Puterea cuvintelor

Această poveste nu este una plăcută; relatează o întâmplare nefericită petrecută acum mai bine de patru ani. Într-o relație, deseori nu sunt faptele cele care îi șubrezesc fundația, ci cuvintele; cuvinte care au darul de a crea răni adânci, fără de leac.

Era acea zi fatidică de 17 martie a anului 2007, o zi în care eu și Charlotte am avut o ceartă; ca de obicei în ultimul an, aș putea spune. Aceste certuri fără de sfârșit, pentru cele mai neînsemnate motive, mă aduseseră într-o stare…dezagreabilă. Adevărul este că începusem să mă satur de acea atmosferă tensionată, de multe ori întâmplându-se să nu-mi doresc să revin acasă. În acea sâmbătă, cearta a degenerat într-un schimb de cuvinte mai dur ca în alte dăți.

Totul a pornit de la un eveniment care avusese loc în vara anului anterior, când o adusesem pe bunica mea în capitală, pentru o serie de analize medicale. Printre altele, aceasta fusese diagnosticată cu glaucom și doream să fim siguri înainte de a începe un tratament. În prealabil, discutasem toate detaliile cu Charlotte, cerându-i aprobarea pentru cheltuirea banilor în acest scop. A fost de acord, atunci. Suma totală cheltuită cu bunica mea s-a ridicat la aproximativ 1000 de euro, una destul de importantă. O duceam mai bine însă la acea vreme, când încă nu apăruseră semnele crizei financiare. După cum am spus mai sus, toate acestea îi fuseseră aduse la cunoștință Charlottei cu mult timp înainte. Totuși, odată cu venirea toamnei, a început să-mi reproșeze, mai întâi în mod voalat, apoi fățiș cheltuirea acelor bani. Iar acest lucru s-a întâmplat și în acea zi de sâmbătă.

Cu acest atu la îndemână, a început să-mi ceară să-i cumpăr tot felul de chestii; unele utile, altele nu. Precum un robot costisitor de bucătărie, pe care l-a folosit aproximativ o dată pe lună, în perioada în care am mai fost împreună. Apoi, a urmat un inel aproape la fel scump ca robotul, de parcă inelul de logodnă și verigheta nu erau suficiente. [Însă cred că această dorință mi s-a părut una frivolă din cauză că eu detest bijuteriile și împopoțonarea. Femeile se pare însă că au o slăbiciune pentru lucruri strălucitoare.] A urmat motivul ultimei certe, o pereche de cizme, marca Tommy Hilfiger; întâmplător, cea mai scumpă pereche din întreg magazinul. Dintr-un motiv anume, Charlotte avea impresia că banii îi poți tipări acasă la imprimantă; în pofida faptului că venitul ei era de vreo patru ori mai mic decât al meu. Chestiunea este că nu-i spuneam niciodată că nu vreau să le cumpăr, ci doar o rugam să aibă răbdare puțin, deoarece nu aveam bani la acel moment. La care, întotdeauna, replica ei era: „Pentru alții se găsesc bani!„; ignorând cu bună știință faptul că banii utilizați pentru bunica proveniseră din depozitul bancar avut la acea vreme. Și nu puteam să mă duc mereu să retrag bani dintr-un depozit la termen. Dar orice explicație de-a mea se lovea parcă de un zid, Charlotte părând să nu mai audă și să nu înțeleagă nimic din ce spuneam, fiind mereu irațională și nervoasă. La final, ori tăcea, întunecându-i-se chipul, ori începea să plângă și să spună că n-o iubesc la fel de mult cum îmi iubesc rudele de sânge și altele asemenea. Și întotdeauna cedam. I-am luat și acele cizme, dar asta n-a mulțumit-o decât momentan. Seara, când am ajuns acasă, a început din nou.

Însă, de acea dată, tonul și cuvintele folosite au contribuit într-o mare măsură la ruptură. „Eu sunt cea care-și desface picioarele, nu mamaia„, au fost cuvintele ei exacte. Îngrozitoare vorbe, încărcate de venin, ce au fost ca un pumnal înfipt în inima mea. Nu le-am uitat și, câtă vreme mă va ajuta sănătatea mentală, nu le voi uita niciodată. Mai ales că, unul dintre lucrurile pe care nu le tolerez în familie este obscenitatea.

După fiecare ceartă urma o perioadă de tăcere, după care mereu eu eram cel care spărgea gheața. Nu și atunci. M-am dus în dormitor, am scos o geantă și am început să-mi împachetez câteva lucruri. Charlotte era în sufragerie, aproape vânătă la chip. M-am oprit și m-am uitat la ea, dar nici măcar nu m-a privit. Sincer să fiu, atunci când am început să împachetez nu doream cu adevărat să plec, în pofida celor spuse de ea. Credeam că asta o va face să cedeze și să-și ceară iertare. M-am înșelat. „Plec„, i-am spus. Abia atunci a ridicat ochii și m-a întrebat nervoasă: „Unde pleci?” „La un hotel„, a fost răspunsul meu, la care ea nu a mai replicat nimic.

Pe când mă încălțam pe hol, am tot sperat la un „nu pleca„, o solicitare ce nu a mai venit. Am aruncat o ultimă privire în oglinda de pe hol – eram livid la față; cu cât trecea mai mult timp, iar Charlotte tăcea, cu atât mă enervam mai tare. La vremea la care deschisesem ușa, eram deja hotărât să divorțez. Poate am greșit în acea zi și nu trebuia să plec, dar paharul se umpluse. Ce s-a întâmplat mai departe este descris în capitolul XXXIV din „Viața lui Ragnar„, nu voi mai reveni asupra subiectului.

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Suvenire. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Puterea cuvintelor

  1. Stefania zice:

    Imi pare rau Ragnar ca ai avut o casnicie esuata.

    ooo, da… uneori cuvintele sunt sfasietoare si dor mai tare decat o palma. Cunosc prea bine sentimentul provocat de un cuvant taios.

    O seara minunata si-o noua saptamana pline de reusite iti doresc Ragnar!

    Apreciază

  2. Pingback: prima intalnire « Rokssana's Blog

  3. Pingback: Prima întâlnire « My virtual Outback

  4. Pingback: Realitatea lui Elan Schwartzenberg si Realitatea lui Sebastian Ghita « Hai ca se poate!

  5. Pingback: Basescu se razboieste cu liderii poltici din UE « Hai ca se poate!

  6. Pingback: Luni « Ioan Usca

  7. Pingback: 59 de principii ale profesorului de succes (30) | innerspacejournal

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s