Un drum anevoios

De ceva vreme, m-am îmbarcat într-o expediție care s-a dovedit a fi mai dificilă decât credeam la început. Încercarea mea de a deveni un om mai bun întâmpină o serie de obstacole. Cel mai greu este la serviciu, deoarece orice semn de omenie este interpretat drept un semn de slăbiciune. Iar câinii de acolo abia așteaptă asta. În această direcție, drumul pare să fie blocat, fără vreo șansă de a trece mai departe. Tentativa mea de a-i proteja pe cei slabi de abuzurile celor puternici este amânată sine die. Mai ales că, persoanele pe care am încercat să le salvez se mulțumesc cu situația lor și nici nu au demonstrat un caracter foarte onorabil. Uneori, cei slabi își merită soarta – nu poți salva un om care nu-și dorește să fie salvat.

A doua chestiune în care m-am împotmolit o reprezintă îmbunătățirea relațiilor cu familia. Deși le-am oferit o șansă, o portiță de scăpare din iadul în care se zbat, am fost refuzat politicos. Chiar dacă nu se poate afirma că suntem în relații foarte reci, acestea nu sunt nici foarte calde. Adică, ultima oară când am fost într-o vizită la părinți a fost în luna iulie, în ziua în care acel motan negru și cuminte a murit. Iar atunci am fost să-l văd pe el… Când este ultima oară când m-au vizitat ei, nu mă întrebați, pentru că a trecut prea multă vreme de atunci ca să-mi aduc aminte. Totuși, cred că asta a fost în urmă cu vreun an și jumătate. Cu toate acestea, lupta pe acest front nu este încheiată încă. Voi încerca să găsesc o metodă pentru materializarea demersului meu.

Singurele rezultate favorabile au fost obținute în relația cu soția mea. Desigur, aici nici nu prea au fost probleme foarte mari. Încerc să o ascult, chiar dacă ceea ce spune mă plictisește de moarte câteodată. Da, știu, sună crud ceea ce spun, dar ce vreți? Suntem diferiți, adică bărbații au cu totul alte preocupări decât femeile. Chestiuni precum interacțiunea pe parcursul zilei cu un copil sau o colegă de muncă, nu sunt exact printre lucrurile care prezintă interes pentru mine. Însă, memorez aproape fiecare cuvânt pe care-l rostește și am ajuns să cunosc aproape fiecare detaliu al relațiilor ei cu colegele de serviciu (principala ei cauză de stres). Ce reprezintă asta, dacă nu un oarecare succes în cadrul efortului meu de a deveni un om mai bun? Sau este vechea zicală, cu drumul spre iad pavat cu intenții bune? :mrgreen:

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Personale. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

13 răspunsuri la Un drum anevoios

  1. Stefania zice:

    Nu vreau sa-ti dau sfaturi Ragnar, nu sunt eu in masura s-o fac, dar nu purta o relatie rece cu parintii tai, oricat de mult crezi tu, ca ei sunt responsabili pentru aceasta raceala dintre voi. Nu trai in suparari cu ei, pentru ca atunci cand nu vor mai fi, o sa regreti si asta te va durea foarte tare. Cere-ti iertare sau iarta-i daca tu crezi te-au suparat, dar apropiete de ei… E divin acest lucru. Sangele apa nu se face. Voi sunteti uniti prin sange si asa veti ramane in veci, nu lasati rautatea sa va tina departati unul de altul.

    Si nici cu sotia ta…
    Bunatatea este cea mai puternica arma Ragnar!

    O seara minunata iti doresc Ragnar! 🙂

    Apreciază

  2. Pingback: arta « Rokssana's Blog

  3. Pingback: 59 de principii ale profesorului de succes şi nu numai (37) | innerspacejournal

  4. Sunt atât de complicate , câteodată, toate pe lumea asta. Și mai rău este când simți că nu poți găsi nicio cale. Totuși există. Categoric.
    Nu dau sfaturi. De fapt, dau, doar dacă mi se cer.
    Sunt mamă de băieți mari, așa că înțeleg multe.Nu-ți alegi părinții, cum nu-ți alegi nici copiii, dar sunt de acord cu Ștefania- sângele apă nu se face.copiii se iubesc necondiționat.
    Eu îmi iubesc copiii ca o leoaică. Cred că asta simt toate mamele..
    Există un proverb=când nu mai ai mamă, nu mai ai nimic.
    Ea, mama, este legătura cu tot.
    Îți doresc din tot sufletul să ai putere să treci peste toate piedicile și să găsești iubirea. Ea rezolvă totul!

    Apreciază

  5. Pingback: Contribuţie « Ioan Usca

  6. Pingback: Primarul din Brad care se afla in greva foamei a fost transportat la spital – Unde sunt locuitorii orasului? De ce nu se solidarizeaza cu primarul? « Hai ca se poate!

  7. Pingback: Întoarcere (Parfum de munte) | innerspacejournal

  8. Pingback: Întâmplări neadevărate? ( Life in pictures 5 ) « Gabriela Elena

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s