa urasti. POti sa iubesti un om atat de mult incat sa stii ca altul in locul tau ar face-o mai bine. Ca poate tu ocupi locul altuia mai potrivit. A carui iubire pentru acea persoana nu se va diminua, care nu va sesiza defectele pe care le vezi tu, care ii poate da celuilalt exact iubirea pe care o primeste . Asta e viziunea mea. Si colericul din mine nu ma poate lasa sa inteleg dragostea altfel.
    Tu le iubesti pe toate. Dar nu te iubesti pe tine. Platesti pentru vine ce nu iti apartin. ai iubit-o pe Charlotte dar ai luat-o de nevasta din prostie. Niciun barbat cu scaun la cap nu se insoara la 20 si un pic de ani! Tu te-ai hotarat sa incerci fericirea vesnica inainte sa stii ce e aia cu adevarat. Ai folosit cuvantul „pasiune” de atat de multe ori… Pacat ca nu ai avut niciodata ocazia sa il imbini cu un strop de intelepciune. Esti un om mult prea sensibil pentru viata pe care a trait-o… dragostea nu are nicio legatura cu a fi barbat sau femeie. Are legatura cu tine.

    Apreciază

    • Ragnar zice:

      Ce pot spune? În mare, ai dreptate. Dar nu intenționez să-mi părăsesc soția, căutând o dragoste ideală iluzorie. Nu am făcut-o în trecut (adică, s-o părăsesc după un an) și nici nu o voi face acum. Viziunea mea este diferită. Nu cred că iubita mea din vis există cu adevărat. Iar dacă există, poate ne vom întâlni on the other side. 🙂
      Cât despre motivul pentru care nu am făcut acea declarație înainte, acesta este parțial cuprins în postarea „Scrisori către Lene II”. Probabil, nu ai citit-o.
      Dar mă iubesc, R. Într-un fel mai greu de înțeles, dar o fac. Poate nu sunt mulțumit de unele alegeri făcute, dar nu este acesta cazul tuturor oamenilor?
      Prostie? Prefer să cred că fost altceva. Ceva mai nobil. Cine spune că trebuie să ne trăim viața zburând din floare în floare, până când o vom găsi pe cea mai parfumată și mai colorată? Strămoșii noștri se căsătoreau mai devreme decât am făcut-o eu. Iar unii erau chiar foarte fericiți. Niciun bărbat cu scaun la cap? Atunci, cred că nu sunt asta. 🙂
      Mult prea sensibil? Cred că se poate spune și așa. După cum spuneam mai demult, poate trebuia să fiu fată. 🙂

      PS: Ai spus, „Toate relațiile de care ai vorbit au fost cu femei care ți s-au oferit fățiș.” Așteaptă să vezi următoarele capitole. :mrgreen: Știu, sunt un copil mare și enervant. Poate acesta este și secretul pentru care ele vin la mine. 🙂

      Apreciază

      • Quidam zice:

        Sigur ca nu ai face asa ceva! Nu ai niciun motiv sa o faci. Mai ales ca ai renuntat la iubita ideala inca de cand ideea ei a prins pentru prima oara contur in mintea ta…
        Am recitit acum „Scrisori catre Lene II” si tot ce pot sa spun e : Cat de convenabil! 😉
        Cu ocazia asta, mi-am mai aruncat privirea si pe alte postari mai vechi… Trebuie neaparat sa le salvez pe computer, pentru ca asa imi tine prea mult pana gasesc ceea ce caut! Anyway… Cred ca inteleg ce spui acum si probabil intelegeam ce spuneai si atunci, chiar daca folosesti aceleasi vorbe. Din pacate, firea mea nu ma lasa sa tac si sa zambesc intelegator cand aud astfel de idei. Oricum, sper din tot sufletul ca alegerile pe care le-ai facut, te fac fericit! 🙂
        Dar tot o sa ma mai enervez cand o sa scrii asemenea bazaconii! :mrgreen:

        Apreciază

    • Ragnar zice:

      Convenabil? 🙂 Ești incorigibilă. 🙂 Aha, deci tu cotrobăiai pe aici. Cumva, am senzația că la anumite postări te interesează mai mult ce am răspuns la unele comentarii, decât postarea în sine. Fericit? Aș răspunde, dar mă tem că ne-am împotmoli în înțelesurile semantice ale cuvântului.
      Nervi? Este vechea poveste cu potențialul irosit? Dar dacă te înșeli asupra mea și nu sunt decât un chip din mulțime, neavând nimic deosebit față de ceilalți dobitoci?

      Apreciază

      • Quidam zice:

        Sigur ca a fost convenabil! 🙂 Comportamnetul ei de atunci si situatia voastra ulterioara ti-au servit ca motiv pentru a considera orice propunere nepotrivita. Totul intru pastrarea carcaterului tau nobil, neprihanit. De aici, si felul tau de a te iubi.
        Cuvintele din postari, raspunsurile de atunci, cele de acum, discrepantele dintre ele, reactiile… Ti-am spus deja ca vreu sa aflu tot ce se afla in sufletul si in mintea aia „twisted” a ta! 😀
        Deja ai ceva deosebit fata de ceilalti dobitoci: I like you. And I don’t like many people. Si eu nu ma insel niciodata! Ideea in sine e o ineptie. 😉
        E mai curand o combinatie intre temperamentul meu si credinta in potentialul tau. Ai putea sa faci, sa ai, mult mai multe. Daca nu vrei, nu inseamna ca nu ai putea avea.

        Apreciază

    • Ragnar zice:

      Discrepanțe? Sunt și din astea? Cred că depinde de starea avută la respectivele momente și, probabil, este doar o diferență subtilă, pentru că nu prea obișnuiesc să-mi schimb opiniile despre un anumit lucru.
      I like you too, R. 🙂 Mi-ai plăcut încă de la primele tale comentarii, dar știai asta. Și sunt flatat că mă aflu printre puținii privilegiați intrați în grațiile tale.
      Observ cumva noțiunea de infailibilitate legată de rezoluțiile tale? 🙂

      Apreciază

      • Quidam zice:

        Corect, discrepantele sunt intre raspunsurile tale emotionale. Parerile nu ti le schim)i nici daca alternative mai convenabile ti-ar dansa goale in fata. Exact ca orice Taur care sa respecta! 😀
        Sa nu-mi spui ca abia acum ti-ai dat seama! Am mai spus, nu e vina mea ca am intotdeauna dreptate. E mai mult un blestem. Dar ii poate ajuta pe ceilalti: cand nu stii in ce sa mai crezi, poti sa crezi in mine.
        Stii… mi-a trecut azi noapte prin cap o idee si desi nu are nici o legatura vizibila cu discutia noastra, as vrea sa iti pun o intrebare… Daca ai sti cu siguranta ca exista altceva dupa aceasta lume, ca moartea nu e sfarsitul, ti-ai schimba modul de abordare a vietii? 🙂

        Apreciază

    • Ragnar zice:

      Cel mai probabil, nu. Alte evenimente însă m-ar putea determina să-mi schimb modul de viață. 🙂

      Apreciază

      • Quidam zice:

        Serios?! Astea chiar sunt cuvintele omului care spune ca nu poate face nicio miscare daca nu stie ce se ascunde in spatele celeilalti usi?! Si multe alte declaratii asemanatoare!? 😕
        Si… c’mon!!! 😥 Stiai doar ca o sa ma roada curiozitatea! CUm poti sa faci a doua afirmatie cand stim amandoi ca nu ai de gand sa-mi raspunzi la inevitabila intrebare: CE????

        Apreciază

    • Ragnar zice:

      Da. Cât de surprinzător ar părea, nu aș face nimic dacă aș avea confirmarea existenței Divinității. Ar fi un gest plin de ipocrizie și nu sunt atât de prost încât să cred că Dumnezeu nu ar ști că m-am schimbat de frică. Deși, nu știu în ce mod ar putea interveni această confirmare. Deoarece, chiar dacă Christos ar cobori și m-ar ridica la cer, aș avea dificultăți de procesare a evenimentului. Extratereștrii, substanțele psihotrope sau un experiment al vreunui serviciu secret ar fi printre posibilele explicații, pe lângă cea a existenței lui Dumnezeu. Singurul mod în care aș crede cu adevărat ar fi să capăt eu vreo putere, să pot face ceva supranatural, sau să mă vindec în mod miraculos de boli. :mrgreen:
      Însă, dacă aș rămâne din nou singur, într-un fel sau altul, asta ar conduce spre două direcții posibile. Iar una dintre ele ar însemna, surprinzător, tocmai apropierea de divinitate. Cred că aș fonda o sectă sau ceva asemănător. 🙂 Propovăduind iertarea, dragostea, disprețuirea lumii materiale și a materialismului șamd.
      Cealaltă direcție posibilă este dezvăluită în postarea „Parazit”. 🙂 Alegerea uneia dintre cele două opțiuni depinde foarte mult de felul în care s-ar concretiza acea singurătate.
      Am răspuns la inevitabila întrebare? 🙂

      Apreciază

      • Quidam zice:

        🙂 Nu sunt atat de naiva incat sa cred asta! Si nu mi-am ales cuvintele din intrebare aleatoriu.Nu te-am intrebat de vreo Divinitate, de un Dumnezeu crestin sau nu, ci de o alta existenta in continuarea acesteia. Indiferent cum ar fi ea. Stiu ca nu poti ignora toate cunostintele religioase pe care le ai si nici scepticismul, dar eram curioasa sa stiu daca intr-o clipa de certitudine, ca moartea nu e un sfarsit ci doar o… schimbare, ai vedea altfel lucrurile. Fara Rai, fara Iad, fara ingeri sau demoni, fara prostii de genul asta.
        Iar raspunsul la inevitabila intrebare este mai mult decat as fi putut sa visez! 😀 Apreciez
        detaliile dar ai fi putut raspunde mult mai simplu: „Sa nu mai am niciun motiv sa nu ma simt singur.”. 🙂 Si nu cred ca ai merge cu adevarat pe una dintre cele doua optiuni; la un moment dat ai lua-o din nou de la capat.
        Si referitor la postarea „Pe scut sau…”, nu mai combina credintele generale cu opiniile tale personale. Adica nu la modul asta. Omenirea are nevoie de acest „mit” si unii oameni din ea, cu atat mai mult. Si din acei „unii”, o parte l-au folosit in interese personale iar altii pentru ca nu puteau traii altfel. Sa mori e usor. SA STII ca in curand o sa mori, sa ai constiinta inevitabilitatii ei, asta e greu. Frica e aia urata si groaznica si dezgustatoare. Momentele ale in care te paralizeaza si nimic din ce ai fost si ai crezut nu mai conteaza, cand devii un animal, alea sunt groaznice. Durerea, e groaznica.
        Nu conteaza cum mori decat atunci cand nu mai stii pentru ce ai trait.

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.