Capitolul XXXVII

*** Drammen

Motto: „Viața poate fi înțeleasă numai privind înapoi; însă trebuie trăită privind înainte…”

Ultimele zile din luna august au fost deosebit de agitate pentru Ragnar. Mutarea la Drammen însemna nu numai transportarea tuturor obiectelor sale personale, ci în primul rând găsirea unei locuințe potrivite. Ar fi putut desigur să locuiască la bunicii săi, dar nu voia să facă naveta. Prin urmare, se va hotărî să închirieze o garsonieră, în apropierea podului Ypsilon. Iar începând cu 1 septembrie se va muta acolo. Cel mai nemulțumit de aceste evenimente va fi motanul său, Tyr. După luna în care Ragnar fusese plecat în concediu la Hovjordet, timp în care Tyr fusese singur, vizitat doar de Anna la două-trei zile, venea și această mutare, lucru care îl va stresa în mod deosebit pe motan. Însă, acesta își va reveni, după câteva zile în care va susține o serie de „concerte” nocturne.

Primele săptămâni petrecute la noul său loc de muncă vor fi unele ușor neplăcute. Noii săi colegi îl priveau cu suspiciune, neînțelegând motivul pentru care cineva din capitală și-ar dori transferul la o filială din provincie. Cel mai curios era șeful de departament, care îl bănuia că ar fi un spion al conducerii centrale, trimis să-i supravegheze activitatea. Nici directorul general nu-l privea cu ochi buni, probabil din aceleași motive ca ale subalternilor săi. Relațiile cu personalul din cadrul filialei vor rămâne unele destul de reci, pe întreaga perioadă în care va lucra la Drammen. Doar cu tânăra sa colegă de birou, o roșcată volubilă pe nume Elise, se va înțelege mai bine, mai ales după trecerea în noul an, dar această poveste va fi spusă la timpul ei.

În copilărie și adolescență, apoi mai rar la maturitate, Ragnar mai fusese la Drammen, însă mereu pe fugă, cu diverse treburi, vizitând ruinele cetății medievale sau pentru vizionarea unei partide de fotbal a echipei locale; niciodată nu rămăsese în oraș mai mult de câteva ore. Acum însă, locuind acolo, descoperea farmecul unui oraș de provincie, cochet și curat, lipsit de agitația particulară capitalei. Aerul era mai proaspăt, casele erau mai îngrijite, iar oamenii aveau chipurile mai luminoase. Nu exista acea încrâncenare și nici acea răutate permanent întâlnite pe fețele majorității locuitorilor din Oslo. Singurul lucru care-i lipsea oarecum erau parcurile impresionante din capitală, aici acestea fiind de dimensiuni mult mai reduse. Însă, farmecul arhitecturii demodate a orășelului compensa această pierdere.

După aproximativ o lună de la mutarea la Drammen, pe la mijlocul zilei, Ragnar primea un telefon de la mama fostei sale soții, Charlotte. Aceasta îi comunica faptul că Charlotte avusese o depresie puternică și era acum internată într-un salon al spitalului psihiatric Gaustad. „M-am gândit că ai vrea să știi,” acestea au fost cuvintele mamei acesteia. Cuvinte care îl vor bântui câteva săptămâni la rând; „de ce naiba aș vrea să știu?„, fiind întrebarea pe care și-o va pune cel mai des. Însă, atunci, prima sa reacție a fost aceea de a-și lua o zi de concediu, pentru a merge la Oslo s-o viziteze pe Charlotte. Cu toate acestea, înainte ca programul de lucru să ia sfârșit, reușise să treacă peste acel impuls emoțional, luând decizia de a nu merge să o vadă. O va suna în schimb pe mama acesteia, la fiecare două zile, întrebând-o despre starea Charlottei. Înainte să treacă o săptămână, aceasta ieșea din spital, pusă din nou pe picioare de medici.
Se va întreba deseori dacă luase decizia cea mai bună atunci, prin faptul că nu a fost s-o viziteze. Probabil, se temea că, văzând-o la pământ, i se va face milă și va încerca reînnodarea relației. Iar astfel o va lua de la capăt, într-o legătură care era sortită de la început eșecului.

Pe la sfârșitul lunii noiembrie, iarna se instalase deja, oarecum ceva mai devreme decât în alți ani. Acoperit de o pătură albă, Drammen arăta ca un orășel din poveștile copilăriei. Iar iarna aceea, va aduce cu ea un prilej neașteptat pentru Ragnar de a-și împlini o mai veche dorință.

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Viața lui Ragnar. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s