Panica

Era sfârșitul lunii decembrie și totodată prima iarnă a tânărului cuplu în casa din Sagene. Atunci când închiriaseră casa respectivă, proprietarul le adusese la cunoștință faptul că locuința nu este racordată la rețeaua de gaze, iar încălzirea era asigurată prin intermediul unei centrale termice, alimentată de o butelie, aflată la subsol. Apa caldă era preparată într-un boiler electric, aflat în baie.

La scurt timp după mutare, cei doi soți vor descoperi însă faptul că aparatul de măsurare a consumului de energie electrică nu funcționa corect, înregistrând doar o parte din kilowații consumați. Cum chiria era destul de mare, acest fapt va fi considerat drept un noroc neașteptat de către cei doi. Vor hotărî astfel să folosească două radiatoare electrice, pentru încălzire. Singurul dezavantaj al acestui tip de încălzire era acela că, atunci când plecau amândoi de acasă, era necesar ca radiatoarele să fie oprite, făcându-se astfel frig din nou.

Acea iarnă se dovedise a fi una dintre cele mai aprige din ultimii 50 de ani, cu ninsori abundente și râuri înghețate complet. Ragnar abia intrase în concediu de două zile, iar încă din prima zi o răceală începuse să-l chinuie. Era o zi de vineri, 19 decembrie, cea în care simptomele sale vor degenera. Deși, lua pastile cu pumnul, către seară a început să se simtă tot mai rău. Noaptea va fi una teribilă, nereușind să închidă un ochi. Până dimineață, temperatura îi ajunsese la peste 40 de grade. Se hotărâse deja să meargă la spital. A trezit-o pe Charlotte înainte de ora cinci și au mers la cel mai apropiat spital, Ullevål universitetssykehus. Acolo, medicii vor lua decizia să-l interneze. Diagnosticul: gripă. În plus, apăruseră deja complicații ale acesteia, și anume o pneumonie dublă. Îi vor fi puse perfuzii și va fi îndopat cu medicamente, iar boala va ceda treptat. Până luni, starea acestuia era deja mult mai bună.

Marți, 23 decembrie, Ragnar va cere să fie externat, nedorind să-și petreacă Ajunul Crăciunului în spital. Charlotte va veni să-l ia acasă. Vor lua un taxi, până la casa din Sagene, pentru a evita ca aerul rece să pătrundă în plămânii lui Ragnar. După ce va intra în casă, Ragnar va fi surprins în mod neplăcut de frigul din interior. Charlotte va porni radiatoarele și va pleca să cumpere medicamentele de pe rețeta primită la externare. Între timp, Ragnar se va schimba și se va așeza cu spatele sprijinit de una dintre pernele aflate pe patul din dormitor. În acea clipă, va fi electrocutat de o senzație extrem de dezagreabilă de rece și va simți în același timp niște dureri atroce în dreptul plămânilor. Se va enerva instantaneu. Iar durerile vor crește în intensitate, devenind aproape insuportabile. „Ce naiba se întâmplă, de ce nu dispare durerea?„, era întrebarea care îi amplifica starea de neliniște. Înainte să revină Charlotte de la farmacie, era deja îmbrăcat din nou în haine de stradă, gata să se întoarcă la spital.

Pe când se îndreptau către stația de taximetre, Ragnar era deja în stare de criză. Durerile de spate erau îngrozitoare de-acum, începuse să respire cu greutate, și simțea ca și cum inima îi fusese prinsă într-o menghină. La momentul la care au ajuns la spital, corpul îi era scuturat de convulsii, abia se putea ține pe picioare, iar în piept parcă avea un pietroi.

Medicul îi va spune că are un atac de panică, o idee de neconceput pentru Ragnar. După câteva analize, aceasta îi va injecta un calmant și-i va scrie o rețetă pentru niște pilule roz, pe care să trebuia le ia pe viitor, dacă mai avea astfel de accese. Ragnar nu înțelegea, refuzând să creadă că acele simptome se petrecuseră doar în mintea sa. Mai ales că spatele îl durea în continuare. Explicațiile femeii din fața lui i se păreau neverosimile. Aceasta îi spunea că durerile sunt cauzate de efortul făcut de plămâni pentru a respira, din ultimele zile, iar inima sa nu avea nimic. Începuse să se liniștească încă din clipa în care, la afirmația sa că tot îl mai doare spatele, făcută pe un ton nervos, probabil, văzuse teamă pe chipul și în privirea acelei femei. Se temea de el. Îi era frică să nu fie vreun nebun, pesemne. După aproximativ o oră de la sosire, părăsea acel spital încă nedumerit, dar calm.

Mai târziu, punând cap la cap cele petrecute, va ajunge să accepte că a fost un atac de panică. Era prima și ultima oară când îl va fi doborât teama, teama de moarte. Îngerul cenușiu îl vizitase iarăși, de această dată punând în scenă o comedie încărcată de sadism.

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Tentative literare. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Panica

  1. Stefania zice:

    Sa inteleg ca Ragnar a inteles ca nu trebuie sa-i fie teama de moarte si ca este pregatit s-o intampine? A inteles oare ca moartea-i sigura si singura destinatie comuna pentru noi toti si ca este important felul in care mori ?
    Foarte frumos ai povestit, chiar si acest episod trist, dar cine spune ca doar bucuriile pot fi povestite frumos ?

    O zi minunata iti doresc Ragnar ! 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s