Capitolul XLIV

*** Epilog

Motto: „Moar­tea vine când te aștepți mai puțin și e tot atât de capricioasă ca o curtezană plină de toane dar, mai fidelă, ea n-a înșelat niciodată pe nimeni.”

După pierderea tragică a fiicei sale, Ragnar și-a dorit ca după un interval de timp neprecizat, să aibă un alt copil, unul al său. O dorință egoistă poate, dar asta era ce-și dorea. Dacă, inițial, faptul că soția sa, Camilla Cathrine, nu putea să aibă copii, nu a constituit un motiv de îngrijorare, ceva mai târziu, ideea că dorința sa nu-și mai putea găsi îndeplinirea a început să-l macine. Bineînțeles, nu putea să-i spună soției sale ceva de genul: „Știi ceva? M-am răzgândit asupra chestiunii cu copilul. Poate ar trebui să ne despărțim, ca să-mi pot căuta o femeie mai tânără și fertilă.” Asta ar fi fost de-a dreptul îngrozitor, mai ales că avuseseră o discuție despre problemele ei de sănătate înainte de căsătorie, iar el nu a avut nimic de obiectat atunci. „Ești sigur?„, îl întrebase atunci Camilla Cathrine. Iar la răspunsul său afirmativ, aceasta insistase: „Ești absolut sigur că asta nu va constitui o problemă pe viitor?” Desigur, ceea ce cred oamenii că vor face și ceea ce vor face cu adevărat, sunt două chestiuni de multe ori total diferite. Unele lucruri nu mai pot fi desfăcute, în plus, o iubea prea mult pe acea femeie, poate suficient de mult încât să abandoneze într-o bună zi dorința sa de a avea propriii săi copii.

De la divorțul de Charlotte, Ragnar se obișnuise să o sune pe aceasta în fiecare lună, chipurile pentru a avea confirmarea faptului că a primit pensia alimentară. Dintr-un motiv anume, acest lucru avea loc întotdeauna când acesta se afla la serviciu, fără știrea lui Camilla Cathrine. De altfel, aceasta îi spusese de la început că nu vrea să știe nimic despre fostele sale iubite, spunând că trecutul nu este important.
Într-o zi, în anul de grație 2011, în timpul relativ scurtei lor conversații lunare, Charlotte îl va întreba: „Ești fericit, cu noua ta soție?” După aproximativ o secundă de tăcere a amândurora, va fi tot Charlotte cea care va vorbi, spunând că: „Îmi cer scuze. Nu am dreptul să te întreb asta.” Discuția s-a mutat apoi într-o altă direcție, lăsând astfel loc de interpretare. De fapt, la acel moment, nici nu știa răspunsul la acea întrebare. Fericirea este o noțiune atât de abstractă, o persoană neputând să afirme cu tărie că este în acest chip tot timpul, iar un răspuns ar fi fost doar unul de complezență.

Poate că întrebarea Charlottei a rămas fără un răspuns, dar viața alături de Camilla Cathrine era mai bună decât orice altceva de dinainte. Rare sunt momentele în care viziunea lor asupra unui anumit lucru diferă în mod esențial. Poate că, până la urmă a fost mâna destinului… Faptul că, prin înțelegerea de divorț, Charlotte a păstrat locuința, iar lui i-au revenit depozitul bancar și motanul. Telefonul din capitală, care-i dădea vestea disponibilității vechiului său post; anunțul lui Elise de după două săptămâni legat de sarcina ei; plecarea sa din Drammen și punerea rapidă în aplicare a planului de a cumpăra un apartament și, astfel, faptul că a întâlnit-o pe ea. Acea femeie slăbuță, cu șuvițe blonde și ochii căprui, aparent extrem de nepoliticoasă, pe care a remarcat-o încă din prima zi în care s-a mutat acolo. Cea care avea să devină una dintre cele mai mari iubiri ale vieții lui. Cea pentru care a renunțat, în cele din urmă, la unul dintre visurile sale.

Poate, într-o zi, vreo acțiune neașteptată a torentului vieții îl va duce într-un loc nebănuit, trezindu-l din amorțeală. Până atunci, va aștepta, cu o oarecare neliniște în suflet, epilogul acestei aventuri într-o lume care-i pare din ce în ce mai vicioasă, încercând între timp să pătrundă sensul vieții.

SFÂRȘIT

Anunțuri

Despre Ragnar

Nu mă căutaţi, pentru că nu sunt aici. Sunt pretutindeni... Sunt nicăieri... Am devenit una cu întunericul... Sunt numele rostit de mame la ceas de noapte, atunci când vor să-și sperie copiii. O șoaptă uitată în grădina paradisului ruinat. Coșmarul ce tulbură somnul abisului. Sunt eu: Ragnar.
Acest articol a fost publicat în Viața lui Ragnar. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Capitolul XLIV

  1. Quidam zice:

    So this is the end… Not exactly what I hoped it would be but it definitely suits you. Thank you for sharing this story with us. 🙂

    Apreciază

  2. elaroseni zice:

    Existenţa…ce fragilă peliculă! Şi totuşi, câtă forţă!

    Apreciază

  3. Pingback: din cărămizi de gheaţă | absolut obişnuit

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s