Capitolul XLIII

*** Camilla Cathrine Andersen

Motto: „Cuando el amor no es locura, no es amor.”

Un singur lucru nu luase în considerare atunci când Camilla Cathrine îl invitase practic la o întâlnire (pentru că ce altceva urma să fie aceasta?) – trebuia să fi stabilit detaliile chiar în momentul acela. Deoarece, după acea întâmplare, va aștepta ocazia potrivită pentru a o invita pe aceasta în oraș, iar acea împrejurare era greu de găsit. Nu putea pur și simplu să-i bată acesteia la ușă, pentru a-i aminti de propunere, ar fi fost ceva cu totul stânjenitor. Însă, șansa va face ca, după vreo două săptămâni de la evenimentul respectiv, cei doi să se întâlnească în mod accidental la intrarea în bloc, iar Ragnar va profita de situație, pentru a o întreba dacă vrea să iasă împreună cu el la un restaurant în sâmbăta următoare. Femeia a ezitat o clipă, afișând un zâmbet timid, în fața unei propuneri într-un loc poate nepotrivit, dar a acceptat în cele din urmă.

Când a venit acea zi, au mers la un restaurant aflat nu departe de zona în care locuiau. Se înnoptase deja, când au ajuns înapoi la clădirea în care se aflau domiciliile lor. Pe drumul spre casă, cei doi fuseseră cuprinși de o ușoară neliniște, provocată de gândurile că despărțirea urma, probabil, să aibă loc în fața propriilor apartamente; un lucru oarecum ciudat. Au urcat scările încet, iar când au ajuns în dreptul ușilor, s-au oprit și s-au sărutat. Dintre toate primele săruturi ale bărbatului, acesta a fost cel mai impudic, fără nicio îndoială. „Noapte bună,” a rostit apoi, pe un ton șoptit, Camilla Cathrine, îndreptându-se fără grabă către apartamentul ei. I-a răspuns la fel, iar astfel se încheia prima lor întâlnire.

Se vor mai întâlni de alte câteva ori, înainte ca relația să avanseze la pasul următor. În săptămânile care vor urma, descoperea că acea femeie îl atrăgea într-un mod neomenesc și inexplicabil, iar sentimentul era unul absolut reciproc. Lucrurile vor evolua destul de rapid, legătura lor devenea mai fierbinte decât soarele, iar cei doi sfârșeau prin a se îndrăgosti cu desăvârșire unul de celălalt. La începutul lunii august a acelui an, 2009, Camilla Cathrine petrecea deja mai mult timp la el acasă decât în apartamentul ei. Pe acest fundal, el îi va propune să se mute împreună și să renunțe la garsoniera ei, a cărei închiriere și întreținere îi consumau acesteia aproximativ jumătate din venituri. Camilla va accepta propunerea, iar la sfârșitul lunii august noul aranjament era deja efectuat.

Înainte de a realiza acest pas, Camilla îi adusese la cunoștință faptul că era bolnavă; suferea de două afecțiuni cardiace, care o împiedicau să procreeze, pur și simplu pentru că inima ei nu putea suporta o sarcină. De asemenea, era mai mare decât Ragnar cu patru ani și două luni. Respectivele detalii au trecut însă aproape neobservate de către bărbat, acesta fiind prins în mrejele femeii în mod iremediabil. Acea toamnă a trecut pe nesimțite, iar iarna a adus cu ea planuri de căsătorie; un pas pe care-l considerau ca fiind întru totul logic. Acele planuri vor fi puse în aplicare în vara anului următor, când, în ziua de de trei iulie, cei doi se căsătoreau la biserica aflată la doar câteva străzi depărtare de locuința lor. O ceremonie discretă, la care au participat doar câteva persoane apropiate cuplului.

În acea vară, în luna august, Ragnar și proaspăta sa soție vor petrece o săptămână la mare; un loc unde bărbatul nu mai fusese de câțiva ani. Dacă înainte, marea, plaja și aglomerația implicită a acesteia îi stârneau o repulsie totală, acum, urmând exemplul lui Camilla Cathrine, va descoperi fascinația unor lucruri simple, ignorate altădată. Reînvăța astfel să găsească bucurie în momente aparent lipsite de importanță. Se părea că viața reîncepuse pentru acesta… Treptat însă, acea mai veche angoasă care nu-i dădea pace, se va reinsinua în mintea sa. De asemenea, un lucru pe care-l nesocotise la început despre soția sa, se dovedise a fi destul de important, în cele din urmă.

*

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Viața lui Ragnar. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Capitolul XLIII

  1. Pingback: Vineeee Moş Crăciun! :) | absolut obişnuit

  2. Pingback: Sărbători binecuvântate! « Gabriela Elena

  3. Pingback: Crăciun 2011 | Ana Usca

  4. Pingback: Craciun fericit prietenilor mei! « Hai ca se poate!

  5. Pingback: Tradiţii şi obiceiuri | absolut obişnuit

  6. Pingback: De unde stie Ontanu numerele de telefon mobil ale locuitorilor din sectorul 2? Cumva de la recensamant? « Hai ca se poate!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s