Lucruri drăguțe

Faptul că nu sunt un individ foarte simpatic, mai ales în relațiile cu vecinii și colegii de muncă, este unul cunoscut. Deși, încerc să mă schimb în această privință, acest lucru nu cred că se va întâmpla vreodată. Rareori am chef de o conversație banală sau spun lucruri drăguțe, doar de dragul de a le spune. Am observat acest lucru într-un dialog avut la sfârșitul lunii noiembrie, cu un coleg de serviciu. Ne istorisea ceva ce i se întâmplase, iar de fiecare dată când voiam să adaug ceva, constatam că nu era vorba decât despre o ironie la adresa acestuia. Îngrozitor, știu. Însă, după câteva scăpări, în rest m-am abținut. Tăcerea este într-adevăr de aur, uneori. Se pare că asta se întâmplă deoarece am ales să fiu tipul dur, câinele cel rău, iar acest gen de personalitate necesită o astfel de mască: niciun cuvânt drăgălaș nu poate ieși din gura sa. Nu cred că voi reuși să schimb acest aspect în viitorul apropiat. Mi-aș șubrezi poziția și nu cred că sunt pregătit de cobor către baza piramidei.

Un alt exemplu este legat de faptul că, de multe ori am încercat să comentez pe unele dintre blogurile pe care le frecventez; chiar am scris și câteva comentarii, dar după ce le-am recitit, le-am șters – erau prea nesuferite. Asta, deoarece, de cele mai multe ori, ceea ce am de spus nu e chiar…drăguț. Se întâmplă să rostesc adevărul, iar după cum se știe, acesta nu este întotdeauna plăcut la auzire. Și, să fim sinceri, rareori o persoană vrea să știe adevărul despre ceea ce scrie pe blog. Desigur, uneori am încercat și să fac ceea ce nu-mi stă în fire: să fiu agreabil. Am scris și câte un comentariu drăgălaș, care suna absolut ridicol, pe care însă l-am șters apoi (de fapt, ca să fiu sincer, îmi venea să vomit citindu-l). Prin urmare, cred că mă voi abține de la astfel de gesturi.

Câteodată, rămân surprins de faptul că am reușit să-mi găsesc o parteneră de viață. Dar, din nou, aici este altă poveste – probabil, am atras doar femei fragile sau dezechilibrate psihic. Unele care mi-au acceptat defectele; sau poate că le-am mascat eu prea bine. Totuși, cea mai lungă relație a avut ceva mai mult de opt ani, așa că, la urma urmei, poate nu m-am ascuns atât de bine.

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Personale. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Lucruri drăguțe

  1. Pingback: Empiric « Ioan Usca

  2. Pingback: Bătăi de cap! | absolut obişnuit

  3. Pingback: 59 de principii ale profesorului de succes (43) | innerspacejournal

  4. Pingback: Victor Ponta “Indiferent de decizia instantelor, locul lui Adrian Nastase este doar in interiorul PSD” « Hai ca se poate!

  5. Pingback: In afara cutiei « Rokssana's Blog

  6. Pingback: A medita precum Iisus | innerspacejournal

  7. Pingback: Casting… « Gabriela Elena

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s