Capitolul XL

*** Trecut și viitor

Motto: „Nimic extraordinar nu a fost realizat pe lume vreodată fără pasiune.”

Ziua în care fusese înmormântat bunicul său va prilejui și o revedere, după câțiva ani, cu roșcata Lene. Aceasta slăbise îngrozitor față de ultima oară când o văzuse, era palidă și încercănată. Nu și-au spus nimic unul celuilalt, doar privirile li s-au întâlnit preț de câteva clipe. Ochii triști ai acesteia, o combinație bizară albastru-verzui, au fost ca două pumnale împlântate în inima sa. Știa ce îi reproșau aceștia… Știa și nu avea tăria să schimbe asta. Dragostea lor nematerializată rămăsese acolo, ascunsă în adâncurile ființei lor. Până și la înmormântarea prea-iubitului său bunic, gândurile indecente nu-i dădeau pace. Privirea sa stărui pentru câteva clipe pe sânii pistruiați ai lui Lene, deși, fiind o după-amiază rece, aceștia abia i se ghiceau prin hainele groase. Voia să spună ceva, dar cuvintele parcă îi stăteau în gât. Ochii li se mai întâlniră o singură dată, după care Ragnar se cufundă în atmosfera tristă specifică evenimentului. Fusese doar o sclipire, un gând întârziat și inutil.

Lene se căsătorise în anul 2005, iar în 2007, către sfârșitul anului, născuse un băiețel. Aceste evenimente nu făcuseră însă altceva decât să-i accentueze neliniștea sufletească. Aceasta a fost și ultima dată când cei doi au stat atât de aproape unul de celălalt, și totuși atât de departe. O va mai revedea, însă doar de la distanță, în următorii trei ani. Și doar o singură dată vor schimba câteva cuvinte de politețe, peste gard. Pasiunea care arsese la fel de intens ca flacăra forjei lui Hefaistos se stinsese pentru totdeauna. Și, chiar dacă îi vor mai trece anumite gânduri zadarnice lui Ragnar prin minte, ultimele cuvinte în această privință fuseseră probabil spuse demult.

S-a întors chiar în acea seară la Drammen, petrecându-și ultimele ore ale zilei de duminică privind în gol, pe fereastra apartamentului în care locuia. Cel mai bun om pe care-l cunoscuse pe această planetă dispăruse în neant… Era una dintre cele mai triste zile din viața sa și a plâns ca un copil înainte să adoarmă… Totuși, dincolo de durere se simțea și un sentiment de mânie; mânie îndreptată împotriva Celui care nu-i ascultase rugăciunile, pentru a nu știu câta oară.

A doua zi se va duce la serviciu, primind absent condoleanțele formale ale colegilor săi. Știa, oricum, că singura căreia îi păsa cu adevărat era Elise. Cuvintele acesteia vor fi singurele care-i vor aduce alinarea. În acea săptămână, legătura lor se va rezuma la clipele bahice de după program. Totuși, pe la sfârșitul săptămânii următoare viața își relua cursul obișnuit, chiar dacă destinația acestuia nu era foarte deslușită la acel moment. Lunile care vor urma vor trece destul de repede, iar momentul la care vara se instalase venise aproape fără de veste.

În luna august, Ragnar primea un telefon de la fostul său șef din Oslo, care-l anunța că vechiul lui post a rămas liber, datorită plecării respectivului în Anglia, și dacă dorește să revină este binevenit. Va refuza însă această propunere, din anumite motive.

După două săptămâni de la acest eveniment, către sfârșitul lunii august, Elise îi dădea o informație neașteptată: era însărcinată. Conform spuselor acesteia, copilul era al soțului, deși afirmația „cred că este al lui„, nu a fost una foarte convingătoare. Elise îl va înștiința totodată că vrea să pună capăt legăturii lor, dorind să păstreze copilul și să dea o nouă șansă căsniciei sale. Siderat de turnura pe care o luaseră lucrurile, Ragnar a protestat timid, dar Elise a fost de neînduplecat în hotărârea ei.

Zilele următoare vor fi unele destul de stânjenitoare. Opt ore în birou împreună cu aceasta, precum și cele câteva minute în care mergeau alături până la stația de autobuz constituiau un chin prea mare pentru el. După o săptămână, în care va înțelege, în urma câtorva discuții neplăcute cu Elise, că ruptura era definitivă, Ragnar îl suna pe fostul său șef de la Oslo, aflând că vechea lui funcție rămăsese încă neocupată.

Va pleca din Drammen la fel de repede precum venise. În a doua sâmbătă din septembrie va merge la Oslo pentru a semna un contract de închiriere pentru o garsonieră în cartierul Ulven, aproape de sediul companiei. Iar din data de 15 septembrie se prezenta la vechiul său loc de muncă, din cartierul sus-amintit.

*

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Viața lui Ragnar. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Capitolul XL

  1. Există ceva sau cineva, care deschide și închide portițe, răsfiră nedumeriri, șterge lacrimi.

    Apreciază

  2. Nu este prezent în narațiune, s-ar putea să fie cum zici, un supra-personaj.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.