Capitolul XXXVIII

*** În ochiul furtunii

Motto: „Nimeni nu ar alege o existență în singurătate în schimbul deținerii tuturor celorlalte lucruri din lume.”

În penultima zi a lunii noiembrie a anului 2007, Ragnar va da curs unui anunț publicat de gazeta locală, al cărei redactor-șef se afla în căutarea unui jurnalist axat pe probleme de politică externă. Găsea astfel, în sfârșit, ocazia utilizării diplomei sale în jurnalism. Interviul a decurs bine, iar începând cu ziua a cincea a lunii următoare obținea un contract de colaborare și o rubrică săptămânală în ziarul local, Drammens Tidende. Probabil, cel mai important lucru care a contribuit la angajarea sa a fost constituit de faptul că pretențiile sale financiare erau unele destul de reduse. Va constitui o experiență interesantă, chiar dacă această activitate nu presupunea prezența la sediul gazetei, articolele fiind trimise prin poșta electronică. Dar ziua în care când i-a fost publicat primul articol, iar la finalul acestuia era tipărit numele său, a constituit un moment aproape euforic. Prima persoană care-l va felicita va fi colega sa de birou, Elise, care-l va și invita după program să sărbătorească într-un bar aflat aproape de podul Ypsilon. Aceasta va fi prima dintre numeroasele vizite pe care le vor face cei doi acolo. Mereu la inițiativa ei, constând în forma unei întrebări inocente („Vrei să bem ceva după program?„), aceste escapade bahice au ajuns de la acea ieșire ocazională, la trei într-o singură săptămână, înaintea sărbătorilor de iarnă.

Crăciunul acelui an îl va petrece, pentru prima oară din anul 2000 încoace, la Hovjordet. Pentru noaptea de revelion, firma organiza o petrecere cu prezența obligatorie la un restaurant din Drammen. În acea noapte, la scurt timp după trecerea în noul an, înainte să plece acasă, mai devreme decât ceilalți, Elise va veni după el în afara restaurantului pentru a-și lua la revedere și îi va aplica un sărut aproape indecent pe buze. Un gest atribuit de Ragnar unei cantități prea mari de alcool consumată de către aceasta.

Nimic nu părea să se fi schimbat, totuși, după revederea din prima zi de muncă a noului an. Elise era la fel de guralivă, iar vizitele în barul din apropierea casei lui Ragnar au devenit din ce în ce mai dese, adică aproape în fiecare zi. Singura deosebire era că acum Elise îl săruta pe obraz la despărțire, după plecarea din bar, lucru determinat probabil de nașterea unei relații de amiciție între cei doi. Asta s-a întâmplat până într-o zi…

Era prima săptămână a lunii februarie din noul an, o zi de miercuri. Ragnar și Elise vor bea ceva la barul din apropiere de serviciu, ca de obicei. La despărțire însă, Elise nu-l va mai săruta pe obraz, ci pe gură. Mă rog, un observator independent ar fi putut să spună că și el a avut o mare contribuție la acel gest. De la sărut, unul destul de necuviincios, s-a ajuns la un îndemn șoptit: „Să mergem la mine.” Bineînțeles, dacă avea să îl întrebe cineva despre asta vreodată, Ragnar ar fi spus că a fost ideea ei. Va urma o descătușare nestăpânită a unor energii ținute în frâu până atunci; totul desfășurându-se într-un tempo rapid, determinat de faptul că Elise trebuia să fie acasă cel mai târziu la ora 18.

A doua zi, povestea s-a repetat; la fel și în zilele lucrătoare care vor urma. Nimeni nu făcuse vreo afirmație cu privire la ce reprezenta acest dezmăț; cei doi se lăsau pur și simplu pradă simțurilor. Nu a întrebat-o niciodată lucruri precum, „da, dar soțul tău…?” Cu toate acestea, Ragnar avea nevoie de o definire a relației dintre ei, una pe care s-o audă din gura ei. A căutat, astfel, un moment oportun și o întrebare potrivită, pentru a afla un răspuns.
Pe la mijlocul lunii martie, în timp ce Elise se îmbrăca, iar el stătea în pat și o privea, a pus acea întrebare: „Ce facem noi aici, Elise?” Ea s-a oprit și l-a privit cu ochii ei azurii, intuind sensul întrebării lui. „Știi, și eu m-am întrebat asta. Nu sunt sigură încă,” a fost răspunsul ei. A continuat să se îmbrace cu gesturi ceva mai iuți, adăugând apoi: „Cred că-mi înșel soțul cu tine. Asta doreai să auzi?” El a tăcut, preț de câteva clipe, apoi a continuat: „Ți-ai părăsi soțul pentru mine?” Elise s-a oprit din nou, privindu-l în tăcere. „Am nevoie de timp să-ți răspund la asta. Deocamdată, hai să ne mulțumim cu ceea ce avem. Adică, o aventură savuroasă,” a rostit ea, aplecându-se apoi și administrându-i un sărut ferm și obraznic.

Va urma o perioadă în care Ragnar nu va mai pune întrebări imprudente, lăsând-o pe ea să decidă cursul relației lor interzise.

*

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Viața lui Ragnar. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Capitolul XXXVIII

  1. Pingback: First Words « Gabriela Elena

  2. Pingback: Our landscapes (sau pe unde am umblat săptămâna asta) | innerspacejournal

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.