Trecutele iubiri – Partea a V-a: Charlotte (3/3)

nsbn&nsbn&nsbn&nsbn&nsbn&nsbn&***nsbn&nsbn&nsbn&nsbn&
Abia o regăsisem în urmă cu trei luni, și nu eram pregătit s-o pierd din nou. În consecință, am luat singura decizie logică pe care o puteam lua la acea vreme: am cerut-o de soție. Era ziua de cinci martie 1999, iar afară era încă frig. În acea zi, o luasem de la cursuri și o însoțeam spre casă, iar când am ajuns la stația de metrou Nicolae Grigorescu, ne-am oprit puțin acolo, înainte de a ieși în frigul de afară. Aveam cu mine un inel… Înainte de a i-l oferi i-am explicat cum vedeam eu lucrurile. A înțeles că mă pregăteam s-o cer de soție, iar când m-a întrebat dacă spun ceea ce crede ea că spun, am scos inelul. A acceptat, desigur. Nu este foarte romantic, știu; o cerere în căsătorie într-o stație de metrou, dar nu ne păsa unde ne aflam, atâta vreme cât eram împreună.

Privind lucrurile retrospectiv, a fost poate o decizie nesăbuită. Eram amândoi încă la facultate, ea lucra cu jumătate de normă, iar eu nu lucram nicăieri. În plus, în acea perioadă încă mai exista armata obligatorie, așa că, după absolvire mă puteam trezi încorporat. (De fapt, a fost cât pe ce, dar am scapăt datorită mai vechii mele probleme medicale.) Dar o iubeam pe acea femeie, iar ea mă iubea pe mine. Mi-am anunțat mai întâi mama, iar ea mi-a recomandat, dacă sunt hotărât, să-i convoc pe amândoi la o întrunire de familie și să le spun vestea ca și cum nu-i spusesem ei deja. Nu am uitat și nu voi uita întrebarea tatălui meu: „Și unde o să stați?” Numai când mama s-a mirat și a spus că, „aici, cum unde?„, acesta a dat oarecum înapoi. Mă voia deja plecat și am greșit neluând în seamă acest avertisment.

Prin luna mai a acelui an, a avut loc o întâlnire între cele două familii, la care a participat și mătușa ei; acceptase în sfârșit hotărârea Charlottei. Însă, mă ura în continuare. Cum eram faliți, și eu și Charlotte, am decis ca nunta să aibă loc în anul următor, spre marea bucurie a familiilor noastre; sperau, probabil, să ne răzgândim până atunci. Părinții mei nu au plăcut-o niciodată pe Charlotte, mai ales mama; fiind, de altfel, o chestie reciprocă.

În ziua de 15 iulie 1999, Charlotte s-a mutat cu mine, în apartamentul cu trei camere al părinților mei. Ceva mai mult de două săptămâni mai târziu, începeam să lucrez la o companie de stat strategică, datorită legăturilor avute de tatăl meu acolo. Iar pe data de 5 iunie 2000 ne căsătoream, în cele din urmă. Tatăl meu nu a fost prezent la ceremonie, fiind plecat la țară, unde mama sa era bolnavă. Aceasta avea cancer, o boală care-i fusese descoperită prea târziu și care a degenerat foarte repede în primăvara acelui an. Prea repede pentru a putea să amânăm o nuntă planificată de aproape un an de zile. Bunica a murit, până la urmă, către toamna acelui an, dar viața noastră de-abia începea.

Clipele fericite nu au durat foarte mult. În ziua de 4 noiembrie 2000, aveam o altercație cu tatăl meu, în urma căreia ajungeam în sufrageria mătușii Helene și apoi într-o garsonieră, începând cu data de întâi decembrie. Aceste evenimente însă ne-au apropiat și mai mult.

În luna februarie a anului 2001, Charlotte rămânea însărcinată, iar în ziua de 22 noiembrie dădea naștere unei fetițe superbe, pe care am botezat-o Kjerstin. Mica mea rază de soare, sufletul meu, viața mea, singurul meu motiv pentru a trăi, care mă părăsea în aprilie 2002. Pierderea ei ne-a împietrit sufletele amândurora. Ea s-a închis în sine, devenind tot mai irascibilă și malițioasă, iar eu nu am știut cum s-o scot de acolo.

Anii au trecut, iar prin împăcarea cu tata, obțineam banii necesari pentru a ne cumpăra o locuință a noastră. Am sperat că acest lucru va reprezenta un nou început pentru relația noastră, dar nu a fost așa. Îi ura pe părinții mei, iar de fiecare dată când trebuia să mergem într-o vizită la aceștia ne certam atât înainte, cât și după. Era singura concesie pe care i-o ceream: să se abțină timp de două ore, în tot mai rarele ocazii în care-i vizitam. Iar ea întotdeauna făcea câteva aluzii răutăcioase la adresa mamei sau sorei mele. După care mă privea victorioasă, iar în ochii ei vedeam că-i face placere să mă chinuie. Pentru a reduce la maximum aceste momente, am început să-mi vizitez familia de cinci-șase ori pe an, de la două vizite pe lună înainte.

Nu numai legătura cu familia mea o nemulțumea; certurile noastre cotidiene au devenit tot mai dese, iar planul fizic al relației noastre era dezastruos. Până și o privire, aruncată într-un anume fel, devenea un prilej de ceartă. Nu voi mai insista asupra acestui aspect, voi spune doar că, de multe ori, nu voiam să mă mai întorc acasă. Au fost multe momente în care am urât-o cu toată ființa mea. Iar într-o zi am plecat pur și simplu; am plecat, fără să mă uit înapoi…

Însă, am iertat-o demult pentru toate relele făcute. Ea este mama fiicei mele, ea este scumpa mea soție căreia i-am jurat iubire până la moarte. Cea pe care nu am știut cum s-o salvez din iadul în care a coborât. Este la fel de mult și vina mea pentru eșecul căsniciei noastre. Aș întoarce timpul înapoi și aș încerca din nou, dacă aș putea, dar nu pot. Ceea ce s-a făcut, rămâne făcut. Îmi pare rău.

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Suvenire. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

11 răspunsuri la Trecutele iubiri – Partea a V-a: Charlotte (3/3)

  1. elaroseni zice:

    O parte din ceea ce scrii parcă ar fi…reconstituirea unor bucăţi din viaţa mea…Pe undeva, cândva, eu am reuşit să învăţ a mă detaşa…Doar aşa am rămas…normală…la cap! Mai multe nu spun! 🙂

    Apreciază

  2. Pingback: Destin « Ioan Usca

  3. Pingback: Inspirație « Gabriela Elena

  4. Pingback: miercurea fara cuvinte – 34 – a pornit la drum….vineeeeeee « Rokssana's Blog

  5. Pingback: O mie şi una de zile – 2 « Ioan Usca

  6. Pingback: Din scrisorile lui Valeriu Gafencu | innerspacejournal

  7. Pingback: Daca USP-ul va participa la alegeri cati romani credeti ca vor confunda USL cu USP? « Hai ca se poate!

  8. Pingback: Daca USP va participa la alegeri cati romani credeti ca vor confunda USL cu USP? « Hai ca se poate!

  9. Stefania zice:

    De Sfintele Sarbatori si in toate zilele vietii tale ce vor sa vina, Dumnezeu sa te binecuvanteze cu multa sanatate, intelepciune, cumpatare, iubire si multe bucurii.
    Sarbatori Fericite iti doresc Ragnar, alaturi de cei pe care ii iubesti tu cel mai mult…
    Craciun Fericit! 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.